Comoara cea lăuntrică

„Cei ce sunt bogaţi în Duhul Sfânt, având cu adevărat bogăţia cea cerească şi părtăşia Duhului întru sineşi, atunci când grăiesc cuiva cuvântul adevărului […], din bogăţia lor şi din comoara lor pre care o au întru sineşi, dintru aceasta grăiesc şi cu aceasta veselesc sufletele celor ce ascultă cuvântul cel duhovnicesc. […]
Iară cel sărac, carele nu are nimic din bogăţia lui Hristos, neavând nici o bogăţie duhovnicească în sufletul său […], chiar dacă voieşte a grăi cuvântul adevărului şi să veselească pre unii din ascultători, însă neavând întru sine cuvântul lui Dumnezeu întru putere şi în adevăr, ci numai repetând din amintire şi împrumutând cuvinte din unele locuri din Scriptură, ori cele auzite de la bărbaţi duhovniceşti, şi povestind şi învăţând acestea – iată că pare a veseli pre unii, […] dară după ce ajunge la capăt, fieştecare cuvânt întru cele din carile a fost luat se întoarce, iară el rămâne iarăşi gol şi sărac.[…]
 Pentru aceea, ni se cuvine a cere de la Dumnezeu cu durerea inimii şi cu credinţă, să ne dea să aflăm bogăţia aceasta, comoara cea adevărată a lui Hristos în inimile noastre, întru puterea şi lucrarea Duhului.
Şi aşa, aflând mai întâi în noi înşine pre Domnul a fi folosul nostru, şi mântuirea, şi viaţa cea vecinică, apoi şi pre alţii, după putinţă şi prilej să-i folosim, din comoara cea lăuntrică, de la Hristos, scoţând“.
Sf.Macarie cel Mare