Cum se face rugaciunea?8 min de citit

Prima treaptă este rugăciunea făcută cu buzele. O spunem (atunci când suntem singuri), asa
cum vorbim, simplu sau în ritmul unei respiratii prelungite.

Treapta a doua este rugăciunea mentală. Adică o rostim nu numai cu buzele, ci si cu mintea.
Cu multă atentie, în primul rând. Aici intervine lupta noastră cu mintea. Când vezi că mintea
ti-a alunecat în altă parte, nu te lasi. Te umilesti si te lupti să te rogi cu multă luare-aminte. Ne
mustrăm pe noi însine, căci desi ne aflăm în fata lui Dumnezeu, gândurile noastre sunt
spurcate sau mintea noastră este departe de El. Si ne silim pe noi însine, până când mintea se
umileste si se îndreaptă, curată, către Dumnezeu.

Mai ales să-I cerem Mântuitorului să ne scape El de bântuiala vrăjmasului diavol care vine
asupra noastră în timpul rugăciunii. Dacă mintea umblă pe la birou în timp ce te rogi sau se
ceartă cu dusmanii, te ostenesti în zadar; mintea nu se poate hrăni atunci cu Duhul Sfânt.
Iar vrăjmasul asa face: tocmai în timpul rugăciunii te bântuie cu gânduri necurate si imagini
care îti spurcă inima si mintea si îti spurcă astfel rugăciunea. Sau îti trimite altfel de gânduri:
<ai de spălat cămăsi>, <ai uitat să uzi florile> si câte si mai câte. Dar dacă te silesti pe tine si
strigi cu mare dor către Dumnezeu, atunci slăbesc sau chiar se sting aceste puteri ale
întunericului; si atunci ne putem ruga cu mintea curată, adică toată luarea-aminte a noastră se
îndreaptă către Dumnezeu.

Treapta a treia este rugăciunea inimii. Mintea si inima se unesc laolaltă si atentia noastră este
concentrată înlăuntrul inimii. Acolo se săvârseste rugăciunea. Mintea coboară în inimă si
acolo, în adâncul inimii, începe să se roage. Este ceea ce spune psalmistul: <Dintru adâncuri
am strigat către Tine: Doamne, Doamne, auzi glasul meu>. La această treaptă rugăciunea
noastră tâsneste dintru adâncul inimii. Nu este vorba de inima aceasta carnală, ci de inima
duhovnicească, centrul fiintei omenesti, care este detectat de Sfintii Părinti putin mai sus – cu
două degete – de sânul stâng.

Când se uneste mintea cu inima duhovnicească, abia atunci devenim integri, fiinte curate.

Pentru că noi, de obicei, una gândim si alta spunem… De câte ori nu ne-am surprins pe noi
însine în această stare de falsitate profundă. Spui cuiva <te iert>, dar n-ai vindecat rana
dinlăuntrul tău, n-ai sters vina lui din inima ta, îti aduci mereu aminte de ea. Nu ne putem
pune de acord cu noi însine. Rugăciunea lui Iisus este singura rugăciune care are acest dar,
această putere de a uni cele două centre ale fiintei noastre într-unul singur, făcându-ne oameni
integri, duhovnicesti.

Celor care practică rugăciunea inimii li se întâmplă adeseori, trezindu-se din somn, să simtă
cum rugăciunea se rosteste singură înlăuntrul lor, asa cum auzim bătăile inimii, fără controlul
sau comanda noastră.

La fel se săvârseste această rugăciune neîncetat când mintea coboară în
inimă… Si se produce acolo o mare bucurie, o năvală de lumină duhovnicească si se trezec
crestinii cântând Sfinte Dumnezeule sau Apărătoare Doamnă si încep să se nască în ei gânduri
frumoase, gânduri cu adevărat dumnezeiesti si simt pe deplin harul care se revarsă în ei. Iar pe
ultima treaptă a rugăciunii, această stare este însotită de vederea luminii dumnezeiesti.
Roadele acestei rugăciuni sunt de necrezut. Dar aceste lucruri cu adevărat dumnezeiesti rămân
ca un ideal, ca o zare foarte îndepărtată. Noi, pentru început, să chemăm simplu numele lui
Iisus, rostind de multe ori această rugăciune, cu multă atentie asupra fiecărui cuvânt. Este
foarte folositor să avem constiinta că invocăm pe Cineva, că ne adresăm Cuiva. Este bine să
ne dăm seama că suntem slăbănogi si neajutorati, iar acest ”miluieste-mă” cuprinde într-un
singur cuvânt toate rugăciunile Bisericii si tot strigătul nostru după Dumnezeu.

Să începem simplu, rostind aceste cuvinte peste tot, oriunde ne aflăm, dar cu foarte multă atentie.

Si, în acelasi timp, cu grijă să lepădăm de la noi toate patimile si gândurile cele spurcate.

Si încet-încet, pe măsura umilintei noastre, se luminează acest lăuntru al nostru si simtim că
nu suntem singuri, simtim că este Cineva cu noi în fiecare clipă si ne poartă de grijă.

Totodată creste râvna noastră pentru cele sfinte (fată de care în mod obisnuit suntem foarte îndărătnici
si nepăsători). Poate ati observat si dumneavoastră că seara, când vrei să te rogi, adormi cu
capul pe ceaslov – din oboseală sau din plictiseală; dacă însă ar trebui să faci ceva care îti
place (în afară de rugăciune), ai putea să veghezi usor toată noaptea…

Părintii Bisericii ne spun că atunci când rugăciunea se lipeste de noi (cu ajutorul lui
Dumnezeu si prin chemarea numelui lui Iisus), atunci lăsăm toate celelalte si este o adevărată
bucurie numai gândul la rugăciune. Parcă ne mistuie dorul de rugăciune. Simtim ca un glas,
ca o mustrare înlăuntrul nostru; e ceva care ne îndeamnă mereu: Nu te rogi? Roagă-te! Însăsi
rugăciunea ne învată să ne rugăm si mai apoi ea se rosteste singură în inima noastră, chiar
noaptea. Dar, pentru ca să ajungem la aceste roade, trebuie multă strădanie, multă stăruintă,
multă răbdare si mai ales multă smerenie. Si încet-încet, cu mila lui Dumnezeu, rugăciunea
începe să curgă în noi.

La început e greu, mintea fuge peste tot, dar ne ajută harul lui Dumnezeu. Asa spun Sfintii
Părinti: <Dă-i pe Doamne Iisuse acestei minti nestatornice>. Rugăciunea inimii este o
adevărată hrană duhovnicească. Uneori este scurtată la două cuvinte: <Iisuse, miluieste-mă!>
Din rugăciunea lui Iisus a izvorât acest <Doamne, miluieste> cu care ne rugăm de obicei la
slujbe; din această chemare a numelui Domnului, cel plin de putere…

Rugăciunea mintii ne ajută foarte mult să ne curătim pe dinăuntru, să însământăm în noi
dragostea pentru ceea ce este cu adevărat frumos si înăltător în viată, nu pentru lucrurile
acestea mărunte, în care ne încurcăm cu atâta nechibzuintă.

De aceea, dimineata, dacă n-ai avut timp să te rogi cu răgaz în fata icoanei, spune măcar pe
stradă, pe drumul pe care mergi, spune <Doamne Iisuse> în taina inimii tale. Pentru că mintea
noastră, oricum, nu stă degeaba. Se ceartă, amenintă… Asa că mai bine să chemăm numele
Domnului, care ne poate ocroti si sfinti cu adevărat. Mântuitorul spune: <Cereti si vi se va
da>. Prin toate faptele bune putem câstiga dragostea pentru Dumnezeu, dar prin nici una ca
prin rugăciune. De aceea trebuie spusă cât mai des si cu cât mai multă atentie.

De altfel este si o mare jignire, o adevărată blasfemie adusă lui Dumnezeu, această lipsă a
atentiei atunci când stăm în fata Lui. Dumnezeu este foarte bun si foarte atent cu viata
fiecăruia dintre noi. Dacă nici firul de păr si nici gâza cea mai neînsemnată nu sunt trecute cu
vederea în ochii Lui, cu atât mai mult se îndreaptă această atentie a lui Dumnezeu spre fiinta
omenească. Numai noi suntem absenti de la această întâlnire cu El. De aceea Dumnezeu
asteaptă de la noi nu o rugăciune formală, ci o rugăciune constientă, vie. Să ai constiinta
aceasta că Îl chemi pe Dumnezeu în viata ta si că El Îti răspunde si te poate ajuta…

Rugăciunea atrage această ocrotire din partea lui Dumnezeu asupra ta si cu atât mai mult se
întâmplă acest lucru atunci când spui rugăciunea inimii.

Există si acea rugăciune numită mai mult vedere duhovnicească sau rugăciune contemplativă;
când crestinul ajunge la această treaptă, el este pătruns de Duhul Sfânt si vede si întelege niste
lucruri care îl umplu de uimire, acea uimire de care vorbeste Sfântul Pavel: <Si-l stiu pe un
astfel de om – fie în trup, fie în afară de trup, nu stiu, Dumnezeu stie – că a fost răpit în Rai si a
auzit cuvinte de nespus, pe care nu se cuvine omului să le grăiască> (II Cor. 12, 3-4).

Noi nu am ajuns până acolo. Să o luăm însă de jos. Să începem prin această luptă cu gândurile
care ne vin în timpul rugăciunii si cu grijile vietii care ne ocupă mintea zi si noapte. Să răpim
cât mai multe clipe din timpul nostru si să le închinăm lui Dumnezeu rugându-ne. Să ne tinem
tari, cu toată energia, împotriva vrăjmasului care vrea să ne fure această picătură de timp
închinată lui Dumnezeu.

Si încet-încet, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, vom urca si noi spre rugăciunea cea curată.

Pr.Sofian Boghiu

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments