SĂPTĂMÂNA A ŞASEA, A STÂLPĂRILOR2 min read

Această săptămână este plină de evenimente şi de mare densitate duhovnicească.
In treacăt, ea ne aduce aminte de tradiţia pustnicească a primelor veacuri creştine, pomenită in viaţa Cuvioasei Măria Egipteanca.
La sfârşitul săptămânii, pustnicii se întorceau in obşte de prin pustiile in care se nevoiseră in vremea postului, pentru impăltăşirea cu Sfintele Taine şi impreună-prăznuirea Sfintelor Paşti. „Veniţi cei de prin pustii, de prin munţi şi de prin peşteri, adunaţi-vă împreună cu noi, ţinând.stâlpări, ca să întâmpinăm pe împăratul şi Stăpânul, că vine să mântuiască sufletele noastre” (Vineri, tripesniţ).
De asemenea, vineri se încheie ostenelile Postului Mare: Săvârşind aceste patruzeci de zile, de suflet mântuitoare, cerem să vedem şi Sfântă Săptămâna Patimii Tale, lubitorule de oameni” (Stihoavna de vineri).
Ca o pecetluire a acestor osteneli, sfintele slujbe ne pun înainte pilda Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Le. 16, 19-31), pentru adâncul ei înţeles duhovnicesc.
Precum teologhiseşte slujba de miercuri, pilda este o oglindă a stării poporului evreu şi a neamurilor păgâne:

Israil se îmbracă cu porfiră şi vison mohorât şi îndestulându-se cu Legea şi cu Proorocii se veselea în slujbele Legii…; dar în loc de porfiră şi vison, s-a îmbrăcat cu focul cel nestins. Iar Lazăr, poporul păgânesc, mai înainte lipsit de adevăr, acum se încălzeşte în şanurile credinţei lui Avraam, îmbrăcat cu porfiră Sângelui Tău şi cu haina Botezului”.

Totodată, pilda este o icoană a vieţii lăuntrice a omului: „Cu porfiră împărătească ţesută de Dumnezeu şi cu haină nestricăcioasâ fiind îmbrăcat, suflete al meu, ţi-ai ocârât vrednicia, făcând din păcat bogăţie şi desfătare”, ci „fâ-mâ Doamne, Lazăr sărac de păcate şi risipeşte bogăţia cea rău adunată”.

De asemenea, pilda este îndemn ca să nu ne alipim inima de cele trecătoare şi să ne întărim în răbdarea lipsurilor şi a necazurilor : „Minunat este obiceiul cel bun al Mântuitorului pentru noi… că ne-a arătat viata lui Lazăr şi a bogatului… Deci si noi, privind la sfârşitul amândurora, să fugim de cumplirea şi de urâciunea de oameni a aceluia şi să râvnim răbdării şi aşteptării celei îndelungate a celuilalt, ca să ne salăşluim împreună cu el în şanurile lui Avraam”.
Inţelesul duhovnicesc al pildei este limpede. Bogat era poporul evreu, care avea bogăţia Legii şi a Proorocilor, bogat este şi omul care şi-a agonisit bogăţie de faptă virtuoasă. Israil, pentru că a respins pe Mesia, a moştenit iadul, iar în sânul lui Avraam a intrat Lazăr cel sărac, adică neamurile care au primit pe Hristos; tot aşa şi omul virtuos, fără inimă milostivă, lipsit de dragostea aproapelui, îşi pierde toată agoniseala sufletului.

Grija principală insă a săptămânii este să ne pregătească pentru cele două mari evenimente de la sfârşitul ei: învierea lui Lazăr şi Intrarea Domnului în Ierusalim.

Incă de luni, Domnul vesteşte pe ucenici despre boala lui Lazăr: „Doamne, umblând pe lângă Iordan, ai spus mai înainte că boala lui Lazăr nu este spre moarte, ci spre slava Ta” (Luni seara).
Miercuri, iarăşi le spune: „Astăzi şi-a dat sufletul Lazăr şi 1-a plâns pe el Betania„. întristarea morţii însă este străbătută de bucuria presimţitei învieri: Bucură-te, Betanie, patria lui Lazăr, că vine Hristos la tine, ca să învieze pe Lazăr” şi „moartea începe a se îngrozi simţind venirea Ta la dânsa; căci Tu, fiind Viata, o ai arătat deşartă”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments