– Privirea la televizor o atacă mulţi. Dar, din punct de vedre tactic, fac o greşeală. Nu se condamnă televizorul, el este un instrument de informare. De a-ţi arăta lei şi tigri, că n-ai putut să-i vezi niciodată, şi să te îmbogăţeşti. „Ia uite, domnule, ce este pe pământul pe care trăiesc şi eu!”
 
 Arată medicina o serie întreagă de lucruri: operaţii cu transplante. Îţi arată în 24 de ore tot ce-i pe suprafaţa pământului, te orientează, îţi uşurează viaţa. El nu dă acţiuni parţiale, el dă acţiunea aşa cum este ea, şi tu trebuie să fii dibaci să înţelegi.
 

Sunt foarte convins că Apostolul Pavel ar fi folosit televizorul dacă ar fi fost pe vremea lui, ca să-L difuzeze pe Hristos.

 
 Pentru că televizorul este administrat azi prost şi fals, nu trebuie să condamnăm televizorul, ci pe administratorii lui.
 
Poate să ţină o predică nemaipomenită. 
 
Este un produs al civilizaţiei şi mai este o destindere. 
 
Căci trebuie să nu ţinem arcul prea încordat: e un sport, o stare de veselie, şi te mai scoate niţel dintr-o stare încordată. 
Dacă există ceva acolo care ar irita, ar excita, tu eşti stăpân.
 
Foloseşte-te de el, dar fii stăpân pe tine.
 
Dacă te uiţi la televizor şi nu vezi oameni cu cojoace pe ei, ci goi, dacă nu eşti stăpân pe tine, te sminteşti atunci, că păcatul nu vrei tu deloc să-l gâtui, să-l ştrangulezi; trebuie să fii stăpân şi televizorul să rămână la dispoziţia ta, nu tu la dispoziţia lui. 
Pentru că sunt şi o serie întreagă de deşertăciuni. Televizorul nu este altceva decât mersul tău pe stradă, care te poate sminti. 
De ce judeci? Ai văzut nişte scene, fii stăpân pe tine! Dacă eşti stăpân pe tine mai mare plată primeşti, decât dacă nu ai fi văzut lucrurile acestea şi te-ai smintit.
 Dacă în cenuşă găseşti o piatră preţioasă, este mai valoroasă pentru tine decât dacă o luai din

vitrină. Gândul vine, dar nu-i vina noastră.

– Dar membrii familiei pierd foarte mult timp în faţa televizorului…
– Dacă pierzi timpul acolo înseamnă că eşti prea comod. Dar s-ar putea să joace şi un rol de destindere televizorul, te mai pune într-o situaţie de liniştire sufletească. Dar, dacă umblă numai cu mâna pe murdărie, sigur, o să miroase a murdărie!
 
Poţi să te uiţi acolo şi să zici: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”, sau să te gândeşti că numai ziua de azi este o zi sigură a noastră, ziua de mâine nu e sigură. Şi atunci, dacă eşti un om creştin şi cu o conştiinţă subţire, te gândeşti să foloseşti şi altfel timpul, nu numai în faţa televizorului.
 
Eu încercat să-l apăr pe televizor, dar nu te pot apăra pe tine, căci te foloseşti numai de el.
 
Păcatul are 12 trepte. În treapta întâi se numeşte atac, pe care l-a avut şi Mântuitorul, dar l-a biruit.
În treapta a doua păcatul persistă, dar nu suntem vinovaţi, e în gândul nostru.
În treapta a treia iar nu suntem vinovaţi, dar gândul a avansat poate chiar cu imagini, dar nu este vinovat.
În treapta a patra nu eşti vinovat. Deja gândul a mai evoluat, că vorbim de evoluţia păcatului.
În treapta a cincea îţi dai seama că e primejdie şi lupţi la gândul care vine.
În treapta a şasea îl accepţi cu mintea: „Da. Am să-l fac!” De aici încolo eşti vinovat.
În a 7-a treaptă îţi dai seama de degradare şi lupţi.
În a 8-a îl faci cu fapta.
În a 9-a îl repeţi.
În a 10-a te împătimeşti.
În a 11-a te descurajezi.
În a 12-a mori.
 
Deci, tocmai în treapta 6-a suntem vinovaţi, nu că au venit gândurile – vezi la televizor şi te sminteşti. Dar ce vezi la televizor vezi şi pe stradă. Dar asta nu înseamnă că păcătuieşti cu lumea. 
Nu. Gândul vine, că satana atât aşteaptă. Dar într-un fel oarecare nu primeşti. 
Numai în treapta 6-a eşti vinovat. Până aici te-ai cam bălăcit într-un fel, dar nu eşti vinovat. 
În felul acesta poate să-ţi aducă gânduri împotriva lui Dumnezeu, şi asta nu înseamnă că eşti vinovat.
Există în Pateric un cuvânt foarte explicit, un răspuns la o singură întrebare despre gândurile acestea care au chinuit pustia: a trimis Dumnezeu un părinte foarte iscusit care a spus: „Gândurile acestea de hulă nu sunt ale noastre, sunt ale satanei şi ni le aduce nouă”.
– E altceva dacă îl accept cu mintea, sau e tot la fel dacă îl accept cu fapta?
– Spune Scriptura: „Cine a gândit în mintea lui la femeie, a şi păcătuit!Da, dar cu mintea.
S-a considerat căzut cine a fost numai cu mintea la gândurile acestea.
 
Iarăşi, un Sfânt Părinte i-a chemat pe ceilalţi părinţi şi le-a pus ciorbă, câte o porţie în faţa fiecăruia. Şi a început aburul să iasă să miroase a ciorbă şi le-a ţinut un cuvânt Părintele, apoi i-a întrebat: „V-aţi săturat!” „Nici nu am mâncat!” „Dar cu gândul aţi mâncat?”
Vedeţi, nu este acelaşi lucru păcatul cu fapta şi păcatul cu gândul.
 
Un sărac se uita cum mănâncă fripturi boierul. Boierul l-a dat în judecată că s-a îndulcit cu mintea. Atunci judecătorul, înţelept, zice: „Te-ai îndulcit?”
 „Da, m-am îndulcit, că eram flămând!”
 Pentru a face dreptate, l-a condamnat pe sărac să dea doi bani.
 Judecătorul a luat banii şi i-a trântit, iar apoi îl întreabă pe boier: „Ai auzit?” 
„Da!” 
„Mulţumeşte-te cu auzul!”
 
Ţineţi minte, că poate să vă tortureze gândurile cu mintea, dar nu răspunzi pentru ele decât numai în treapta a 6-a, când le accepţi – „Îl fac, domnule! Îl fac, gata, s-a terminat!” De când mă chinuie! 
 
Îl fac pe acest păcat!” Nu accepta! Dacă l-ai acceptat, te duci la spovedit! „Părinte, l-am acceptat cu mintea”. Sau, l-am făcut şi cu fapta, sau l-am repetat.
 
„Ce mă fac, părinte, că sunt împătimit?”
 

Cum zic Sfinţii Părinţi, cel puţin să-l scoţi din treapta a 11-a, a deznădejdii.

Pr.Arsenie Papacioc 

CategoriiLumea de azi
0 Shares