Din viaţa Cuviosului Macarie Alexandrinul :
Într-o noapte, diavolul, bătînd la uşa chiliei lui Macarie, i-a zis: „Scoală-te, Avva Macarie, să mergem în sobor la cîntare”.
Iar el fiind plin de darul lui Dumnezeu, a cunoscut vicleşugul vrăjmaşului, şi i-a răspuns: „O, mincinosule şi urîtor al binelui! Ce împărtăşire şi ce prieteşug ai tu cu soborul sfinţilor?”
Diavolul zise: „Au nu ştii, o! Macarie, că fără de noi nici o cîntare bisericească, nici o adunare monahicească nu se săvîrşeşte?
Deci, vino, şi vei vedea lucrurile noastre!”.
Răspuns-a bătrînul: „Certe-te pe tine Domnul, necurate diavol!”.
Şi întorcîndu-se spre rugăciune, a cerut de la Domnul să-i arate de este aceasta adevărat, precum se laudă diavolul. Şi fiind vremea cîntării de miezul nopţii, s-a dus în sobor şi se ruga în sine către Dumnezeu, ca să-i descopere şi să-i arate adevărul celor grăite de diavol.
Şi iată a văzut prin toată biserica, ca nişte copii mici de arapi negri, umblînd degrabă încoace şi încolo, că şezînd fraţii, unul citea psalmii, iar alţii ascultau; şi şedeau lîngă fiecare frate arapii cei mici, rîdeau şi dacă se atingeau de ochii cuiva cu amîndouă degetele îndată adormeau, sau de puneau degetul cuiva la buze, acela îndată căsca, iar înaintea altora umblau în asemănări femeieşti; înaintea altora se făceau că lucrează ceva; şi orice lu-cruri se vedeau făcînd, diavolii rîdeau înaintea lor, închipuind ceea ce gîndeau monahii în inimile lor. Iar alţii, dacă începeau să facă ceva de acestea, erau goniţi îndată cu oarecare putere, şi aruncaţi cu capul în jos, încît nu îndrăzneau nici a sta mai mult înaintea unora ca acelora, nici a merge alăturea, iar pe alţii mai neputincioşi, care la rugăciune nu luau aminte, diavolii şezînd pe grumaz şi pe spate, îi batjocoreau.
Văzînd acestea Cuviosul Macarie, a suspinat greu şi, plîngînd, a zis către Dumnezeu: „Vezi, Doamne, şi nu tăcea; scoală-te Dumnezeule, ca să se risipească vrăjmaşii Tăi şi să fugă din faţa Ta!„.
Iar după otpust, a chemat Avva Macarie pe fiecare frate la sine şi-l întreba: ce gîndea la cîntarea bisericească?
Atunci a mărturisit fiecare gîndurile lui şi s-a arătat aceasta, că gîndul fiecăruia era acela pe care îl închipuiau diavolii înaintea lui, batjocorindu-l.
Dar altceva mai înfricoşat povestea acelaşi Cuvios Macarie: în vremea cînd fraţii se apropiau de dumnezeieştile Taine şi întindeau mîinile pentru primirea Trupului lui Hristos – pentru că într-acea vreme nu se împărtăşeau cu linguriţa, ci Trupul lui Hristos se dădea în mîini, aşa cum se primeşte acum anafora, iar Sîngele Domnului îl beau din Sfîntul Potir -, atunci cuviosul a văzut că unora din fraţi, arapii le puneau cărbuni de foc în mîini, iar Trupul lui Hristos, ce se da cu mîna preotului, se întorcea înapoi la altar; iar de la cei ce erau vrednici sfintei împărtăşiri fugeau diavolii departe, iar îngerul Domnului sta în altar cu preotul şi întindea preoţeasca mînă spre împărtăşirea dumnezeieştilor Taine.
Astfel Cuviosul Macarie, fiind înainte-văzător, vedea pe cei vrednici, pe cei nevrednici şi cunoştea gîndurile omeneşti din lucrurile închipuite de diavoli.
Apoi, multe altele spunînd acest cuvios, spre folosul fraţilor, şi îndreptînd pe cei leneşi şi multe feluri de minuni făcînd, s-a dus către Domnul, vieţuind 100 de ani, iar în viaţa cea fără de sfîrşit cu prietenii săi, cuvioşii părinţi, slăveşte pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe Unul Dumnezeu, în Treime, căruia şi de la noi păcătoşii să-i fie slavă, cinste şi închinăciune, în veci.
Amin.
