Biserica noastră Ortodoxă este, înainte de toate, o Biserică a Învierii, iar învierea Mântuitorului Iisus Hristos, cea mai mare din câte minuni a săvârşit, se află în miezul teologiei, al cultului creştin şi în inimile noastre.
Pentru ortodoxie, nici un cuvânt nu este mai adevărat decât cel scris cu inima strânsă de Sfântul Apostol Pavel către Corinteni, faţă de îndoielile ce umbreau unele cugete: „Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 14).
Învierea Domnului este temelia învierii noastre. Este însuşi tâlcul întregii Scripturi, este lumina ce dezvăluie toate prefigurările Vechiului Testament, deschizându-ne mintea ca să pricepem Scripturile (Luca 24, 25). Prin înviere, Iisus Hristos se proslăveşte cu slava pe care a avut-o mai înainte ca să fie lumea (Ioan 17, 5).
Învierea lui Hristos restabileşte pentru noi toţi şi pentru totdeauna cele vătămate prin păcat. Faptul se lămureşte prin aceea că, fiind Domnul Iisus Hristos „Cel întâi născut din morţi” (Apocalipsa 1, 5), El este astfel şi pârga învierii noastre (I Corinteni 15, 20).
De aceea prăznuim Paştele Învierii ca pe cea mai înaltă bucurie, de aceea cinstim şi Sfânta Duminică – Ziua Domnului – ca pe ziua Învierii.
Retrăim învierea cu fiorii înnoirii în fiecare an şi la fiecare Sfântă Liturghie, care ne repune prin toată slujba rânduită şi prin taina ei în directă legătură cu istoria mântuirii noastre şi în comuniune cu momentele de seamă ale întrupării şi lucrării Fiului lui Dumnezeu în lume.
Între toate acestea, Învierea este pisc al semnelor dumnezeieşti şi izvor al vieţii.
