D

Deschiderea cărții – harisme ieftine, diavolești

„Cât privește deschiderea cărții, deci a Sfintei Evanghelii, molitfelnicele și agheasmatarele mai vechi arată că se făcea de către preot și nu de către bolnav, așa cum apare în ultimele ediții.

Dar și unele și altele nu mai pomenesc nimic în afară de această deschidere.

Inovația intervine când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător și ținând seama de culoarea vinietelor, slujitorii încep să interpreteze, făcând preziceri sau dând pronosticuri pe care credincioșii le iau drept adevărate, având în vedere autoritatea morală, duhovnicească și harică a preotului.
Se are în vedere, așa cum spuneam, culoarea vinietelor, adică dacă „a căzut” pe roșu sau pe negru, culoarea roșie fiind semn bun, iar cea neagră, semn rău. În particular, „deschiderea Cărţii“ se face direct, în cadrul unei întrevederi private a solicitantului cu sacerdotul, care efectuează o lucrare evidentă de ghicitorie, având întotdeauna şi substratul unei înşelătorii – întrucât acest „serviciu“ nu se prestează niciodată gratuit.
Pentru sporirea credibilităţii, sunt folosite referinţe din text: culoarea unor litere sau forma acestora, numărul paginii şi, bineînţeles, fanteziste interpretări ale textelor biblice în sine.

Citirea unei pericope de la paginile unde s-a deschis Evanghelia și mai ales interpretarea conținutului pericopelor nu trebuie practicată sau îngăduită pentru nimic în lume.
Ele sunt inovații care diminuează și denaturează însemnătatea Tainei.
I se spune credinciosului dacă se tămăduiește sau nu, dacă vor reuși copiii la examene, dacă trebuie să se aștepte la un deces sau la o nuntă în familie, dacă va fi avansat în serviciu și altele.
Sunt lucruri care seamănă cu o adevărată ghicitorie, fără niciun temei, în care se speculează credulitatea credincioșilor, se disprețuiește evlavia lor sinceră și credința curată, în loc ca ele să fie supravegheate, luminate și călăuzite.
Ceea ce este și mai grav și condamnabil în același timp este faptul că asemenea „deschideri” au început să se practice nu numai la Taina Sfântului Maslu, ci în orice altă ocazie și cu alte cărți, între care pravilele mai vechi, care, așa cum știm, nu conțin decât legi și canoane, fără să aibă caracterul de sfințenie pe care îl prezintă Sfânta Evanghelie.”

(Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula – „Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică”, vol. I, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galaţi, pp. 244-245.

0 Shares