De ce aprindem lumanari la slujbe sau cand facem rugaciuni?3 min read

       Lumanarea nu poate lipsi de la nici o slujba sau rugaciune, ea ne insoteste totdeauna cand ne intalnim in vreun fel anume cu Dumnezeu.

 Cand cineva se boteaza, cand se cununa, cand se impartaseste, cand moare, cand se roaga acasa la el sau in biserica, cand merge la Sfantul Altar cu prescura si cu pomelnicul, la mormant si in oricare alt moment se adreseaza lui Dumnezeu sau este in fata Lui, omul credincios aprinde lumanari. 
Lumanarea simbolizeaza jertfa de sine, transfigurarea, transformarea in lumina prin ardere de sine, ceea ce reprezinta calea implinirii noastre si a desavarsirii.
Ca si semnul Sfintei Cruci, lumanarea este un semn distinct al crestinului, ea sintetizand esenta credintei noastre, aceea ca nu exista alta cale de implinire, de mantuire, decat cea a jertfei.
Jertfa se afla la temelia vietii, nimic nu se poate realiza decat prin jertfa de sine.
Apoi, lumanarea este jertfa curata pe care o aducem noi lui Dumnezeu. De aceea insotim rugaciunile noastre pentru cei vii ca si pentru cei morti de aprinderea lumanarilor in biserica, la mormintele celor dragi sau in casele noastre.
    Lumina este semn al prezentei lui Dumnezeu. Pentru ca Dumnezeu este lumina, mergem la Dumnezeu cu lumina.
 Lumanarea este, in acelasi timp si o marturisire a faptului ca cel care aprinde lumanarea este iubitor de lumina, a ales calea luminii nu pe cea intunericului, a ales si iubeste faptele ce se savarsesc la lumina nu pe cele care se fac pe ascuns, in intuneric, se inchina lui Dumnezeu care este lumina si se leapada de stapanitorul intunericului si de lucrurile ce se fac la intuneric.
 Este foarte important de semnalat ca omul aprinde lumanarea cand se indreapta spre Dumnezeu sau cand face lucruri legate de Dumnezeu, cand face lucruri bune. El nu aprinde lumanarea atunci cand savarseste lucruri de care se rusineaza, lucruri indoielnice, lucruri lumesti.
    Lumanarile trebuie sa fie din ceara curata de albine. Nu intamplator. Albina ramane pururea fecioara, iar ceara produsa de ea constituie astfel materia cea mai curata, cea mai pura. In felul acesta aducem  lui Dumnezeu ofranda curata, neatinsa de umbra vreunei patimi.
Timpurile grele prin care am trecut ne-au determinat sa facem lumanari nu numai din ceara curata, ci si din alte materiale, precum parafina. Acum putem reveni la lumarile din ceara curata de albine, pentru ca darul nostru adus lui Dumnezeu sa fie nu neaparat scump – oricum costul unei lumanari este mult prea mic, oricare ar fi el, pentru a constitui masura darului nostru – el trebuie sa fie insa de cea mai buna calitate.
Asa cum pe prietenii nostri nu-i vom cuceri cu multimea darurilor de calitate indoielnica, ci dimpotriva, cu calitatea darului, tot asa, curatenia inimii nostre si gandul nostru bun, dragostea noastra pentru Dumnezeu, dar si fata de cei pentru care ne rugam lui Dumnezeu, nu pot fi manifestate decat prin lucruri in care punem tot cea ce avem noi mai bun, mai curat, mai frumos.
Numai vazand  cat de frumos arde o lumanare din ceara curata, cat de linistit si curat, vom intelege diferenta si vom aprecia calitatea acesteia.
 Daca este bine facuta, o lumanare de ceara arde complet, fara sa scoata fum si fara sa curga nici un pic de ceara. In felul acesta ea tine mult mai mult decat oricare alt fel de lumanare. Este de preferat sa aprindem sau sa folosim lumanari mai putine, dar de cea mai buna calitate – o singura lumanare, daca este cazul – decat multe lumanari care nu sunt curate.
Ca sa nu mai spunem ca pentru fabricarea unor lumanari care circula mai ales in comert se folosesc fel de fel de substante de calitate si provenienta indoielnica.
 Ravna cu care noi vom cauta sa procuram lumanari sau oricare alt obiect folosit pentru Dumnezeu ne da masura credintei noastre si dragostei noastre pentru Dumnezeu. 
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments