A urma pe Domnul Isus înseamnă să trăieşti o Viaţa nouă.
Vorbind despre cum trebuie să urmăm pe Domnul şi să ne purtăm crucea, un mare predicator a spus odată: Să nu ne amăgim, urmarea lui Hristos nu însemnează numai gânduri înalte, simţiri şi bucurii deosebite care să ţină zi şi noapte, ca o sărbătoare necurmată …
Aceste flori fericite, bine mirositoare, nu înfloresc totdeauna pe căile urmării lui Hristos şi nici nu sunt semnele sigureale vieţii sfinte. Isus nu a împărtăşit pe muntele Taborului decât pe trei dintre ucenicii Săi. Şi aceste bucurii nu au ţinut decât ca un vis … A urmat apoi ca şi mai înainte, atât pentru cei trei ca şi pentru ceilalţi lupta, durerea, suferinţa şi zilele Golgotei.
Trăirea de pe Muntele Taborului durează numai câteva minute, şi apoi urmează Ierusalimul, vine viaţa, calea plină de bolovani, suferinţa, necazul, durerea.
La ieşirea din biserică, după bucuriile avute la o adunare frăţească, vine viaţa de peste săptămână, acasă, cu atâtea gânduri, griji, ispite şi lupte. Acum trebuie să fii credincios, aici trebuie să fii tare, căci aceasta însemnează a urma pe Domnul: să afli calea de trecere de la liniştea şi pacea altarului în zgomotul şi lupta vieţii de toate zilele, de la Tabor la Ierusalim şi Golgota.
Mai demult, dragostea şi credinţa faţă de Hristos, trebuiau dovedite cu moarte de martir, astăzi cu viaţă de martir. Şi una şi alta e grea. Dacă-L urmezi pe Domnul, trebuie să fii gata pentru amândouă: şi pentru jertfă şi pentru plug.
Pentru cea dintâi îţi trebuie o mare tărie, pentru cea de a doua o neîncetată luptă de a ţine mereu ochii la ”Căpetenia Desăvârşirii noastre, adică la Isus” şi a fi pururea gata de asculta şi urma cuvintele Domnului.
“Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Uitaţi-vă, dar, cu luare aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre.”
Evrei 12 1-3.
Ioan Marini
