Înălţarea Sfintei Cruci3 min read

Crucea, care până la Hristos a fost unealtă de tortură, stârnind groază şi silă, după
moartea lui Hristos pe Cruce a devenit arma şi semnul mântuirii noastre. Prin ea, Hristos l-a
sfărâmat pe diavol, de pe ea S-a coborât la iad şi, slobozindu-i de acolo pe cei ce se chinuiau,
i-a adus în împărăţia Cerească. Imaginea Crucii este înfricoşătoare pentru demoni şi, ca semn
al lui Hristos, este cinstită de creştini.

Domnul i-a arătat-o pe cer împăratului Constantin, aflat în drum spre Roma, să se
lupte cu tiranul care pusese mâna pe putere; făurindu-şi un stindard în formă de cruce,
împăratul Constantin a repurtat o victorie deplină. Fiind ajutat prin Crucea Domnului,
împăratul a rugat-o pe mama sa, împărăteasa Elena, să caute Crucea de-viaţă-făcătoare; şi
Cuvioasa Elena, îndreptându-se spre Ierusalim, după multe căutări, o găsi.
Multe vindecări şi alte minuni s-au făcut şi se fac atât prin Crucea Domnului, cât şi
prin imaginea ei. Prin ea, Domnul păzeşte poporul Său de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi.
Biserica Ortodoxă prăznuieşte cu multă solemnitate aflarea Sfintei Cruci, amintindu-şi
totodată şi arătarea Crucii pe cer împăratului Constantin.
În această zi şi în alte zile închinate Sfintei Cruci noi ne rugăm lui Dumnezeu să-Şi
reverse milostivirile nu numai unor persoane în parte, ci şi întregii creştinătăţi, întregii
Biserici. Foarte sugestiv vorbeşte despre aceasta troparul Sfintei Cruci, alcătuit în secolul al
VIII-lea, când prietenul Cuviosului Ioan Damaschin, Sfântul Cosma, episcopul Maiumei, a
scris toată rânduiala slujbei înălţării Sfintei Cruci.
“Măntuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţă
(binecredincioşilor) împăraţi51 asupra celor potrivnici dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe
poporul Tău.”
Începutul acestei rugăciuni este preluat din Psalmul 27. În Vechiul Testament, prin
cuvântul „popor” se înţelegeau numai mărturisitorii credinţei adevărate, oamenii cei
credincioşi lui Dumnezeu. „Moştenirea” era tot ce îi aparţine de fapt lui Dumnezeu, era avuţia
lui Dumnezeu, aşa cum este Biserica lui Hristos în Noul Testament. Rugându-ne pentru
mântuirea poporului lui Dumnezeu (a creştinilor) atât de muncile veşnice, cât şi de
nenorocirile pământeşti, noi ne rugăm Domnului să binecuvânteze, să trimită harul Său şi
darurile Sale întregii Biserici şi să o întărească lăuntric.
Rugăciunea de a da „biruinţă împăraţilor”, marilor ţiitori ai lumii acesteia, are ca punct
de pornire Psalmul 143, stihul al 10-lea şi aminteşte de biruinţele repurtate de regele David,
prin puterea lui Dumnezeu şi, de asemeni, de victoriile dăruite împăratului Constantin prin
Crucea Domnului. Această arătare a Crucii i-a făcut pe împăraţii care până atunci îi prigoneau
pe creştini să devină apărătorii Bisericii de vrăjmaşii cei din afară, de „episcopii din afară”,
după formula Sfântului împărat Constantin.
Biserica, întărită pe dinăuntru de harul lui Dumnezeu şi îngrădită pe dinafară, este
pentru creştinii ortodocşi „cetatea lui Dumnezeu”, lăcaşul dumnezeiesc, de unde porneşte
calea spre Ierusalimul ceresc. Felurite nenorociri au zguduit lumea, au dispărut popoare, au
pierit oraşe şi state întregi, dar prigonita şi chiar sfâşiata pe dinăuntru Biserică stă neclintită,
căci porţile iadului nu o vor birui.
Astăzi, când strădaniile conducătorilor lumeşti de a stabili ordine pe pământ rămân
neroditoare, singura armă de nădejde a lumii rămâne aceea despre care cântă Biserica:
„Crucea este apărătoarea întregii lumi, Crucea este înfrumuseţarea Bisericii, Crucea
este puterea împăraţilor, Crucea este întărirea credincioşilor, Crucea este slava îngerilor şi
rana demonilor”.
Sf.Nicolaie Maximovici

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments