Bietul „IOV”, roman9 min read

Despre Iov cel din Biblie aflăm că avea 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 perechi de
boi, 500 de asini. Munţii românilor aur poartă, dar nu numai aceştia vin în discuţie.
 Un„recensământ” asemănător răbdătorului Iov îl putem găsi prin istoria noastră atunci când se
amintea despre tatăl Sfântului Constantin Brâncoveanu care avea 12 000 de iepe, 30 000 de
oi, 4000 de boi, 1000 de bivoli, 4000 de porci; invidia celor din jur este uşor de imaginat.
Tăria şi cumplitul martiriu al lui Iov Brâncoveanu au dat peste veacuri demnităţi noi
generaţiilor de azi. Sărmanul, drept credinciosul Iov, ne-a fost călăuză neştiută în sufletul
neamului.
Satana perseverând, în veac nemulţumit, ca şi cum ar fi spus: „Lasă-mă să le atac
credinţa şi Biserica, atunci cu siguranţă se vor sminti şi vor ajunge hulitori de Dumnezeu.” …
pare că ar fi auzit răspunsul din capitolul II, 6: „Îl dau în puterea ta. Numai nu te atinge de
viaţa lui.”

Şi iată lucrarea diavolului începând acum 150 de ani prin infiltrarea din Apusul otrăvit
a ideilor masonice, „revoluţionare”, „democratice”, „libertate, egalitate, fraternitate”, sub care
se ascundeau săgeţile aducătoare de moarte sufletească. Idei progresiste în aparenţă, cel mai
înalt spirit social-ideologic la vremea aceea, au dus în eroare pe mulţi intelectuali care, în mod
inconştient, deschideau porţile socialismului la început de veac XX. Lovitura de graţie s-a dat,
cum ştim, în 1944 dar era fructul deja otrăvit al acestei mandragore, materialismul de stânga
importat din apus, via U.R.S.S.
Oroarea care a urmat este iarăşi binecunoscută. Ţara e dată pe mâna unor indivizi fără
de Dumnezeu şi fără de neam care introduc făţiş prigoana ateist-comunistă. Aceştia erau
slujitorii lui Baal, demonul dictaturilor de orice fel. Am trăit apoi cumplita domnie a celui ce
s-a dorit a fi urmaş al marilor voievozi, dar fără de Dumnezeu fiind, şi nebuneşte prigonind
Biserica, l-a slujit pe Baal aducând asupra ţării urgie de inundaţii, cutremure, sărăcie,
emigraţie. 
Nu este oare aceasta starea lui Iov? Răbdător în necaz, cotind printre spinii şcolilor de import, sau

chiar rănindu-şi inima cu frumuseţea străină a himerelor, neamul românesc a

stat în răscruce. În decembrie 1989 un tiran este răsturnat de pe tron. Urmează însă alt păcat
strigător la cer: întinarea zilei de Crăciun prin execuţia nefirească a celor ce s-ar fi putut numi
Ahab şi Izabela. Baal este pentru un moment învins, dar cel ce îşi face perfid apariţia pe locul
rămas gol este Mamona, demonul banului care ne flutură iluziile capitalismului, economiei de
piaţă, aducând de fapt haosul şi hoţia, viţelul de aur pe care nu avem posibilitatea să-l hrănim,
nici măcar cu spiritul lui Ilf sau al lui Petrov.
Azi bietul Iov român se zbate cum ştim în braţele mizeriei şi desigur se tânguie şi se
întreabă de ce atâta urgie pe capul său. Iar altora le merge de minune îmbogăţindu-se peste
noapte şi râzându-şi de noul Iov. 
Unii dintre aceştia, până mai ieri „culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr. Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi. Drept aceea au ajuns să se aciuieze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor. Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi. Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară.
    Şi astăzi iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor… şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor. 
„Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbala din gură. În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.” (Iov XXX, 4-12) 
    Ce poate fi mai umilitor? „Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân, el mă aruncă pradă celor răi” (Iov XVI, 11) Şi cu toate acestea în mâinile mele nu este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată” (Iov XVI, 17). 
Vai, silnicia în mâinile noastre am vestit-o Domnului, şi ne îngrijim pentru păcatul nostru, ca David.
Şi iată: mulţi români a căror credinţă s-a împuţinat se întreabă: „Dacă noi suntem aşa de drept credincioşi, de ce ne merge aşa de rău în timp ce americanii, occidentalii, arabii şi japonezii o duc îmbelşugat?”
 Răspunsul îl aflăm tot la Iov, XII, 6: „Foarte liniştite stau şi sunt corturile jefuitorilor şi cei ce mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut din pumnul lor un dumnezeu.” Şi mai departe: ,,Pentru ce ticăloşii au viaţa, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere?

Urmaşii lor se ridică voinic în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor… Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului… Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: „În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!” (Iov XXI, 7-14). 
Aşa cugeta Iov în necazul său, aşa cugetă şi astăzi mulţi. Cuvintele Bibliei depăşesc însă graniţele timpului şi spaţiului. De aceea momente ale Vechiului Testament pot fi aplicate cu atâta uşurinţă situaţiei noastre actuale.
Analizele social economice devin total deficitare când nu vor să ţină seama de realităţile duhovniceşti şi par a se ocupa de fleacuri şi interese meschine. Aceia dintre noi care vor să contribuie şi la mântuirea naţională vor vedea deşertăciunea tuturor ideologiilor fără de miez ortodox, ce par a copia în cel mai bun caz genialele piese ale lui Caragiale. 
     Aceste „vorbe lungi, sărăcia omului”, ce vor „progresul cu orice preţ”, au fost odată pentru totdeauna ţintuite de nenea Iancu la adevărata lor valoare. Ce sunt ele altceva decât nişte efemere
momente…
 Neamul romanesc s-a născut ortodox, aşa a rezistat în faţa hunilor, a turcilor, a tătarilor, ungurilor, austriecilor, polonezilor, şi mai nou a fasciştilor şi bolşevicilor. Pe cel pe care-l iubeşte Domnul, îl încearcă.
    Atunci când străbunii s-au închinat idolilor străini (umanism, reformă, iluminism, feudalism, capitalism, democraţie burgheză, naţionalism, fascism, comunism, revoluţie, iar acum economie de piaţă) am avut noi o scurtă perioadă de euforie după care ne-am dat seama că ne-am depărtat de Dumnezeu şi de iubirea Lui. 
   Români fiind şi cumva isteţi de felul nostru, nu putem fi păcăliţi multă vreme. Mulţi îşi dau seama de ce hram poartă corifeii globalizării, euro-atlantizării sau europenizării, termeni manipulaţi după studii serioase. 
  Spre deosebire de Faust-ul german, Dănilă Prepeleac aplică proverbul „fă-te frate cu dracu’ până treci lacu’…” sau altfel spus, încearcă să-l păcălească într-o târguială provizorie în care să-şi păstreze sufletul după ce şi-a văzut interesul. 
   Cât de ineficientă este această mentalitate! Nimic bun nu poate veni de la satana, ci numai de la
Domnul. Uităm că El ştie foamea fiecăruia şi are grijă şi de păsările cerului. 
  Atitudinea cu care trecem de aceste greutăţi uluitoare nu poate fi numai una de hedonistă zeflemea.
     Strânsoarea economică nu se rezolvă în final cu ajutorul zeului ban. Să ne strângem în biserica străbună ortodoxă, participând. Decelând situaţia tragică, să cerem ceea ce trebuie, şi toate celelalte se vor da nouă. Abordarea social-culturală fără adevărata dăruire nu va dăinui.
    Ce ne va uni oare?
Vreun partid, front, alianţă politică, bunăstarea materială, arta? Deşertăciunea deşertăciunilor,
toate sunt deşertăciuni.
 Hristos este singurul numitor comun. Părtăşia cu Sfânta Liturghie face să se ţină în mintea noastră o sintagmă: „Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Răspunsul îl cunoaştem, să nu pregetăm a-l înfăptui, doar această experiere merită!

Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preamărit este
numele Tău în veci.
 Că drept eşti Tu în toate câte ne-ai făcut nouă.
 Şi toate lucrurile Tale sunt adevărate, şi drepte căile Tale, şi toate judecăţile Tale
adevărate.
 Tu ai dat hotărâri drepte în toate relele ce ai făcut să vină asupra noastră şi asupra
celei sfinte a părinţilor noştri, Ierusalimul;
 Că în adevăr şi dreptate ai adus acestea peste noi din pricina păcatelor noastre;
 Că am greşit şi fărădelege am făcut, îndepărtându-ne de la Tine.
………………………………………………
 Tu ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor noştri, oameni fără lege şi cei mai răi dintre
nelegiuiţi, unui rege nedrept, cel mai rău care este pe pământ.
………………………………………………
 Căci, Doamne, ne-am împuţinat mai mult decât toate popoarele, şi suntem umiliţi
astăzi în tot pământul, pentru păcatele noastre.
………………………………………………
 Ci cu suflet zdrobit şi cu duh umilit să fim primiţi de Tine.
………………………………………………
 Şi acum urmăm Ţie cu toată inima, şi ne temem de tine, şi căutăm faţa Ta.
 Să nu ne ruşinezi pe noi ci fă cu noi după mila Ta şi după mulţimea îndurărilor
Tale.
………………………………………………
Izbăveşte-ne pe noi cu puterea minunilor Tale şi dă slavă numelui Tău Doamne!
 Să se ruşineze toţi cei ce fac rău robilor Tăi; să se ruşineze de toată puterea Ta, şi
tăria lor să se sfarme!Amin.

Pr Dan badulescu-Ortodoxie si erezie

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments