Crucea lui Hristos este steagul şi, dacă vreţi, emblema. Este stema şi steagul lui Hristos, care va străluci mai înainte de sfîrşitul lumii nu numai pe pămînt, ci şi pe norii cerului – cum spune Evanghelistul:
„Şi atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului” (Matei 24, 30).
Deci, iată cat de mare lucru şi cît de mare taină s-a lucrat prin Cruce: s-a lucrat mîntuirea neamului omenesc. Că a zis Isaia Proorocul: „Inălţaţi un steag pentru neamuri” (Isaia 62, 10).
Vedeţi steagul dinaintea lui Iisus Hristos: Sfînta Cruce care înalţă toate popoarele spre Cel ce suferă, spre Cel ce rămîne în veac în cer şi pe pămînt.
Oare de cîte feluri este Crucea fraţilor? In cuvintele dumnezeieştilor Scripturi, înţelesul crucii este tîlcuit în mai multe feluri, dar în linii generale, în două.
Ea are un înţeles duhovnicesc şi unul material. Inţelesul duhovnicesc îl avem atunci cînd ne aducem aminte de toate suferinţele şi patimile cele preaînfricoşate ale Domnului Dumnezeului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, şi zicem că El a purtat crucea suferinţei pînă la moarte – şi moarte de cruce.
In acest înţeles se cuprind şi cele ce se spun de către Mîntuitorul în Evanghelie:
„Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Iar crucea materială este chiar propriu-zis crucea aceea pe care a dus-o Mîntuitorul în spate.
Aţi auzit cum Evanghelia de astăzi zice: „Şi ducîndu-şi crucea, a ieşit la locul ce se cheamă al Căpăţînii, care evreieşte se zice Golgota. Unde L-au răstignit…” (Ioan 19, 17-18).
Auzi: „ducîndu-Şi crucea” – crucea lui Hristos.
Şi mai zice Evanghelia de azi: „Şi stăteau lîngă crucea lui Iisus Mama Lui şi sora Mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25). Când zice că „stăteau lîngă crucea Lui”, să ştim că tot de crucea cea de lemn se vorbeşte.
Crucea spirituală este să răbdăm toate necazurile şi toate scîrbele pentru Impărăţia cerului, iară crucea materială este aceea pe care o facem noi din aur, din argint, lemn sau din orice altă materie.
Dar zice dumnezeiescul Damaschin în Dogmatica: „Măcar din aur sau din pietre scumpe de ar fi făcută crucea după chipul ei, anatema celui ce s-ar închina la acea materie” (Sfîntul Ioan Damaschin, Dogmatica, cap. XI).
Deci, nu ne închinăm materiei din care e făcută crucea, ci ne închinăm semnului Fiului Omului, cînd vedem că e făcută crucea, aşa cum ne închinăm de veacuri la ea.
Cuvîntul „Cruce” are îndoită putere şi taină. Indoită este Crucea, îndoite sunt înţelesurile Crucii.
Una este Crucea materială, văzută, şi alta cea tainică, mistică şi nevăzută, pe care o purtam în inima noastră.
Deci, băgaţi de seamă, că Hristos îndoită cruce a purtat. Una în suflet: suferinţa, răbdarea, usturimea, durerea, ruşinea, scuipările, mîhnirile şi întristarea; şi toate cîte le ducea în suflet formau crucea cea spirituală a Domnului Dumnezeului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos.
Iar a doua cruce, cea de lemn, a purtat-o pe umerii Săi şi S-a răstignit de bunăvoie pe ea, pentru mîntuirea lumii.
Multe trebuie spus că sunt crucile: este crucea celor căsătoriţi, este a celor feciorelnici, este crucea celor bolnavi, este crucea celor călători, este crucea ostaşilor, şi multe mii de feluri de cruci, dar toţi trebuie să ducă o cruce pentru dragostea lui Iisus Hristos, ca să se poată mîntui.
In Urmarea Iui Hristos se spune: „Omule, dacă te numeşti următor al lui Hristos, nu se poate să nu mergi pe calea Lui, căci altfel nu te poţi mîntui”. Hristos a arătat calea împărătească către cer. Dacă El a socotit de mare nevoie să sufere pentm neamul omenesc, şi dacă a văzut că firea omenească are nevoie să se tămăduiască de plăceri şi de durere, şi ne-a călăuzit, arătîndu-ne nouă calea aceasta – că fără cruce nu este mîntuire -, apoi nebun este acela care crede că poate să se mîntuiască fără
suferinţă, fără răbdare şi fără bărbăţie mare de cuget în toate împrejurările vieţii.
Pr.Cleopa Ilie
