CULTURA SI SFINTENIE3 min read

În afara sfintilor nu existã învãtãtori si pedagogi adevãrati, nici o culturã adevãratã fãrã sfintenie.
 Numai sfântul este adevãratul pedagog si învãtãtor; numai sfintenia este adevãrata luminã. 
Cultura adevãratã, luminarea adevãratã, nu sunt nimic altceva decât iradierea sfinteniei. 
Numai sfintii sunt cu adevãrat luminati. Sfintenia trãieste si respirã prin luminã, iradiazã si actioneazã în luminã.
Sfintind, sfintenia în acelasi timp lumineazã si învatã .Existã o anume identitate între sfintenie si luminare. În realitate, cultura înseamnã luminare, luminare prin sfintenia în Duhul Sfânt, Care este purtãtorul si creatorul sfinteniei si al luminii si al cunostintei. si, întrucât sunt sfintiti si luminati de Duhul Sfânt, sfintii sunt si adevãrati învãtãtori si pedagogi.
Sfintenia este unire dupã har cu Dumnezeu, adicã unire cu Logosul cel vesnic, cu sensul vietii si al existentei; tocmai în aceasta constã plinãtatea si desãvârsirea personalitãtii si existentei omenesti.
0 astfel de sfintenie harismaticã este sufletul culturii. Fiindcã, dacã cultura nu ne descopere sensul cel vesnic al vietii, mai este, oare, nevoie de ea?
 Mai bine sã fii tigru în mijlocul junglei sau leu în pustie decât un om lipsit de cultura sfinteniei
Cultura fãrã sfintenie, «luminarea» fãrã sfintirea în Duhul Sfânt, acestea le-a inventat Europa în idololatria ei umanistã. N-are importantã dacã aceastã idololatrie se manifestã în cultul papei sau în cultul Bibliei, în cultul mecanicii, sau în cultul modei.
Adevãrata culturã, ortodoxã si evanghelicã, lumineazã pe om cu lumina dumnezeiascã si-l conduce (“lumineazã”) spre tot ceea ce este nemuritor si vesnic, dumnezeiesc si sfânt.
Ea alungã tot pãcatul si biruie orice moarte si, de aceea, ea îl curãteste pe om, îl sfinteste, îl face nemuritor, vesnic, nestricãcios.
Da, numai sfântul este adevãratul învãtãtor si pedagog, numai “sfântul» este adevãratul “luminãtor” si numai “sfintenia» este adevãrata “luminare”. Acesta este adevãrul evanghelic pe care l-a descoperit Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos si pe care l-a pãstrat Ortodoxia.
 Ascultati poporul nostru ortodox, pãtrundeti în sanctuarul sufletului sãu. Nu vedeti cã el a identificat notiunea de culturã cu notiunea de sfintenie, notiunea de “învãtãtor” (”sfânt”)? Toate acestea poporul nostru ortodox le-a personificat în persoana sfintilor si, îndeosebi, în persoana Sfântului Sava, cel dintâi si cel mai mare sfânt, luminãtor si învãtãtor al lui.
Aceastã constiintã a poporului nostru ortodox este în acelasi timp si conceptia si criteriul lui cu privire la culturã. De aceea, el nu recunoaste cultura sau “luminarea” fãrã “sfintenie” si nu primeste ca învãtãtor pe cel ce nu are sfintenie Nu cumva aceasta este ratiunea rezervei lui si a neîncrederii lui fatã de “luminãtorii” moderni?
De la învãtãtorii si pedagogii lui, poporul nostru cere în primul rând sfintenia.
Acolo unde nu o gãseste, el stie cã nu existã culturã. Constiinta si conceptia aceasta a culturii ca sfintenie, ca luminare de la lumina lui Hristos, a devenit cu timpul conceptia poporului nostru ortodox.
El nu vrea o culturã europeanã epidermicã, mecanicã, o luminare exterioarã, ci vrea cultura Sfintilor Pãrinti si învãtãtori ai Bisericii, cultura Sfântului Sava, care este în întregime evanghelicã, în întregime crestinã, este a lui Hristos.
 Fãrã Dumnezeul-om Hristos, Ratsko ar fi rãmas pentru totdeauna Ratsko si n-ar fi devenit niciodatã Sfântul Sava, adicã Sfântul Luminãtor al Sârbilor. Ca si toti ceilalti sfinti, Sfântul Sava si-a clãdit sfânta sa personalitate pe temelia ascetismului: “Domnul este luminarea mea si Mântuitorul meu „(Psalm 26,1).
Mântuirea omului de pãcat, rãu si moarte prin Hristos constituie adevãrata culturã si luminare a omului. Cultul plin de evlavie si respectul fatã de Sfântul Sava si fatã de toti sfintii mãrturiseste cã pentru poporul nostru omul nu poate fi un învãtãtor, dacã nu este sfânt. Întreaga noastrã istorie dovedeste lãmurit cã numai sfintii au fost adevãrati învãtãtori si “luminãtori» si numai pe ei îi recunoaste poporul nostru. În timp ce pe noi, contemporanii lui, clerici si laici, a si început sã nu ne mai recunoascã drept adevãrati conducãtori si învãtãtori.
Nu cumva aceasta se datoreazã  nouã însine, care am trãdat si am pãrãsit conceptia evanghelicã, ortodoxã a poporului nostru cu privire la culturã, ca luptã pentru sfintenie, pierzându-ne în labirintul facultãtilor si universitãtilor scolasticoprotestante?
Separatã de sfintenie, opusã Evangheliei, cultura devine o tragicã sfortare zadarnicã. Lucrul maxim pe care poate sã-l realizeze pentru om o culturã superficialã, epidermicã, este acela de a-l schimba într-o fiarã cu chip de om, instruitã, dar sãlbaticã… în vreme ce din adâncul sufletului poporului nostru ortodox se ridicã glasul: fãrã sfintenie nu existã culturã si educatie; fãrã sfinti nu existã pedagogi si învãtãtori.

Nu este aceasta Evanghelia? Nu este aceasta Ortodoxia?Si dacã nu sunt aceasta, atunci la ce mai avem nevoie de ele?
Arhimandritul Iustin Popovici, Omul si Dumnezeul-Om, Sibiu, 1997, p. 92-84

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments