„Nu ştiţi voi postul care îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flamând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.” (Isaia 58 , 6-7)
În Vechiul Testament, ca şi în Noul Testament, creştinii întâlnesc texte privind postul şi importanţa lui pentru viaţa religioasă. Autorii sfinţi, inspiraţi de Duhul Sfânt, se referă la post, deoarece valoarea sa în păstrarea curăţiei sufletului este indubitabilă.
Potrivit Sfintei Scripturi, postul îşi are originea în porunca divină dată primilor oameni în rai de a nu mânca din pomul cunoştinţei binelui şi răului. De aceea, primul sens al noţiunii de post este acela de a asculta de porunca lui Dumnezeu şi, implicit, de a fi responsabili de misiunea încredinţată lor. În acest sens, este important să subliniem faptul că termenul românesc de post implică, pe lângă înţelesul sau religios, şi pe acela de a nu consuma carne şi pe cel de răspundere sau responsabilitate pentru o persoană desemnată să respecte legile civile. Pentru o mai bună înţelegere, vom menţiona cuvântul biblic „ana(h)”, care are mai multe sensuri: a răspunde, a fi ascultător, a se smeri, etc.; respectivul termen se foloseşte pentru prima dată în Vechiul Testament la „ziua împăcării” (10 Tişri) „şi să vă smeriţi sufletele voastre”(Lev. 23,32), pentru ca israeliţii să postească, deoarece era singura zi din an pentru iertarea păcatelor şi a împăcării lor cu Dumnezeu.
După cum se ştie, în rai, Adam şi Eva nu au ascultat de porunca divină şi nici nu au fost răspunzători de greşeala lor, primul învinuind pe Eva, iar aceasta pe diavol. Dacă protopărinţii neamului omenesc ţineau porunca divină şi dovedeau smerenie, adică ascultare faţă de Ziditorul lor, nu mai erau alungaţi din rai. Păcatul mândriei strecurat în sufletul lor de diavol i-a privat de virtutea smereniei şi a răspunderii pentru faptele lor. Am putea spune că sinonimul postului spiritual este smerenie, ascultarea de Dumnezeu şi responsabilitatea pentru ceea ce săvârşim în lume.
La ziua împăcării, Dumnezeu a cerut israeliţilor să postească „smerindu-şi sufletele” şi tot acum aceştia trebuiau ca din seara zilei de 9 şi până în seara zilei de 10 Tişri să postească pentru că este aşezământ veşnic (Lev. 23, 28-32).
Pe lângă sensul spiritual al postului, se adaugă şi cel material, redat în Vechiul Testament prin cuvântul „tom”, ceea ce defineşte postul adevărat în care sunt angajate sufletul şi trupul. Ignorarea sensului spiritual al postului şi reducerea lui doar la un regim de abstinenţă alimentară a fost condamnată de profeţi.
Astfel, profetul Isaia recomandă postul adevărat care ajută la ruperea lanţurilor nedreptăţii şi la dezlegarea jugului păcatului (58, 6).
Eficienţa postului este evidentă în perioada vechiului Testament, când Moise, prin mijlocirea lui, a primit Legea (Ies.34,28). Sfântul Ilie a rezistat să ajungă la muntele Horeb (III Regi 19, 8) iar ninivitenii au fost salvaţi de la pedeapsa dumnezeiască (Iona 3,5-10).
Cel mai elocvent exemplu despre utilitatea postului, când omul duce o viaţă mai mult „cerească” decât pământească, l-a dat Mântuitorul Hristos Care a postit 40 de zile înainte de a începe activitatea Sa publică de 3 ani şi jumătate. În Predica de pe Munte, El subliniază modul în care trebuie să postim, deosebindu-ne de făţarnicii copleşiţi de mândrie şi care nu dau dovadă de smerenie (Matei 6, 16-18). Prin post, aşa cum ne recomandă Mântuitorul, putem învinge puterea diavolului (Matei 17, 21), de aceea valoarea lui este indiscutabilă pentru viaţa creştinului.
Aşadar, după Sfânta Scriptură, postul are o dublă semnificaţie pentru creştini, întrucât prin el se angajează atât cu sufletul, cât şi cu trupul. Nerespectând primul sens al postului, acesta nu are valoare, şi pe bună dreptate un Sfânt Părinte spunea în acest sens că acel ce nu consumă carne de animal, însă prin ură şi alte fapte nedrepte, face rău semenului său, înfrânarea lui de la mâncare şi băutură este nefolositoare trăirii sale religioase.
Preot profesor doctor Emilian Corniţescu
