La multi ani și bucurii!

Fie ca Hristos Domnul să ne însoțească pașii în anul ce vine, încălzindu-ne sufletele cu dragostea sa nemărginita, călăuzindu-ne în a cauta modele de viață duhovnicească, viața spre care tindem ceas de ceas, zi de zi, an de an, fiecare din noi devenind modele ale creștinului adevarat.

Nu putem obliga pe nimeni să devină creștin ortodox, să iubească, să fie milostiv, să creadă în mântuire, să meargă la Biserică, să participe cu dragoste la Tainele Bisericii, dar putem să facem toate acestea și astfel cei de lângă noi să-și dorească o astfel de viață. Spun astea pentru că distanța dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric nu este foarte mare.

Pictorul Leonardo da Vinci a găsit de cuviință sa picteze Cina cea de Taină, luând modele. Și i-a fost foarte greu să găsească modele pentru Apostoli. Pentru Iisus a găsit foarte repede tânărul cu fața blândă ce stă la masă asemenea lui Hristos. A durat aproape un an până a pictat chipul Lui Iisus. Dar icoana nu se mai sfârșea. De ce? Pentru că nu-l găsea pe omul după care sa-l picteze pe Iuda! A umblat prin taverne, prin cârciumi, pe sub poduri, prin canale, doar-doar o găsi unul care sa arate la față în felul acesta, care sa exprime toată viclenia, toată nemernicia, toată prostia.

În sfârșit a găsit unul. Cu câțiva bănuți a acceptat să vină zilnic și să stea pe scaunul pe care da Vinci îl picta în icoană .La un moment dat, după câteva zile, a văzut pictorul că omul plângea și s-a mirat: cum un nemernic, un bețiv (cine știe câte rele făcuse), cum de plângea acesta? Și l-a întrebat: „De ce plângi?” Și n-a vrut sa spună, dar după multe insistențe i-a spus: „Pictore, acum 12 ani, tot eu am stat pe scaunul acesta când l-ai pictat pe Hristos.”

Auziți cum decăzuse acesta: tot el fusese model și pentru Hristos și acum era model pentru Iuda.

În halul acesta ajunsese. Și dându-și seama, stând așa pe scaun, cu punga în mână și gata să plece, cum e în icoana, i-a venit să plângă.

Deci trecerea noastră în lumina sau în întuneric, urcușul nostru către bine sau coborâșul nostru către rău, este la o distanță foarte mică. Depinde de noi dacă alegem binele sau răul, postul sau îmbuibarea, liturghia sau trândăveala, rugăciunea sau distracția, înjurătura sau citirea celor sfinte. De aceea, în anul ce urmează trebuie să fim atenți la modul în care ne trăim viața și calea pe care o alegem, astfel încât cu fiecare zi ce trece să fim mai aproape de mântuirea sufletului.