Numele hramului ●
După tradiţia Bisericii Ortodoxe, fiecare biserică în momentul în care se târnoseşte de către episcop primeşte un nume, care devine hramul său.
Târnosirea este deci actul de botez al noului lăcaş de închinăciune, care primeşte de la arhiereu hramul său, numele său. Acest nume este un eveniment din istoria Sfântă sau numele unor persoane sfinte Prin sfinţirea bisericii, hramul devine îngerul păzitor al bisericii, patronul său spiritual, icoana hramului se aşează în iconostas în rândul întâi, la dreapta, alături de Sfintele Icoane Împărăteşti Mântuitorul Iisus Hramul Bisericii se serbează cu deosebită solemnitate, la ziua pomenirii evenimentului sau sfântului,Hristos, şi Sfânta Fecioară Maria. .
Originea Hramului ●
Cuvântul hram vine din limba slavonă, şi înseamnă casă, o casă excepţională în care locuieşte Dumnezeu cu aleşii Săi. De la începutul istoriei sale, poporul nostru a numit casa lui Dumnezeu biserică.
Cuvântul biserică este de origine grecească, şi însemnează casă împărătească, bazilica, locuinţa împăratului. În acest lăcaş sfânt, sufletul creştinesc se întâlneşte cu Dumnezeu, în orice clipă, comunică cu El, se sfinţeşte şi se îndumnezeieşte, prin revărsarea harului divin al Sfintelor Taine, prin rugăciunile sfinţilor din cer şi ale slujitorilor sfintelor altare, aici, pe pământ.
Zidurile bisericii devin sfinţite şi deosebite de ale altor case comune pentru că au un scop supranatural. De aceea, noul lăcaş se aşează de la târnosire, sub scutul unui sfânt al lui Dumnezeu, sau în cazul biserici noastre, sub însuşi acoperământul Sf. Nicodim și al Sf. Proorociţă Ana, care devin hramul bisericii. .
Sensul duhovnicesc al hramului ● Hramul are o întreită semnificaţie în viaţa Bisericii, şi a comunităţii a) religioasă b) morală c) unitate naţională
a) Semnificaţia religioasă. Hramul împlineşte acelaşi rol în viaţa bisericii ca şi îngerul păzitor în viaţa particulară a credincioşilor. El este paznicul bisericii, este primul care se îngrijeşte de soarta ei. El veghează neîncetat pentru trăinicia bisericii în istorie, căci aceasta este mireasa lui Hristos.
Hramul ocroteşte Sfântul locaş, apărându-l de calamităţi foc, apă, cutremure, războaie, distrugeri, profanare şi înjurături, de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai dreptei credinţe.
Hramul priveghează continuu la viaţa spirituală a credincioşilor, care vin cu regularitate în sfântul lăcaş, cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste.
Acestora le dă milă şi ajutor, îi scapă de necazuri şi nevoi, de dureri şi suferințe.
Hramul Bisericii este modelul viu de urmat în pelerinajul nostru pământesc prin viaţa harică a sfintelor taine, prin care creştem în Hristos, intrăm în comunitate de viaţă fericită cu Sfânta Treime, ne îndumnezeim. Prin hram ajungem îngeri luminaţi în trup, una în sfinţenie, după care tânjeşte sufletul credinciosului drept-măritor. Când credinciosul exclamă „Mă duc la hram!, semnificativ mărturiseşte – mă duc să mă unesc cu viaţa de har a hramului, a sfântului comemorat, să mă sfinţesc şi să fiu fericit!”
În timp ce îngerul păzitor al credinciosului se îngrijeşte de salvarea unui singur suflet creştinesc, hramul bisericii ocroteşte viaţa şi se îngrijeşte de mântuirea tuturor credincioşilor bisericii. El strânge laolaltă conştiinţa tuturor credincioşilor bisericii sub stindardul izbăvitor al Sfintei Cruci, pentru realizarea supremului ideal, îndumnezeirea tuturor întru Hristos, Domnul.
Hramul desăvârşeşte această unitate soteriologică în Hristos, a celor vii cu cei răposaţi. De aceea, la hram, se face pomenirea ctitorilor şi binefăcătorilor sfântului locaş, ca Domnul să le răsplătească potrivit faptelor lor minunate, împlinite în viaţa lor pământească.
b) Semnificaţia morală.
Semnificaţia morală a hramului rezultă din cea religioasă. Unitatea de credinţă şi viaţă întru Hristos, a celor mulţi care se adună la hram, creează conştiinţa interdependenţei familiale, conştiinţa fraternităţii creştine, făurită prin puterea iubirii lui Hristos. Izvorul său este participarea activă la rugăciune în comun pentru implorarea, sub aceeaşi cupolă, a harului ceresc care-I aduce de sus ajutor, milă şi spor pentru toţi, în toate cele bune, ocroteşte în necazuri şi dureri, scapă de primejdii şi încercări.
c). Hramul, simbol al păstrării unităţii comunitare.
În istoria bimilenară a poporului român, hramul bisericilor a avut şi are şi o adâncă semnificaţie de unitate naţională.
Hărăziţi de Dumnezeu a fi creştini încă de la naştere, în toate provinciile României Mari : Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, trei surori din aceeaşi mamă, poporul român a avut şi păstrează aceeaşi credinţă în Hristos, aceeaşi limbă, tradiţii şi obiceiuri. Prin sfintele locaşuri de închinăciune, şi prin sfintele mânăstiri, presărate prin munţi, şi pe tot întinsul pământ străbun, din evlavia voievozilor şi a credincioşilor cucernici de la sate, târguri şi oraşe, poporul român şi-a păstrat limba, obiceiurile şi legea străbună, tradiţiile şi datinile moştenite din moşi strămoşi, aspiraţii şi idealuri comune această valenţă de unitate naţională manifestându-se în deosebi cu prilejul pelerinajelor la hram. Aceste pelerinaje au fost izvoare de credinţă, o reînviere a elanului religios-moral al credincioşilor, ocazie de strângere a legăturilor de frăţietate dintre toţi românii
În această lună, martie, pe data de 3, parohia noastră a serbat cel de-al doilea hram cinstind pe Sf. Proorociţă Ana pentru ocrotirea si ajutorul pe care ni le-a dăruit nouă, tuturor credincioşilor acestei parohii.
Ana proorociţa era fata lui Fanuil, din neamul lui Asit. După ce a locuit cu bărbatul ei şapte ani, acela săvârşindu-se prin moarte, ea a rămas la Templu toată viaţa ei, zăbovind cu rugăciunea şi cu postul. Ţinând acest fel de viaţă în chip neobosit, ea s-a învrednicit a vedea pe Domnul, când a fost dus la Templu, la patruzeci de zile de la naşterea Sa în trup, de preasfânta Lui Maică şi de dreptul Iosif. Şi mulţumind lui Dumnezeu, Ana a proorocit despre Dânsul, către toţi cei ce se aflau în Templu: Acest prunc este Domnul, Cel ce a întărit cerul şi pământul; Acesta este Hristos, despre Care au proorocit toţi proorocii. Deci, făcându-se acestora astăzi pomenire, însemnăm şi propovăduim pogorârea şi iubirea de oameni pe care a făcut-o pentru noi Dumnezeu.
Vă invităm, fraţi şi surori, veniţi la Sfânta Biserică, veniţi la hram, veniţi la sfânta Înviere, veniţi în fiecare duminică, căci în fiecare duminică este sfânta Înviere, veniţi de luaţi lumina, veniţi şi beţi din paharul mântuirii, veniţi la Hristos!
† Pr. Prof. Iliuţă Ilarie Dovleac
