Cum să dobândim și să păstrăm căldura și concentrarea lăuntrică. Cum să dăm tuturor treburilor noastre un caracter plăcut lui Dumnezeu?

„Dimineața te rogi, citești, și te încălzești puțin, dar după aceea vin una după alta treburile și strică totul – te faci ca piatra. Cum să-ți păstrezi concentrarea și căldura lăuntrică?”

Concentrarea și căldura încep să rămână în suflet tot timpul, cu toate treburile și celelalte pricini de împrăștiere, atunci când devin o calitate esențială a vieții noastre lăuntrice – iar pe această treaptă se ridică atunci când în suflet se aprinde focul rugăciunii, de care v-am scris mai înainte (scrisoarea 10). Și înainte de asta puteți întrebuința însă anumite metode pentru a vă împrăștia mai puțin cu toate treburile și întâlnirile.
Cea dintâi este să nu vă grăbiți și să vă agitați. Să faceți totul ca omul care duce un pahar cu apă temându-se să nu-l verse, dar fără să tândălească fără rost, străduindu-se să facă totul cât mai bine.

Ca sufletul dumneavoastră să rămână întoteauna la locul său, așezți-vă și înșirați toate treburile și întâlnirile pe care le aveți de obicei, și hotărâți dinainte cum să vă țineți într-o treabă și împrejurare sau alta ca să nu vă împrăștiați tare. Dacă experiența va arăta că ceea ce ați hotărât vă duce la țintă să faceți întotdeauna așa, iar dacă va arăta că nu merge, găsiți altceva. Procedând așa, în scurtă vreme vei găsi felul de a vă purta care e cel mai potrivit pentru a păstra gândurile neîmprăștiate și inima caldă.

Cea de-a doua este să nu faceți nimic cu neglijență, ci să faceți totul cu temere, ca și cum cineva care are stăpânire asupra dumneavoastră vă privește și este gata să vă tragă imediat la răspundere pentru orice nebăgare de seamă.

De fapt, acest cineva există: este ochiul atotvăzător al lui Dumnezeu, care e îndreptat spre dumneavoastră, este îngerul păzitor, care vă însoțește întotdeauna; și sfinții lui Dumnezeu ne văd.

Cea de-a treia: cu toate că în cea mai mare parte sunt lumești, toate lucrurile pe care trebuie să le faceți pot fi făcute în așa fel, încât să capete un caracter duhovnicesc, plăcut lui Dumnezeu.

Să nu faceți nimic din egoism, ci totul spre ajutorarea și mulțumirea celor ce vă încojoară: astfel, vă veți exersa lepădarea de sine și dragostea. Dacă veți reuși să legați de orice treabă porunca potivită ei, ca să o faceți din supunere față de voia lui Dumnezeu, din iubire de Dumnezeu și din dorința de a-I plăcea, prin aceasta veți face ca în mijlocul treburilor lumești să fiți ca în slujba lui Dumnezeu. Acest gând are multă putere decât oricare altul să țină sufletul în luare-aminte neîmprăștiată.

Eu cred că atâta este de ajuns ca să nu se mai întâmple cu dumneavoastră nimic din cele de care vă plângeți – dar, bineînțeles, totul ține de osârdia cu care vă veți apuca de lucrarea duhovnicească.

Lucrul făcut fără tragere de inimă seamănă cu mutarea de pe un picior pe altul, care nu-i bună de nimic și la nici un sfârșit bun nu duce.

 

 

Sfântul Teofan Zăvorâtul

0 Shares