„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri – zice El – binecuvântaţi pe cei ce vă blesteamă, faceţi bine celor ce vă urăsc, rugaţi-vă pentru cei ce vă fac strâmbătate, pentru cei ce vă ocărăsc şi vă năpăstuiesc. Că de iubiţi pe cei ce vă iubesc pe voi, ce dar este vouă, că şi păcătoşii iubesc pe cei ce iubesc pe dânşii! Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce dar este vouă, căci şi păgânii tot astfel fac! Şi de daţi împrumut la cei de la care nădăjduiţi a lua, ce dar este vouă, căci şi vameşii şi păcătoşii împrumută la fel! Fiţi milostivi, fiţi buni, fiţi desăvârşiţi precum desăvârşit este şi Tatăl vostru cel ceresc care face să răsară soarele peste cei buni şi peste cei răi; şi varsă ploaia Sa binecuvântată şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi!”
Iată ce minunate cuvinte, iată ce frumoase porunci şi concepţii nemaiauzite de nici o minte omenească până la Domnul Hristos.
Aceste cuvinte cuprind în ele taina imitării lui Dumnezeu Tatăl, iar această taină este calea spre desăvârşire, este iubirea omului de către om, iubirea prietenului şi duşmanului, iubirea celui necunoscut, a celui bun şi a celui rău, a celui drept şi a celui greşit.
Iată judecata lui Dumnezeu cea dreaptă şi morala creştină. Tocmai aceste porunci dumnezeieşti se pare a fi cel mai greu de realizat şi chiar imposibil de îndeplinit. Oamenii au mers înainte şi au avansat în multe treburi pământeşti, dar partea aceasta importantă a fost lăsată uitării.
Am trecut şi trecem peste aceste învăţături care ne duc la desăvârşire şi care sunt cele mai importante pentru mântuirea noastră.
Este adevărat că nu au ajuns pe culmea aceasta înaltă nici cei care frecventează mai des locaşul Domnului, care sunt înaintaţi în cunoştinţa de Dumnezeu şi care trebuie să fie pilde vii de imitat. Ce să mai vorbim despre ceilalţi care nu cunosc mai nimic despre mântuirea sufletului!
E greu de aceea să poată înţelege cineva, să iubească pe acela care-i face rău, pe cel ce te duşmăneşte, te pârăşte, te insultă, te fură, te minte şi caută în tot momentul chiar să-ţi ia viaţa. Greu lucru să-l iubeşti! Dar tocmai în aceasta constă fapta noastră, ca să avem ce ierta. Dacă nu ni s-a făcut rău, nu avem ce ierta.
Mântuitorul ne spune chiar mai mult; nu numai să-i iertăm, ci chiar să-i iubim. Pentru că aceştia ne fac bine sufletesc, căci datorită necazurilor şi supărărilor pe care ni le pricinuiesc, primim noi răsplată de la Dumnezeu. Astfel, pentru ce să ne plătească Dumnezeu?!
De aceea ne zice Mântuitorul când vrăjmaşii noştri ne fac rău, noi să le răsplătim cu bine şi să-i iubim din toată inima, căci numai aşa vom dovedi că suntem fii ai Tatălui ceresc.
Avem pildă pe Mântuitorul care a fost prigonit, ocărât şi batjocorit, dar El s-a rugat zicând: „Tată, iartă-i că nu ştiu ce fac!” Aici este adâncul înţelepciunii lui Dumnezeu şi taina mântuirii. Cei ce vor să ajungă la desăvârşire să caute împlinirea acestor porunci, prin dragoste şi sfinţenie.
Dar de fapt omul nu se gândeşte decât la el, nu se iubeşte decât pe sine.
Încet, încet, abia izbutesc unii să-şi iubească pentru un timp nevasta, copiii şi prietenii de plăceri lumeşti. Dar mulţi nu-şi mai iubesc nici părinţii, nici chiar fraţii între ei nu se mai iubesc, nu mai vorbim de rudeniile mai îndepărtate.
De aceea Mântuitorul ne porunceşte să iubim pe vrăjmaşii noştri pentru a ne schimba din temelie, pentru a smulge din sufletul nostru buruiana iubirii de sine, pentru că din iubirea de sine pleacă toate nenorocirile şi relele
. Iată de ce a pus Domnul Iisus Hristos în locul iubirii de sine, iubirea vrăjmaşilor, porunca cea potrivnică a firii. Grea treaptă de urcat este iubirea aceasta, dar numai prin ea se poate ajunge la desăvârşirea creştină.
Pr.Visarion Iugulescu
