Femeia garbova si darul Lui Dumnezeu2 min read

Duminica a 27-a după Rusalii – Luca XIII, 10-17)

 Hristos, sâmbăta, în sinagogă. Se întâlneşte cu „o femeie stăpânită de un duh necurat, de slăbiciune“ (Luca XIII, 11). După ce mai înainte arătase cum trebuie să te porţi cu un smochin uscat (Luca XIII, 6-9), aplicând tăierea ca pedeapsă pentru nerodire (Luca XIII, 9), iată-L acum în faţa unei femei uscate, gârbovite, care, desigur, în 18 ani de boală, nu adusese roadă, starea ei făcându-o „neroditoare“, neaducătoare de nici o roadă care să ia ochii celorlalţi.
 Domnul Hristos nu ezită să o vindece – „Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta“ (Luca XIII, 12), fiind „parola“ prin care duhul este desconspirat.
 Este obligat să iasă din femeie, aceasta „slăvind pe Dumnezeu“ (Luca XIII, 13).

Mai-marele sinagogii, sâmbătă.  Se întâlneşte cu Hristos, Care vindecă pe femeia gârbovă, şi se umple de mânie (Luca XIII, 14), începând să peroreze legalist pe seama poruncii legate de ţinerea Sabatului.
 Cui ţine el lecţie de revelaţional? Celui care era Revelaţia, Celui Care, întrupându-Se, împlinea Revelaţia, Dumnezeu fiind. Să nu fi simţit chiar nimic „mai-marele sinagogii“?
 Nici un fior al prezenţei Dumnezeului Celui Viu în umila lui sinagogă? Făcea şi el parte din nefericitul cin al „smochinilor neroditori“? 
Căci toată exegeza patristică identifică smochinul, mai ales acela care refuză să rodească la porunca lui Hristos, cu sinagoga, cu „pomul“ pus să rodească lumina în curtea lui Israel.
Care, nemaiarătându-şi vrednicia, prin cuvânt al Cuvântului, s-a uscat, seva sa dătătoare de viaţă pierind ca sens, câtă vreme nu a răspuns la porunca Mântuitorului (Mt XXI, 18-44) de a izvorî rodul cel nou al Evangheliei.

De foarte multe ori nu mai ştii care este direcţia pe care s-o urmezi în ce priveşte citirea Evangheliei. Dezgârbovirea femeii să fie lecţia?
 Reacţia plină de orgoliu prostesc a celui care crede că, ştiind câte ceva, ştie totul!?
 Comparaţia pe care Mântuitorul o face folosind asinul cheie de smerire mi-aduce aminte de celelalte pilde ale Domnului, care arată cât de mult ţin oamenii la lucruri de nimic şi cât „nimic“ preţuieşte omul din ceea ce Dumnezeu îi dăruieşte ca dar şi har. Căci dezgârbovirea femeii este, dincolo de o lecţie, un dar. Hristos, punând în lucrare harul Lui vindecător pentru gârbovita-neroditoare din punctul de vedere al lumii în care trăim, pune în lucrare dragostea Lui, care şi din moarte ne izbăveşte.

Sunt astăzi atât de mulţi gârboviţi, părelnic neroditori, aruncaţi la marginea societăţii în care trăim. Irită prezenţa lor.   Şi-n dorinţa de a scăpa de ei, Îl interogăm pe Dumnezeu de ce-i mai ţine? De ce-i lasă să treacă prin centrul oraşelor, prin faţa vitrinelor pline cu prea-plin şi totuşi atât de greu cumpărabil de ei, gârbovii, părelnic neroditori.

Ce este în miezul dramei nevederii harului care-i cuprinde pe aceşti „daţi deoparte“ dacă nu aroganta încercare a   mai-marelui sinagogii de a da lecţii lui Dumnezeu?
 Când vom învăţa, oare, că-i copt de cules harul lui Dumnezeu, care se strecoară peste toate rănile noastre, vindecându-le? 
Dumnezeu, Care nu oboseşte să scoată din gârboveală. În durerea clipei ce-o străbatem prin lume, înflorirea smochinului celui roditor – Biserica – este singurul leac, izvor dezgârbovirilor noastre.

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula
din ”Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele”

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments