Mai departe ne spune Evanghelia de astăzi să fim milostivi, precum şi Tatăl nostru este milostiv.
În cultul divin, noi creştinii avem o mulţime de rugăciuni, mai lungi sau mai scurte prin care cerşim mila şi ajutorul lui Dumnezeu: Doamne miluieşte-ne! Doamne ai milă de noi! Dumnezeule milostiveşte-Te spre noi! Uşa milostivirii deschide-o nouă! Toate aceste rugăciuni sunt strigăte din inimă îndurerată. Este chemat în ajutor Dumnezeu pentru că El e Dumnezeul îndurării, îndelung răbdător, bun şi adevărat, Dumnezeu a toată mângâierea, care miluieşte pe toţi.
În marea Sa milostivire, Dumnezeu are milă de făpturile care suferă şi le miluieşte. Ajută săracii, ocroteşte nefericiţii şi mângâie pe toţi necăjiţii. Aşa trebuie să fim şi noi, fiii lui Dumnezeu, milostivi unii către alţii, chiar şi către vrăjmaşii noştri, dacă voim să ne răspundă la cererile noastre când cerem milă de la El.
Mila aceasta dumnezeiască, sau milostenia cum se numeşte trebuie să fie una din virtuţile creştinului adevărat, una din cele mai bogate fântâni din care izvorăsc apele fericirii. Milostenia trebuie neapărat să o aibă creştinul, pentru că faptele de binefacere sunt cele mai răsplătite. Dai bunuri pământeşti şi dobândeşti comori cereşti; faci bine trupului şi se răsplăteşte sufletul; ajuţi omul şi împrumuţi pe Dumnezeu.
Nimeni n-a ajuns sărac făcând milostenii, ci dimpotrivă milostenia face din sărac om bogat şi bun. Virtutea milostenie se arată în faptele iubirii creştine.
În faptele milosteniei trupeşti şi a milosteniei sufleteşti se arată virtutea milosteniei.
Faptele milosteniei trupeşti sunt: a sătura pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat, a îmbrăca pe cel gol, a primi în casă pe cel străin, a căuta pe cel bolnav, a cerceta pe cei din temniţă, a îngropa pe cei morţi.
Faptele milosteniei sufleteşti sunt: a îndrepta pe cel ce greşeşte, a învăţa pe cel neştiutor, a sfătui pe cel ce stă la îndoială, a ne ruga lui Dumnezeu pentru aproapele (prieteni şi vrăjmaşi), a mângâia pe cel întristat, a răbda asupririle, a ierta pe cei ce ne-au greşit şi altele.
După cum sufletul e mai mare decât trupul, tot aşa şi faptele milosteniei sufleteşti, faţă de cele trupeşti, sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu şi agonisesc o mai mare comoară în cer.
Creştinul adevărat trebuie să fie capabil de a face milostenii, ca să poată fi găsit bun şi de jertfă.
Fiecare e dator să fie darnic ca pământul care întoarce înmulţite seminţele primite. Fiecare să fie milostiv ca Dumnezeu care plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi; fiecare să fie un om bun care să iubească pe aproapele cu fapta şi cu adevărul, căci, Dumnezeu iubeşte pe cel ce dă de bună voie. Pentru cel ce nu face milă, judecata va fi fără milă.
Se spune cu dreptate că mâna cea mai frumoasă este aceea care face milostenii şi nu trebuie să ştie stânga ce face dreapta, spune Domnul Hristos.
Când vorbim de fapta milosteniei, să nu înţelegem că numai decât trebuie să dăm bani la toţi cerşetorii care stau cu mâna întinsă şi mulţi caută să-şi facă rost astfel de băutură şi de tutun, ca să trăiască în lenevie şi chiar în păcate mari. Nu risipiţi şi nu încurajaţi astfel de oameni fără rânduială.
Vorbind astăzi despre milostenie, se înţelege că trebuie să avem milă sufletească şi trupească, dar acolo unde e lipsă şi trebuie căutaţi cei care au nevoie de cele trupeşti sau sufleteşti.
Cea mai mare nevoie pe care o are lumea astăzi este hrana sufletească. Fiind aşa de mare fapta milosteniei, diavolul caută în fel şi chip să o împiedice şi iată cum: sunt unii care dau bani cu împrumut celor constrânşi de cine ştie ce necazuri, iar aceştia îi cer la restituire o sumă în plus – dobânda. Mare nenorocire îşi bagă în casă acel om care împrumută bani cu dobândă.
Vedeţi că spune Domnul Hristos în Evanghelia de astăzi ca să împrumutăm fără să nădăjduim a lua ceva. Altfel care mai este fapta noastră bună? Am stors pe un nenorocit de ultimul bănuţ ca să adăugăm la ai noştri. Iată ce păcat mare este acesta de a profita de pe urma săracului. Păcatul acesta al luării de dobândă, sau de mită pentru o faptă oarecare este foarte mare şi vai de sufletul acela care-l săvârşeşte. Unde este mila aici? Vede cineva vreo milă în această faptă?
În aceste cazuri nu se văd decât profituri ale acestor nelegiuiţi; păcate îngrămădite, strigătoare la cer care se întorc asupra lor şi atunci când le primesc ţipă în gura mare: „Ce voi fi făcut eu Doamne, ce voi fi greşit?”
Alţii au obicei să-şi facă o mulţime de fini, cununând şi botezând, dar cu nădejdea profitului de pe urma acestor fapte. De aceea auzim multe cazuri de certuri mari între naşi şi fini, bătăi, judecăţi, se blesteamă unii pe alţii, îşi blesteamă cununiile, lumânările de la cununie şi iată aşa face diavolul din toate acestea o mare bucurie pentru iad.
Unii caută să-şi găsească naşi bogaţi, desigur tot cu scopul de-a avea profituri. Bine ar fi dacă naşii aceştia ar fi bogaţi sufleteşte, fiindcă de datorie, naşii ţin loc de al treilea rând de părinţi sufleteşti. După legea noastră creştinească ei trebuie să fie foarte credincioşi, plini de fapte bune şi de viaţă curată ca să fie în stare să povăţuiască pe finii lor. Dar ce auzim noi astăzi? Fel de fel de cazuri grele când unii naşi nici nu cred în Dumnezeu, nu le trebuie biserică, nu sunt nici ei cununaţi, râd de cele sfinte şi batjocoresc preoţii. Fac totul numai de formă pentru a profita de nişte bucurii trecătoare, neştiind că nu foloseşte nimănui nimic, căci profitul cel mai mare îl are diavolul care râde de ei şi de credinţa noastră.
Nimeni să nu îndrăznească să-şi caute naşi care nu sunt cununaţi, că aceia se numesc desfrânaţi.
Mulţi naşi şi-au lepădat finii pentru că nu se mai duc cu ei la stricăciuni, păcate şi fărădelegi.
O faptă de milă sufletească o facem şi atunci când mergem să conducem un mort la groapă.
Ne folosim de această faptă, căci vedem ce este viaţa noastră.
Acolo lângă coşciug, lângă groapă, vedem că suntem trecători şi primim dar de la Dumnezeu, căci am condus un frate de-al nostru dimpreună cu îngerul lui păzitor şi cu cetele cele nevăzute, care vin la înmormântarea celui credincios.
Vărsăm lacrimi din ochii noştri, ne spălăm de păcatele noastre şi într-adevăr ne folosim.
Aceasta numai atunci când conducem un creştin care a avut grijă de el în viaţă şi şi-a făcut o pregătire sufletească.
Cu nici un chip nu avem noi creştinii voie să luăm parte la înmormântarea sinucigaşilor şi nici să mâncăm din pomana acestora.
Cei care merg la astfel de înmormântări se însoţesc cu demonii iadului care conduc prin văzduh la groapă trupul sinucigaşului şi presară deasupra cenuşa iadului.
Să fim atenţi, că multe sunt pe care trebuie să le ştim!
Să avem grijă să potrivim milostenia noastră acolo unde este nevoie. Să facem această milă aşa cum se cuvine şi dă-i omului ce are el nevoie, nu ceea ce vrei tu şi când vrei. Arunci la repezeală doi, trei lei la un cerşetor pe stradă şi crezi că ai scăpat.
Caută văduva care nu are pensie, care trăieşte în sărăcie; caută casa unde sunt bolnavi; vezi un bătrân neputincios în tramvai sau maşină şi dă-i locul tău, căci şi aceasta e tot milă vezi o bătrână care se luptă cu o greutate, ajută-i să o ducă. Cercetează şi vezi de ce are trebuinţă săracul şi necăjitul, iar dacă îl linişteşti în necazul lui şi dacă el a simţit cu adevărat mila ta, creştine, să nu te lauzi, să taci şi să nu ştie nimeni, să nu ştie stânga ce a făcut dreapta, cum a zis Domnul Hristos.
Milostenia s-o facem acum cât suntem în viaţă să nu aşteptăm ceasul morţii, căci atunci le laşi pe toate şi nu mai poţi lua cu tine nimic, iar copiii şi rudeniile te vor uita cu totul. Rudele şi copiii vor veni să-ţi fure ce a rămas, iar moştenitorii nu-ţi vor împlini dorinţele tale şi nici nu se vor mai îngriji de sufletul tău. Câţi bogaţi au murit fără să facă fapte de milostenie cu mâna lor, nădăjduind că le vor face copiii şi neamurile!
Dar e prea târziu acum, de aceea trebuie să ne facem noi tot ceea ce se poate acum şi să nu aşteptăm să ne facă alţii ca să ne scoată din iad. De ce să ajungem în iad şi să nu ne facem cu mâna noastră pregătirea de pe acum? E şi timpul cel mai potrivit s-o facem, căci, s-ar putea ca nouă să nu aibă cine să ne mai facă nici o groapă, nu mai vorbim de pomeni şi de alte fapte.
Deci, împreună cu credinţa să facem fapte bune fraţi creştini!
Să trăim o viaţă de sfinţenie, ca să împlinim voia lui Dumnezeu, aşa cum ne-a spus Sfânta Evanghelie de astăzi.
Pr.Visarion Iugulescu
