„Fă să răsară peste noi lumina Feţii Tale, Doamne!“ (Psalmi 4, 6).
Acest strigăt se transformă în rugăciune dureroasă, dar şi plină de bucuria care nu mai moare, căzând întru prosternare adâncă şi în murmur de şoaptă: „Domnul este luminarea mea şi mântuirea mea; de cine mă voi teme? Domnul este apărătorul vieţii mele; de cine mă voi înfricoşa?“ (Psalmi 26, 1).
Iar inima, în vâlvătăi de foc, mărturiseşte fără echivoc, drept mărturie şi pentru cei care se îndoiesc în sufletul lor: „Că la Tine este izvorul vieţii, întru lumina Ta vom vedea lumină!“ (Psalmi 35, 9). Cu mare bucurie şi bună nădăjduire şi noi, asemenea marelui Prooroc David, să stăruim în rugăciune, zicând: „Trimite lumina Ta şi adevărul Tău; acestea m-au povăţuit şi m-au condus la muntele cel sfânt al Tău şi la locaşurile Tale!“ (Psalmi 42, 3).
Dacă ne-am bucura singuri de bucuria luminii lui Dumnezeu, am rămâne pururea izolaţi în lumina „Fericit este poporul care cunoaşte strigăt de bucurie; Doamne, în lumina Feţii Tale vom merge şi în numele Tău se vor bucura toată ziua şi întru dreptatea Ta se vor înălţa!“ (Psalmi 88, 15–16).
rece care îngheaţă cu Tartorul. Chemarea la lumina dumnezeiască le este adresată tuturor, aşa cum citim:
Pentru a se împlini în viaţa noastră bucuria luminii feţii lui Dumnezeu este absolut necesar ca astăzi, acum chiar, să punem capăt păcatelor noastre, scăderilor de fiecare zi, şi oră, şi minut: „Pus-ai fărădelegile înaintea Ta, greşelile noastre ascunse, la lumina Feţei Tale!“ (Psalmi 89, 8).
Dacă ne-am strădui, rugându-L pe Dumnezeu să ne ajute mai mult, am pune capăt alunecărilor noastre de orice fel, chiar dacă tot întunericul din lume s-ar prăvăli spre noi a groaznică potopire, aşa cum avem mărturia hotărâtă a inspiratului David: „Răsărit-a în întuneric lumina drepţilor, Cel milostiv, îndurat şi drept!“! (Psalmi 112, 4).
De cele mai multe ori, când ne apucă valurile ispitelor şi păcatelor de tot felul, încercăm să facem întuneric în jurul nostru pentru a nu fi văzuţi de oameni şi credem, în ignoranţa noastră, că putem să ne ascundem şi de ochii lui Dumnezeu — şi zicem întru îngustimea judecăţii noastre: „Poate întunericul mă va acoperi şi se va face noapte lumina dimprejurul meu!“ — neştiind, sărmanii de noi: „Dar întunericul nu este întuneric la Tine şi noaptea ca ziua va lumina. Cum este întunericul ei, aşa este şi lumina ei!“ (Psalmi 138, 11–12).
Atâta vreme cât vom săvârşi judecăţi strâmbe asupra oamenilor şi dreptatea va umbla cu capul spart, să fim siguri că lumina nu va trece pragul casei inimii şi sufletului nostru. Că vom rămâne întru întuneric: „Pentru aceasta, judecata este departe de noi şi dreptatea nu ne ajunge. Noi aşteptăm lumina, dar iată întunericul; aşteptăm revărsatul zorilor, dar umblăm în beznă. Umblăm bâjbâind, ca orbii pe lângă zid; ca şi cei fără ochi bâjbâim mereu, ne poticnim în miezul zilei ca şi pe înserate; între oameni în putere suntem ca nişte morţi. Că păcatele noastre s-au înmulţit înaintea Ta şi nelegiuirile sunt mărturie împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt de faţă şi faptele noastre nelegiuite le ştim: necredinţa şi tăgada Domnului, căderea de la credinţa în Dumnezeu, grăirea minciunii şi răzvrătirea, născocirea şi cugetarea la lucruri viclene …“ (Isaia 59, 9–13).
Alungarea păcatelor din mintea noastră, din inima noastră, din simţirile noastre printr-o hotărâre fermă, ajutată de rugăciune, dezlegarea de la duhovnic prin spovedanie şi căinţa sinceră ne vor duce în ipostaza, descrisă de Profetul Isaia, în care Domnul Dumnezeu îi va lua în bucuria iubirii Sale pe cei ce se ostenesc, astfel: „Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va lumina; ci Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava Ta. Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi!“ (Isaia 60, 19–20).
Voi încheia cu ceea ce ne-a lăsat Sfântul Apostol Ioan pentru veşnicie: „Şi acestea noi vi le scriem, ca bucuria noastră să fie deplină. Şi aceasta este vestirea pe care am auzit-o de la Dumnezeu şi v-o vestim: că Dumnezeu este lumină şi nici un întuneric nu este întru El!“ (I Ioan 1, 4–5).
Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Altădată eraţi întuneric, iar acum sunteţi lumină întru Domnul; umblaţi ca fii ai luminii! … Căci tot ce este descoperit lumină este. Pentru aceea zice: „Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos!“ (Efeseni 5, 8 şi 13).