Dacă știți – dacă faceți…4 min read

A şti este una, dar a face ceea ce ştii este cu totul alta. Ştiinţa este primul pas spre mântuire, dar faptele sunt tot drumul până la ea. Ştiinţa îl îngâmfă pe om şi îl ameţeşte, pe când credinţa împlinitoare cu fapte îl înalţă, făcându-l tot mai smerit, mai îndatorat şi mai bun. Numai ea singură, ştiinţa este totdeauna o gheaţă; ceea ce o topeşte şi o face apă dulce şi bună este căldura faptei.

Numai a şti binele este adesea o osândă. A şi face este fericirea sufletului sănătos.

Decât a fi un ştiutor fără faptă, mai bine ai fi un făptuitor fără ştiinţă. Căci o înfăptuire curată şi smerită a voinţei lui Dumnezeu poate înlocui o cultură pretenţioasă. Cunoştinţa, fie ea cât de lăudată, fără trăirea caldă a faptei bune nu va avea niciodată un prea mare preţ; poate dimpotrivă!

În Hristos însă, a face înseamnă mai întâi a şti. După cum Dumnezeu a început facerea lumii mai întâi prin lumină, tot aşa nici adevăratul credincios nu va reuşi să facă vreodată ceva sănătos şi vrednic dacă mai întâi nu va căuta să cunoască cum trebuie şi când trebuie făcut ceea ce este nevoie să facă.

Nu poţi face binele decât dacă ştii bine. Fiecare din noi suntem datori, faţă de noi înşine în primul rând, să ne dăm silinţa ca să ştim a deosebi totdeauna care este voia lui Dumnezeu cea sfântă, plăcută şi desăvârşită.

Să ne dăm silinţa ca să putem pricepe toate dimensiunile pe care trebuie să se întindă lucrările noastre în slujba lui Hristos şi să cunoaştem şi dragostea lui Hristos, care întrece orice cuprindere, căci numai aşa putemajunge plini de toată plinătatea lui Dumnezeu (Efeseni 3, 18-19).

Ce minunat este sufletul acela care a ajuns cu Hristos pe locul cel înalt, de unde se văd toate luminos şi desăvârşit! Aceasta înseamnă să fi ajuns în Adevăr, căci adevărul este cunoaşterea înţeleaptă şi chibzuită a Binelui. Niciodată nu vei putea fi o călăuză bună pentru alţii dacă mai întâi nu ai o cunoaştere clară a drumului pe care mergi. Un îndrumător îndrăzneţ nu este chiar totdeauna de folos, dar unul înţelept este totdeauna necesar. Fiindcă în înţelepciune este totdeauna şi îndrăzneală, dar în îndrăzneală nu este totdeauna şi înţelepciune.

Sunt vremuri de mare binecuvântare pentru lucrarea lui Hristos atunci când în fruntea ei se găsesc cât mai mulţi bărbaţi plini de Duhul Sfânt, căci totul este mai întâi înţelepciune, apoi putere. Este binecuvântată acea familie şi biserică ce are în mijlocul ei cât mai multe astfel de suflete care au strălucirea cunoaşterii peste toate întinderile faptei. Acolo totul se aseamănă cu revărsarea soarelui peste un hotar de lanuri ce se leagănă sub roduri. Vai însă acolo unde se munceşte fără lumină, unde se ştie fără să se facă şi unde se face fără să se ştie!

Ferice este numai acolo unde Adevărul lucrează Dragostea.
Atotînţelepte şi Atotputernice, Dumnezeul nostru, Tu care ai făcut întâi lumina şi apoi lucrarea, Te rugăm, dăruieşte-ne şi nouă, tuturor alor Tăi, priceperea prin care să putem lucra chibzuit şi ordonat tot ce trebuie să facem în orice vreme şi în orice loc! 
Pentru orice pas Te rugăm să ne dai lumină, pentru orice loc să ne dai cunoaştere, fiindcă numai ştiind cum trebuie să mergem, unde trebuie să ajungem şi cât trebuie să facem sau să vorbim, vom putea împlini voia Ta şi datoria noastră.

Nu lăsa, Doamne Iisuse, niciodată lucrarea Ta pe mâna nechibzuită şi pe călăuzirea neluminată! Ci Tu, care eşti Izvorul înţelepciunii, dăruieşte-ne totdeauna călăuze pline de puterea înţelepciunii, ca
să ne înveţe să ştim cum să facem voia Ta, în forma cea mai frumoasă şi mai caldă. Şi dăne
şi puterea de a face ceea ce cunoaştem, potrivit adevărului mântuitor.

Amin.
Pr.Constantin Sarbu-Lacrima si Har
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments