Atunci povestile prind viata si simtim ca zburam. Toata lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu stiu de rautati, au acea candoare, curatie si lumina pe care noi, adultii, am pierdut-o pe Cale.
Asadar socotesc ca in Biserica nu sunt tineri, adulti si batrani, ci doar tineri sau copii de anumite varste. Ca poti sa ai 16 ani si sa te comporti sau sa gandesti mai matur decat cineva de 28 de ani, sau sa ai 31 de ani si sufletul si mintea ca la 85, obosit si trist cu oarece regrete melancolice, si poti sa ai 59 de ani si sa fii mereu proaspat, plin de viata si cu lumina aprinsa in suflet. Sunt mereu copii-copii, copii mari si batranei copii. Prin copii ne descoperim dragostea neconditionata, ne reinventam continuu, recuperam iubirea si viata si, mai ales, regasim copilul din noi de care, de ce sa nu recunoastem, uneori ne este asa de dor!