Prohodul Domnului – Sfanta si Marea Vineri3 min read

În Vinerea Mare se cântă Prohodul Domnului în trei stări, preoţi şi credincioşi, purtând lumânări aprinse şi întristându-ne de pătimirile înfiorătoare ce Le-a suferit Domnul „pentru noi şi pentru a noastră mântuire“.  Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu-Omul. Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pentru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, in semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul. “Când Te-ai răstignit, Hristoase, toată făptura văzându-Te s-a cutremurat, temeliile pământului s-au clătinat de frica puterii Tale, luminătorii s-au ascuns, şi catapeteasma Templului s-a rupt; munţii s-au cutremurat şi pietrele s-au despicat, şi tâlharul cel credincios grăieşte cu noi, Mântuitorule: Pomeneşte~ne intru Împărăția Ta”.

Sfântul Ioan Evanghelistul spune că după moartea pe Cruce a Domnului Hristos, ca să vadă dacă Iisus mai trăieşte sau nu, „unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă” (Ioan 19, 34). Această mărturie a ucenicului iubit, care se afla lângă Crucea lui Iisus în acel moment, a fost integrată de Biserica Ortodoxă în Rânduiala Proscomidiei, ca pregătire a Sfintei Euharistii, iar în vechile icoane ortodoxe ale Răstignirii Domnului sângele care curge din coasta străpunsă a lui Hristos este luat de un înger într-un vas în formă de potir, arătându-se astfel legătura între jertfa lui Hristos Cel răstignit şi mort pe Cruce şi jertfa euharistică din Biserică, iar Maica Domnului, icoană a Bisericii, stă lângă Crucea lui Iisus, în dreapta Sa, chiar aproape de coasta străpunsă din care iese sânge şi apă, semne şi lumini sfinte ale tainei Bisericii, în care se săvârşeşte Botezul ca participare la moartea şi Învierea lui Hristos şi ca poartă spre Sfânta Euharistie, spre împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului. – spicuiri din sursa

Ucenicul iubit, Sfântul Ioan Evanghelistul, cel ce este cel mai apropiat de Hristos la Cina cea de Taină este şi cel mai aproape de El lângă Cruce, fiind şi primul care a ajuns la mormântul lui Iisus în dimineaţa Învierii Sale, ne învață Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în predica la Sfânta şi Marea Vineri (Denia de Joi seara) – Taina iubirii divine răstignite de lumea păcatului – din lucrarea Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, apărută la Editura Basilica, Bucureşti, 2010. De aceea, şi hirotonia slujitorilor Sfântului Altar (episcop, preot şi diacon) are loc pe colţul drept al Sfintei Mese, unde la sfințirea bisericii se fixează icoana pe pânză a Sfântului Evanghelist Ioan, ucenicul iubit, martorul cel mai fidel al legăturii dintre Cina cea de Taină, jertfa Crucii şi lumina Învierii lui Hristos. Acolo, pe icoana pe pânză a Sfântului Evanghelist Ioan, cel ce devine ucenic şi slujitor al lui Hristos pune capul peste mâinile unite în rugăciune, aşa cum la Cina cea de Taină Ioan, ucenicul iubit, a pus capul pe pieptul Mântuitorului.

Tâlcuind cuvintele lui Iisus, rostite pe Cruce înainte de a muri: ,,Părinte, în mâinile Tale îmi dau duhul Meu”, Sfântul Chiril al Alexandriei zice: „Aceste cuvinte au pus un început şi o temelie a nădejdii noastre celei bune. Căci socotesc că trebuie admis în modul cel mai cuvenit că sufletele sfinţilor, când pleacă, se predau, prin bunătatea şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu, în mâinile unui Tată Preaiubitor, şi nu intră în morminte, aşteptând pământul aruncat peste ele, cum au gândit unii, şi nici nu sunt duse ca şi cele ale păcătoşilor in locul chinurilor nemăsurate, adică in iad, ci trec mai degrabă în mâinile Tatălui tuturor, pe calea cea nouă pe care ne-a deschis-o Mântuitorul nostru Hristos”.

Părintele Stăniloae explică legătura dintre taina morţii jertfelnice a lui Hristos, motivată de iubirea Sa faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, şi taina Sfintei Euharistii prin care El ne împărtăşeşte nouă această iubire jertfelnică: „întrucât El (Hristos) a primit moartea ca act ultim al supunerii voii Sale omeneşti lui Dumnezeu – Tatăl, nu pentru un timp oarecare, ci pentru totdeauna, spuneam că El e în veci in starea de jertfă in faţa Tatălui. Iar puterea acestei stări ne-o comunică şi nouă, unindu-Se cu noi în dumnezeiasca Euharistie, pentru ca murind cu noi şi in momentul morţii noastre, să nu ne fie moartea spre moarte, ci trecere la viaţă, spre identificare deplină a voii noastre cu voia Tatălui, cum a fost şi moartea Lui”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments