„Tâlhari şi desfrânate”2 min read

 Nu numai cele mici, ci chiar şi cele mai mari şi mai grele. Nu există păcat ce nu poate fi tămăduit de pocăinţă. Chiar şi Iuda care L-a vândut pe Domnul, dacă s-ar fi pocăit cu adevărat şi ar fi cerut iertare cu zdrobire de inimă de la Cel răstignit, ar fi fost iertat şi așezat din nou în vrednicia apostolească.

„Hristos S-a făcut om ca să cheme la pocăinţă tâlhari şi desfrânate…”, spune Canonul cel Mare.

„Pocăinţa tâlharului Raiul a dobândit…”, cântă Biserica ca să ne pună înainte o pildă deosebit de impresionantă. Impresionantă pentru adâncimea căderii, de vreme ce tâlharul era îngreuiat cu păcate foarte mari, ucideri şi hoţii, dar impresionantă şi pentru timpul când a fost primită pocăinţa sa, adică cu puţin înainte de a i se închide uşa acestei vieţi, şi pentru condiţiile în care s-a făcut ea, atunci când era răstignit şi el şi Domnul pe crucile de pe Golgota. Nimic nu-L îngrădeşte pe Domnul să mântuiască, prin pocăinţă, pe cel ce se pocăieşte.

Cu puţin înainte de Patima Domnului, o păcătoasă renumită şi defăimată îndrăzneşte şi se apropie de Învăţătorul şi înaintea tuturor, sub privirile necruţătoare ale celor mai neîndurători acuzatori, sărută cu buzele ei preacuratele Lui picioare, le unge cu cel mai preţios mir al ei şi le şterge cu părul capului ei. Există o cădere mai dureroasă pentru femeie decât desfrânarea?

Iată însă ce fac lacrimile pocăinţei! Devin colimvitra unui al doilea botez, care spală întinăciunea şi face ca sufletul înnegrit  să strălucească din nou. „…cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, de suflete Mântuitorule, Izbăvitorul meu…”, spune ea Împăratului ceresc cu limba cântării bisericeşti. Iar Acela nu numai că o iartă, ci o şi apără de acuzatorii ei.

Iar istoria acelei prime desfrânate avea să se repete de multe ori după aceea şi multe suflete chinuite aveau să primească nădejde şi curaj de la pilda ei, urmând și lepădând de pe ele jugul desfrânării.

Fotini samarineanca, Maria egipteanca, Pelaghia cea dintre curtezane, Paisia  primitoarea de străini, Evdochia cea din samarineni, Taisia, Theodora din Alexandria şi multe altele părăsesc locurile cu nume rău ale păcatului şi cătuşele trupului, se înţelepţesc şi se curăţesc, se nevoiesc şi se sfinţesc, strălucind apoi ca nişte stele pe cerul cel înţelegător al Bisericii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments