De unde vine rautatea?2 min de citit

Nimic nu este mai neruşinat şi mai neobrăzat ca răutatea (Cuvântarea a 13-a la Faptele Apostolilor).

Răutatea vine din iubirea nemăsurată de sine. Căci iubitorul de sine oriunde şi în orice chip caută numai câştigul său – slava, cinstea şi celelalte. Iar când vede undeva vreo piedică împotriva dorinţei sale, se tulbură cumplit, se întristează şi se mânie pe cel ce îi pune piedică; de aceea se şi străduieşte să transpună în faptă mânia sa. Căci răutatea nu este altceva decât dorinţa de răzbunare.

Răutatea se săvârşeşte în chip diferit:
1) Luând viaţa celui pe care îl duşmăneşte.
2) Afectându-i sănătatea.
3) Prin vorbire de rău şi clevetire. Căci cel ce vorbeşte de rău, neavând posibilitatea de a se răzbuna cumva pentru obida (necaz, mâhnire, mânie) sa, născoceşte o oarecare meteahnă (vorbă de rău) la aproapele său şi răspândeşte acest zvon rău şi mincinos despre el, dorind să întunece prin aceasta bunul său renume, ori dintr-un lucru mărunt face unul colosal. Din pricina acestui lucru deseori se întâmplă că mulţi oameni rabdă pe nedrept rele clevetiri şi ponegriri.
4) Unii ajung la o asemenea răutate încât, săvârşindu-şi fărădelegea, încep să se laude, zicând: „Iată, i-am plătit de-o să mă ţină minte!”. Acestor oameni li se potriveşte psalmul mai sus pomenit: „Ce te făleşti întru răutate, puternice?”. Şi aşa mai departe.
De oamenii răi este cu neputinţă să te fereşti, căci ei urzesc multe şi felurite curse împotriva celui pe care îl duşmănesc şi, fie printr-un mijloc, fie prin altul, încearcă să-şi ducă la împlinire reaua lor intenţie. Există o singură scăpare – rugăciunea sfântă şi nădejdea în Pronia lui Dumnezeu, care dă fiecăruia după faptele sale la momentul potrivit.
Totuşi, cel ce voieşte a se mântui, acela trebuie să lase răutatea şi să-l ierte pe aproapele său, căci s-a spus: „iertaţi şi veţi fi iertaţi” (Luca 6, 37).
Sf.Ioan Gura De Aur

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments