Botezul meu ortodox – „Drumul meu de la Baptism la Ortodoxie”6 min read

Cu ajutorul Domnului am ajuns să mă botez ortodox. Mă aşteptam să fie destule ispite în preajma botezului şi, într-adevăr, n-au lipsit. Nu le-am înţeles iniţial rostul, dar după o vreme am simţit că tocmai limpezirea lor m-au făcut să primesc nişte răspunsuri de care aveam nevoie. Am trecut prin momente de deznădejde, dar am simţit că am de partea mea toţi Sfinţii.

După cum spuneam şi în articolul iniţial, la botezul baptist nu simţisem nimic deosebit, n-am simţit că se pogoară Duhul Sfânt, totul fusese un spectacol sec, dublat de simple şi fireşti emoţii, datorate în parte şi prezenţei numeroase adunate la eveniment.

Acum însă, eram curioasă să aflu în detaliu cum se va desfăşura slujba botezului şi aveam chiar mari emoţii. Surpriză însă: duhovnicul meu mi-a spus la un moment dat că, dacă botezul de la baptişti s-a făcut în numele Sfintei Treimi, înseamnă că este valid, deci rămânea să-mi facă numai mirungerea.

Vestea aceasta m-a zguduit foarte tare, am fost dezamăgită, am căzut efectiv într-o stare de deznădejde. Am plâns o noapte întreagă şi m-am rugat cu sughiţuri să primesc un răspuns, să ştiu dacă asta e voia lui Dumnezeu, să primesc numai mirungerea.

A doua zi, când m-am trezit, am vorbit cu un prieten să-mi ajute să înţeleg de ce botezul meu era valid; din câte ştiam eu de la un unchi care este pastor baptist – botezul protestanţilor nu e valid la ortodocşi. Eram sigură de asta şi, implicit, eram sigură că am nevoie de un botez adevărat ca să mă îmbrac cu adevărat în Hristos, să simt că lucrează Duhul Sfânt.

După ce am discutat cu acest prieten, s-a dus special în după amiaza aceea ca să vorbească cu duhovnicul meu despre starea mea, despre nelămurirea mea. Între timp eu mergeam spre casă, la Măgurele, să-mi iau certificatul de naştere care-mi trebuia la biserică. La Ploieşti când am oprit, m-am întâlnit cu o veche prietenă protestantă şi am început să vorbim pe teme religioase, iar la un moment dat i-am spus de pasul pe care vreau să-l fac. Când a auzit a rămas puţin dezamăgită din cauza gândului meu, nu-i venea a crede că sunt în stare de aşa ceva. A insistat să ne rugăm şi să ţinem post negru până la botez, ca să primesc răspuns de la Dumnezeu în legătură cu acest pas.

Am acceptat, pentru că nu mă temeam şi nu mi-ar fi putut face rău. Aşadar, am ţinut post, m-am rugat, dar în acelaşi timp mă frământam în legătură cu gândul părintelui. Zeci de gânduri îmi treceau prin minte: „Oare nu pot să am şi eu o viaţă în Hristos? Nu pot să primesc şi eu un botez adevărat? Nu mă pot bucura deplin de dragostea Lui? Nu merit?”.

Eram aproape de deznădejde, mi-era greu să cred că nu mi se va face botezul, mi-era greu să cred că Dumnezeu nu mă iubeşte, mi-era greu să cred că nu merit şansa asta. Voiam din tot sufletul să fiu o persoană nouă, să mă dezbrac de omul vechi, să fiu creştină cu adevărat. Cum să fiu însă, dacă primeam doar mirungerea, în condiţiile în care dintotdeauna am ştiut că ortodocşii nu acceptă botezul protestant, după cum am spus?

Am început să mă rog la Sfinţi, la Maica Domnului, pentru o minune, să primesc un răspuns şi să am pace. Prin minte îmi trecea gândul că, dacă până la urmă părintele meu îmi va face numai mirungerea, clar că nu era de la Domnul să fac pasul acesta, dar după ce am ţinut postul în acea zi, m-a sunat prietenul de care am pomenit ca să-mi spună că a vorbit cu duhovnicul şi, minune mare, în timp ce el îl căuta la Biserică, părintele se îndrepta spre el special ca să vorbească despre botezul meu. Dumnezeu i-a făcut să se întâlnească, dar şi să fie în acelaşi Duh, pentru că a ajuns întru final să spună că îmi va face botezul, nu doar mirungerea.

Când am auzit asta, am plâns de bucurie, nu am cuvinte să explic ce am simţit în acele momente, simţeam că plutesc de fericire, deja simţeam că răspunsul pe care l-am primit e un răspuns viu, o minune, şi că Dumnezeu îmi dă şanse să mă vindec, să mă apropii de El, să mă umple cu dragoste şi pace. Eram atât de nerăbdătoare să mă botez; eram sigură că acest botez nu numai că mă spală de păcat, ci mă şi vindecă sufleteşte, că va fi un medicament pentru rănile mele.

Am păşit în Biserică îmbrăcată în alb cerând ajutor şi întărire din partea Sfinţilor. Aveam emoţii mari, dar cu toate astea simţeam o pace de neimaginat, simţeam că cerul întreg era pe pământ şi aştepta cu nerăbdare Taina. Simţeam că îngerii toţi cântă, simţeam că Sfinţii erau în preajma mea şi îmi ajutau să simt puterea lui Dumnezeu, să simt dragoste dumnezeiască.

Treptat, după ce părintele a început slujba şi după ce m-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui, am început să simt ceva puternic, de nedescris, emoţiile dispăruseră. Parcă nu mai eram eu, aveam lacrimi de fericire în ochi, mă abţineam însă să nu plâng tare. Când m-a botezat cu apă şi Duh, am simţit cum haina mea murdară, păcătoasă se curăţeşte uşor, simţeam cum mă îmbrac în Hristos treptat…, că mă aflu la picioarele Sfinţilor, că-i ating, că-i aud cântând dimprejur. Apoi, la mirungere, am simţit că sunt vindecată şi spălată complet de tot ce însemnă trecut murdar, am simţit cum Duhul Sfânt mă învăluie cu darurile de care aveam nevoie, că mă mângâia şi mă umplea de pace, o pace dumnezeiască.

În sfârşit mă simţeam împlinită, golul meu din suflet mi-l umpluse Domnul cu pace şi dragoste, un suflet nou, zidit din nou, plin de putere, dar curat ca al unui bebeluş. Eram născută din nou, eliberată, nu mai eram prizoniera păcatului şi aşa mi-am dorit în clipa aceea să rămân. Începusem să văd lumina, razele de soare îmi zâmbeau de data asta, era totul nou.

Sfânta Împărtăşanie m-a uns… şi în acelaşi timp m-a străpuns, ştiind că acel Trup S-a frânt şi pentru mine şi acel Sânge a curs, de asemenea, şi pentru păcatele mele… Am simţit că şi pentru mine a murit cu adevărat, vedeam rănile Lui, privirea Lui blândă, în sfârşit mă puteam împărtăşi cu Trupul şi Sângele Lui, puteam să gust şi eu din Ele, pentru că la baptişti era socotită doar un simbol, nu puteam simţi iertare, mângâiere, ci o comemorare, o aducere aminte.

Botezul m-a transformat, mi-a dat puterea să iau viaţa de la zero. Un nou început, o nouă speranţă, o nouă dimineaţă.

Emanuela Iancu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments