„Rugaciunea lui Iisus ” si Yoga3 min read

Deosebirea radicală dintre „Rugăciunii lui Iisus” si Yoga sau alte metode mistice orientale

1. În „Rugăciunea lui Iisus” se regăseste credinta în Dumnezeu care a creat lumea si care o conduce si o iubeste.
El este un Părinte iubitor, care are grijă să mântuiască creatia Sa.
Mântuirea se obtine în Dumnezeu
Din acest motiv, când ne rugăm Îl implorăm zicând „miluieste-mă!”. Autorăscumpărarea si autoîndumnezeirea sunt departe de lucrătorul „Rugăciunii lui Iisus”, pentru că acesta este păcatul lui Adam. El a vrut să devină Dumnezeu, nesocotind planul lui Dumnezeu pentru el. Mântuirea nu este obtinută prin noi însine si „nu vine din noi însine”, cum pretind sistemele filosofice omenesti, ci este atinsă în Dumnezeu.


2. Cuvintele „Rugăciunii lui Iisus” cuprind la un loc, constiinta prezentei lui Dumnezeu,
constiinta păcătoseniei proprii si trebuinta de a fi miluit de Iisus. Ele exprimă un raport al
dependentei persoanei umane de mila iubitoare a Persoanei Divine si nu de o fortă (Energie)
impersonală, ca în mistica altor credinte. Noi nu ne luptăm ca să întâlnim un Dumnezeu
impersonal, prin „Rugăciunea lui Iisus”. Noi nu căutăm înăltarea spre nimicul absolut.
Rugăciunea noastră se îndreaptă spre Dumnezeul Personal, Dumnezeul-Om Iisus, de aceea
spunem „Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu”. Natura divină si cea umană se întâlnesc în
Hristos, cu alte cuvinte „întru El locuieste trupeste plinătatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9).
Asadar, antropologia si soteriologia crestină (învătătura despre om si cea despre
mântuirea lui), în monahismul ortodox, sunt strâns legate de hristologie.

Noi îl iubim pe Mântuitorul Iisus Hristos si îi păzim poruncile Lui. Acordăm mare
importantă acestui aspect. Insistăm pe păzirea poruncilor lui Hristos. El însusi ne-a spus: „Dacă
mă iubiti, păziti poruncile Mele” (In 14, 15). Iubindu-L pe Hristos si păzind poruncile Lui, suntem
uniti cu întreaga Sfântă Treime.

3. Nu atingem o stare de mândrie prin rugăciunea neîncetată. Sistemele filosofice
orientale urmăresc înăltarea Sinelui (din iubire de sine si deci, din mândrie).
Crestinii ortodocsi ajung la starea binecuvântată de smerenie, prin „Rugăciunea lui
Iisus”. Spunem „miluieste-mă” si ne considerăm mai răi decât toti oamenii. Noi nu dispretuim pe
nici unul dintre fratii nostri. Cel ce lucrează „Rugăciunea lui Iisus” este străin de orice mândrie,
pentru că oricine este mândru, este nebun (Ps. 13, 1).

4. Mântuirea noastră nu este o notiune abstractă, ci este unire în Duhul Sfânt, cu
Hristos, cu Dumnezeu, cu Sfânta Treime. Dar, această unire totusi nu sterge latura noastră
omenească. Nu suntem integrati (dizolvati, desfiintati), din moment ce si noi suntem persoane.

5. Pe măsură ce se dezvoltă rugăciunea, ajungem la putinta de a ne vedea si
recunoaste greseala, putem să vedem si să distingem miscările diavolilor, dar, în acelasi timp si lucrarea lui Hristos. Putem deci deosebi duhurile. Recunoastem astfel lucrarea diavolului, care
de multe ori se schimbă chiar si într-un înger de lumină. Distingem, deci, binele de rău,
necreatul de creat.

6. Lupta pentru „Rugăciunea lui Iisus” este legată de curătirea sufletului si a trupului de
urmările stricăcioase ale patimilor. Nu tintim apatia stoică, ci ne străduim să atingem starea de
nepătimire lucrătoare, adică nu dorim mortificarea patimilor, ci transformarea lor. Fără
nepătimire, Dumnezeu nu poate fi iubit si nu ne putem mântui. Dar, din cauză că această
dragoste a fost pervertită si deformată, noi ne străduim pentru transformarea ei. Luptăm ca să
schimbăm stările pervertite pe care diavolul le-a creat în noi. Nu putem fi mântuiti fără acest
război personal care este realizat cu ajutorul harului lui Hristos. Potrivit Sfântului Maxim
Mărturisitorul: „Priceperea duhovnicească fără curătirea inimii, este teologia diavolilor”.

7. Noi, crestinii ortodocsi, nu încercăm să ne călăuzim mintea spre nimicul absolut, prin
„Rugăciunea lui Iisus”, ci să o întoarcem spre inimă si să coborâm harul lui Dumnezeu în suflet,
de unde se va răspândi în tot trupul. „Împărătia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17,
21). După învătătura Sfintei Biserici Ortodoxe, nu trupul este în sine rău, ci felul nostru de a
gândi, care este după trup (trupesc). Nu trebuie să încercăm să scăpăm de haina sufletului,
după cum pretind sistemele filosofice, ci trebuie să încercăm să o salvăm. În plus, mântuirea
înseamnă răscumpărarea întregului om, deci a sufletului si a trupului. Noi nu avem ca scop
distrugerea trupului, ci luptăm ca să-l îndumnezeim. Noi nu dorim nici distrugerea vietii, nu
aspirăm să ajungem acolo unde nu este dorită viata, pentru a înceta astfel suferinta. Noi
practicăm „Rugăciunea lui Iisus”, pentru că însetăm după viata cea vesnică si vrem să trăim
vesnic cu Dumnezeu.

8. Nu suntem indiferenti la lumea din jurul nostru. Sistemele filosofice orientale evită să
înfrunte problemele oamenilor, pentru a-si putea mentine pacea (si indiferenta!). Noi ne rugăm
neîncetat pentru toti. Suntem mijlocitori pentru lumea întreagă. Mai mult, mântuirea noastră
înseamnă unirea cu Hristos în timp ce suntem în comuniune cu alte persoane pe care le ajutăm
pe calea mântuirii. Nu ne putem mântui prin noi însine. O bucurie care este numai a noastră,
fără să fie si pentru ceilalti, nu este bucurie adevărată, ci egoism.

9. Nu dăm prea mare importantă tehnicilor psihosomatice si diferitelor pozitii ale
corpului. Considerăm doar că unele ajută la concentrarea mintii în inimă, ceea ce de altfel este
posibil să se realizeze si fără aceste tehnici.

Mina Dobrezu-Rugaciunea lui Iisus

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments