Moartea si iubirea au o insusire care este asemenea; ca si iubirea, moartea lucreaza o schimbare profunda in multi dintre cei care trec prin aceasta si continua sa fie vii. Dupa ingroparea copiilor sai, mama merge la mormintele copiilor ei. Cine merge acolo? Copiii din sufletul mamei, dimpreuna cu mama, merg la morminte. In sufletul ei, mama traieste numai intr-un ungher; tot restul sufletului este un palat pentru sufletele copiilor care au fost luati de la ea.
Tot la fel sufletul este cu Hristos, desi intr-o masura cu mult mai mare. El facea cercetari la marginile mormantului pentru ca oamenii, copiii Sai, sa cunoasca largimea palatului fara margini a Raiului.
Mama merge la mormintele copiilor, de parca i-ar readuce la viata in sufletul ei, ca sa-i rascumpere cu lacrimile ei, ca sa-i miluiasca pe ei prin gandurile ei. Iubirea mamei ii izbaveste pe copiii ei de pieire si stricaciune in lumea aceasta, macar pentru o vreme.
Domnul, umilit si scuipat, a fost biruitor, plecandu-Se Crucii si Mormantului, inviind cu adevarat intreaga omenire prin iubirea Sa, si mantuind pe toti oamenii pentru vecie de la pieire si stricaciune. Lucrarea lui Hristos este nespus mai mare decat lucrarea oricarei mame din lume, iubirea Lui pentru oameni fiind cu mult mai mare decat iubirea oricarei mame din lume pentru copiii ei.
Cu toate ca mama varsa intotdeauna lacrimi din marea ei iubire si durere, ii mai raman lacrimi pe care le ia cu ea atunci cand ea insasi pogoara in mormant. Cu toate acestea, Domnul Iisus a varsat toate lacrimile Sale pentru copiii Sai, pana la ultima lacrima – si tot sangele Sau pana la ultima picatura. O, pacatosule, niciodata nu se vor mai varsa pentru tine lacrimi de mai mare pret, nici viu nici mort. Niciodata mama, sau femeia barbatului, sau copiii, sau tara, nu va plati pentru tine mai mult decat a platit Mantuitorul Hristos.
O, omule sarman si singur – nu spune: cine va plange pentru mine cand voi muri? Cine va plange peste trupul meu cel mort? Iata, Domnul Hristos a plans pentru voi si peste voi, atat in viata cat si in moarte, cu inima mai plina decat a propriei voastre mame.
Nu este potrivit sa chemati mortii pentru care a suferit si a murit Hristos, in iubirea Sa. Ei sunt vii intru Domnul Cel viu. Noi toti vom cunoaste aceasta deslusit cand Domnul va intra in mormantul lumii acesteia pentru ultima oara, si cand trambitele vor suna.
Iubirea mamei nu poate face deosebire intre copiii ei cei morti si cei vii. Cu atat mai mult nu poate face deosebire iubirea lui Hristos. Domnul este mult mai patrunzator decat soarele: El vede sfarsitul care se apropie, al celor care se afla in viata pe pamant, si mai vede si inceputul vietii pentru cei care se muta la odihna. Pentru Cel care a facut pamantul din nimic, si trupul omului din tarana, mormantul omului nu este la fel, fara nici un fel de deosebire, fie ca este din pamant sau din trup. Granele care se afla pe camp sau care sunt adapostite in hambar – sunt deosebite intre ele pentru gospodarul care se gandeste la grane in amandoua imprejurarile, iar nu la paie sau la hambar? Daca oamenii se afla in trup sau in pamant – ce deosebire poate sa fie pentru Gospodarul sufletelor oamenilor?
Venind pe pamant, Domnul a facut doua vizite oamenilor: prima a facut-o celor vii din mormantul trupului si a doua a facut-o celor din mormantul pamantului. El a murit pentru a-i vizita pe copiii Sai cei morti. Ah, este foarte adevarat ca mama moare cand ea merge la mormintele copiilor ei!
Grija pentru morti este numai grija lui Dumnezeu; tot restul este bucuria lui Dumnezeu. Dumnezeu nu-si face griji pentru ingerii fara de moarte; El se veseleste intru ingerii Lui, tot asa cum si ei se veselesc intru El. Cu toate acestea, El se ingrijeste continuu de felul in care sa dea invierea oamenilor. De aceea, El viziteaza continuu mormintele oamenilor, atat cele miscatoare (ale trupului) cat si cele nemiscatoare (ale pamantului), impreuna cu sfintii Sai ingeri. Dumnezeu Isi face mari griji pentru cei morti; nu pentru ca nu-i poate aduce la viata ci pentru ca nu toti mortii vor sa fie inviati. Oamenii isi nu primesc propriul lor bine: pentru aceasta Isi face Dumnezeu griji foarte mari.
O, ce veselie mare se face in cer atunci cand un mort vine la viata, atunci cand un pacatos se pocaieste! Un pacatos pocait – care este acelasi lucru cu omul care a murit in suflet si a venit din nou la viata – da lui Dumnezeu bucurie mai mare decat nouazeci si noua de ingeri care nu au nevoie de pocainta. „Ca asa si in cer, va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta” (Luca 15:7).
Cat de inaltatoare este grija pentru morti! Ingerii lui Dumnezeu impartasesc grija lui Dumnezeu ingrijindu-se de noi in aceasta vale a mortii. Ingrijindu-ne de morti, impartasim si noi grija lui Dumnezeu, si in felul acesta ne facem prietenii si impreuna lucratorii lui Dumnezeu.
Dar atunci cand Domnul si Dumnezeul nostru moare ca om, doborat de pacatele oamenilor, cine are grija de El mort, dintre toti cei pentru care El S-a ingrijit dintru intreaga vesnicie? Cine pogoara in mormantul Lui? Femeile. Nu fiecare si nu toate femeile, ci femeile mironosite, ale caror suflete fusesera unse cu mir de catre iubirea fara de moarte a Domnului nostru Iisus Hristos. Sufletele lor s-au umplut de mireasma credintei si a iubirii, si de aceea ele si-au umplut mainile cu uleiuri mirositoare si au pornit catre mormant, ca sa unga trupul lui Hristos.
Pericopa Evanghelica de astazi vorbeste despre aceasta: despre grija pentru Cel Unul Fara de Moarte care se afla in stare de moarte, pe care o au cei pentru care invatatura lui Hristos le daduse viata.