R

Rugăciune către cine şi unire în ce?

Spre lămurirea acestor vremuri de ispită, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu necredincioşii vreunor secte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce
împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16).
     De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a
căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33)

Din păcate, sectele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei.
 Protestantismul şi catolicismul nu sunt Biserică!
Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică este nevoie ca aceasta să păstreze întreagă, neschimbată şi ferită de orice „înnoire” toată învăţătura de credinţă, precum au primit-o de
la Apostoli Sfinţii Părinţi ai celor Şapte Soboare. Însă toţi Apostolii, Mucenicii şi Sfinţii ne-au lăsat pecetluit cu sîngele lor o singură, adevărată şi dreaptă credinţă întru o singură,adevărată şi dreaptă  Biserică – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.
    Prin anatemizarea catolicismului la anul 1054 s-a pecetluit ruperea papilor apuseni de învăţăturile curate ale Sfinţilor Apostoli. Atunci Biserica Ortodoxă şi-a arătat dragostea faţă de adevărul  învăţăturilor lui Hristos, tăind după dreptate de pe trupul lui Hristos mlădiţele eretice, netemîndu-se niciodată de „replica” puterilor politice şi şantajele economice sau militare ale Apusului.
      Ereticii, fie ei monahi, preoţi sau arhierei, trebuie să se teamă de dreptatea Bisericii, şi nu
Biserica să se înfricoşeze sau să-şi împuţineze învăţătura de frica sau ameninţările mai-marilor veacului.
   Cine primeşte neschimbată învăţătura celor Şapte Soboare, rămîne în Biserică; dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot,
călugăr sau laic, cel care nesocoteşte, împuţinează sau se îndoieşte de adevărul Sfintelor Sinoade, acela se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei, se îndoieşte de Însuşi Hristos.
     Iar dacă mai este cineva care pune la îndoială adevăratul rol al catolicismului în România, a se vedea în Ardeal şantajele politice şi sutele de procese pe rol intentate de către grecocatolici parohiilor şi mănăstirilor ortodoxe (ridicate dinainte de 1700) în vederea retrocedării – de neînchipuit, nu?! – pe baza unor semnături luate sub tortură de la ortodocşi în timpul cotropirii austro-ungare. Şi la puţină depărtare, către răsărit, aceiaşi catolici se sărută şi se îmbrăţişează, se roagă şi slujesc cu ierarhii ortodocşi din Moldova.
      Iată cîteva din miile de feţe ale ecumenismului şi marea amăgire a ecumeniştilor ortodocşi.
Şi istoria a arătat cum erezia numai erezie poate zămisli, cînd începînd cu veacul al XVI-lea, protestanţii s-au ridicat împotriva abuzurilor papale şi a mincinoaselor învăţături catolice, ridicîndu-şi noi învăţături şi „contra-biserici” pe noi hule împotriva Maicii Domnului, a Sfinţilor şi a sfintelor
icoane, a sfintei cruci, negînd totodată şi învăţătura cea sfîntă a Ortodoxiei lui Hristos.
GRAIURI ORTODOXE
Învăţăturile Sfinţilor Părinţi
asupra catolicismului
Ierom. Visarion Moldoveanu

CategoriiFără categorie
0 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.