Cea mai mare durere este sa iubim pana la sfarsit5 min read

 Daca, asa cum marturisim in Crez, Hristos este Dumnezeu adevarat, Mantuitorul lumii, Creatorul ei, prin Care toate s-au facut, cum putem sa ne reducem credinta pe care o avem la o problema de nationalitate, de loc, de epoca…? Eu nu cunosc nici un Hristos grec, rus, englez, arab… Hristos, pentru mine, este totul. Fiinta mai presus de cosmos. 

Se spune adesea in Sfanta Scriptura ca Hristos a murit pentru lumea intreaga, pentru pacatele ei. Din moment ce limitam Persoana lui Hristos, din momentul ce Il coboram in planul nationalitatilor, pierdem totul si cadem in infern. Atunci drumul este deschis urii intre natiuni, neantelegeri intre clasele sociale.

Cititi pe Sfantul Siluan. In lume, pentru el, fiecare isi are rolul sau: unul este rege, altul patriarh, profesor sau muncitor. N-are importanta. Intre a fi rege sau muncitor, nu este nici o deosebire pentru Sfantul Siluan. Pentru ca acela care Il iubeste pe Hristos, care traieste si poarta in sine „simtamintele care erau in Iisus Hristos”, sufera si se roaga pentru lumea intreaga. Iata adevaratul crestinism.
Hristos este Dumnezeul infinit. El n-a fost rastignit numai pentru credinciosi, ci pentru oamenii, de la Adam pana la ultimul om nascut din femeie. A urma pe Hristos inseamna a suferi pentru a vindeca si a mantui intreaga umanitate. Nu exista cale de mijloc.

A iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine, a trai pentru poruncile lui Hristor ne va conduce in Gradina Ghetsimani, unde Hristos se va ruga pentru lumea intreaga.

Iubeste pe aproapele ca pe tine insuti. Mi-a fost dat sa inteleg aceasta porunca sub forma unui arbore, cosmic, gigantic, a carui radacina este Adam. Eu nu sunt decat o frunzulita pe una din ramurile acestui arbore. Dar acest arbore nu-mi este strain; este temelia mea. Ii apartin. A te ruga pentru lumea intreaga, inseamna a te ruga pentru acest arbore in totalitatea lui, cu miliardele sale de frunze.

Sa-L urmezi pe Hristos inseamna sa te deschizi constiintei Lui, Care poarta in El intreaga lume, arborele in totalitatea sa fara a omite vreo frunza. Daca vom dobandi aceasta constiinta, ne vom ruga pentru toti ca pentru noi insine.

 Daca Hristos ia chip in noi, devenim purtatori ai lui Dumnezeu si a intregii umanitati, iar EUL nostru va fi chipul Absolutului. La dimensiuni reduse, poate deveni, intr-adevar, chipul Absolutului. 

In mod personal ne plangem pacatele, dar patimile noastre sunt tot aceleasi care stapanesc lumea. Astfel, ceea ce traim nu este diferit de viata cosmica. Putin cate putin, in mod normal, incepem sa traim starea noastra ca o oglindire a starii umanitatii intregi. Incepem sa ne traim viata intr-un libertinaj general, sub privirile lui Dumnezeu. Prin pocainta noastra, nu traim doar o drama personala, ci traim in noi insine tragedia umanitatii intregi, drama istoriei sale de la inceputul veacurilor.
 In Hristos, constiinta se elibereaza, viata noastra devine nelimitata. In porunca iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti, trebuie sa intelegem ca pe tine insuti in felul urmator: in orice om, in intregul Adam, ma recunosc pe mine. 
„Imparatia lui Dumnezeu, scrie Sfantul Siluan, inseamna a purta in inima noastra universul intreg si pe Insusi Dumnezeu, Creatorul lui”.
 Cand va rugati, rugati-va pentru toti si pentru fiecare in parte. Si adaugati: „Pentru rugaciunile lor, miluieste-ma si pe mine”. Astfel, in mod treptat, constiinta voastra se va elibera de patimi.

Iubiti pe vrajmasii vostri. Da, este greu. Da, este dureros. Dar frumusetea morala a lui Hristos ne aduce in acea stare in care suntem gata sa suportam toate incercarile, cu conditia sa fim inaltati in Duhul Sau. Nu avem altceva de ales.

Hristos si-a dat viata divina celor creati dupa chipul Sau, dar ca raspuns, n-a primit decat ura. Astazi, dupa doua milenii de viata crestina, ce vedem? Lumea contemporana se indeparteaza din ce in ce mai mult de Hristos, de viata vesnica. Intunecimile adanci ale patimilor pacatoase, ura, stapanirea, razboaiele de orice fel, formeaza existenta noastra pamanteasca. In aceste conditii, Hristos daruieste, celor care se hotarasc sa-I urmeze, aceasta porunca: Iubiti pe vrajmasii vostri! De ce se teme lumea de un astfel de Dumnezeu? Putem sa gasim un principiu mai bun decat acesta: binecuvantati pe cei ce va blestema, iubiti pe vrajmasii vostri? 

Nu putem iubi fara sa suferim. Cea mai mare durere este sa iubim pana la sfarsit. Hristos atat de mult a iubit lumea, incat S-a dat mortii pe cruce. La fel si sfintii. Castigam Raiul sau il pierdem si ajungem in iad, in masura in care acceptam sau refuzam crucea randuita de Hristos. Rugaciunea pentru lume este rodul unei suferinte extrem de adanci si vii.
Sa-L urmam pe Hristos urcand pe Golgota. Aceasta inaltare nu este alta decat lupta dusa de Hristos, in dragostea Lui pentru lumea intreaga. Cand lupta se da numai pe un singur plan, al lumii si al patimilor, oamenii slabesc, se epuizeaza si imbatranesc foarte repede. In schimb, cand suferintele ne vin din lupta impotriva patimilor, in Duhul lui Hristos, oamenii renasc.
Nimic nu este mai dureros in aceasta lume, decat a te lupta sa dobandesti dragostea lui Hristos. Este o lupta de dimensiuni cosmice.
Cum sa ne indreptam spre Dumnezeu? Cand tindem spre acest scop unic, totul devine izvor de suferinta, de dureri. Dar sa ne ducem crucea in tacere.
Acesta este paradoxul vietii crestine: sa alegem suferinta lui Hristos pentru lume, incat sa avem sentimentul ca suntem mai apropiati de El si de viata vesnica.
Cand ne hotaram sa-L urmam pe Hristos, fiecare zi din viata noastra devine o zi de suferinta, de lacrimi, de dureri. Uneori, apare aceasta intrebare: „Doamne, de ce ne-ai creat astfel, incat sa suferim atatea dureri?”. Nu reusim sa intelegem ca aceasta suferinta este calea mantuirii.
Pentru om, viata pe pamant este o suferinta continua. De ce o suportam? Pentru ca Hristos S-a intrupat si a trait cu noi. Si acum Il cunoastem Personal. 
Suntem creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Cand raportam realitatea vietii zilnice la aceasta revelatie divina, cadem in deznadejde. De ce este ata de greu sa traim crestineste aici si acum? Pentru ca este vorba de viata divina si vesnica. Pentru noi, care suntem creati din nimic, ce relatie este intre nimicnicia noastra, saracia noastra si aceasta aspiratie atat de inalta, infinita?
PR.Sofronie Saharov

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments