Pe Drumul durerii6 min de citit

Am vorbit deja despre faptul că suferinţele Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul
lumii, au început încă din grădina Ghetsimani.
După aceea L-au bătut peste faţă, L-au îmbrâncit, L-au mânat bătându-L în Ierusalim,
la arhiereul Caiafa, unde s-au adunat cei mai încrâncenaţi vrăjmaşi ai Lui şi unde L-au
batjocorit, L-au scuipat în faţă şi L-au bătut întrebându-L în zeflemea: „Proroceşte-ne: cine
Te-a lovit?” (v. Mt. 26, 68)

Batjocurile s-au prelungit întreaga noapte, iar dimineaţa devreme Domnul a fost dus în pretoriu, să fie judecat de către Pilat. Înfricoşat de urletele gloatei înverşunate, sălbăticite, Pilat L-a dat pe Hristos la biciuire. L-au biciuit cu sete, folosind biciul roman, care avea mânerul scurt şi un întreg mănunchi de curele împletite cu fir de aramă, de care erau prinse bucăţi de os. Biciuirea era o caznă atât de groaznică încât se întâmpla nu rareori ca cei supuşi la ea să moară. Sângele nefericiţilor curgea şiroaie, trupul era sfâşiat, se rupeau bucăţi de piele şi muşchi.
De pe Domnul au scos purpura, însă au lăsat cununa de spini, peste care loveau cu băţul ca spinii să se înfigă şi mai adânc în sfântul Lui cap. Picături mari de Sânge cădeau pe faţă.
După aceea, Domnul a fost dus la moarte pe o străduţă strâmtă, care până acum poartă numele de „Drumul durerii” (Via Dolorosa). Pe umerii Lui au pus o Cruce grea, fiindcă cel osândit la răstignire era silit să-şi poarte crucea până la locul execuţiei. Istovit, sleit de
biciuire, El a căzut pe drum sub înfricoşătoarea greutate.
L-au ridicat bătându-L şi L-au pus iarăşi să-şi poarte Crucea, însă El a căzut din nou.
Atunci l-au oprit pe un oarecare Simon Cirineul, care se
întorcea din ţarina sa, şi i-au poruncit să ducă Crucea lui Hristos. O, fericitul Simon! Ştia el oare ce Cruce purta? Acum ştie, fiindcă pentru purtarea Crucii lui Hristos a fost învrednicit, nu mă îndoiesc, de împărăţia lui Dumnezeu.
Domnul era însoţit de o gloată uriaşă, fiindcă în zilele Paştilor la Ierusalim se aduna mulţime de popor venit la praznic. Oamenii aveau păreri felurite cu privire la ceea ce vedeau.
Femeile plângeau cu lacrimi amare, fiindcă inimile lor sunt moi şi simţitoare: ele nu puteau privi asemenea pătimiri, asemenea batjocorire a Celui fără de păcat – dar Domnul, auzind plânsul lor, a deschis gura Sa, care tăcuse îndelung, şi a zis: Fiice ale Ierusalimului! Nu Mă  plângeţi pe Mine, ci pe voi plângeţi-vă şi pe copiii voştri – căci iată, vin zile în care vor zice:
„Fericite sunt cele sterpe şi pântecele care n-au născut şi sânii care n-au alăptat!” Atunci vor începe să spună munţilor: „Cădeţi peste noii” şi dealurilor: „Acoperiţi-ne!”; căci dacă fac acestea cu lemnul verde, cu cel uscat ce va fi! (Lc. 23, 28-31). Dacă cu pomul verde, roditor, cu Purtătorul şi Dătătorul vieţii au făcut astfel, ce va fi cu pomul cel uscat al neamului evreiesc, care s-a lepădat de Mesia, care L-a dat unei morţi atât de cumplite, atât de chinuitoare?
Ştim că această prorocie s-a împlinit, aşa cum se împlineşte fiecare cuvânt al lui Dumnezeu: au venit oştile romane şi au dărâmat din temelii toată cetatea şi templul din Ierusalim. La istoricul iudeu Iosephus Flavius, care a trăit în acele vremuri, citim despre grozăviile de nedescris care s-au petrecut atunci, despre cât de înfricoşătoare a fost pedepsirea poporului care L-a răstignit pe Mesia.
Dar să lăsăm femeile să plângă cu lacrimi curate. Să ne uităm: ce fac bărbaţii care îl însoţeau pe Domnul Iisus? Ce fel de oameni sunt aceştia? Cum pot cei ce cu şase zile înainte L-au întâmpinat pe Domnul cu bucurie mare când a intrat în Ierusalim, strigând: Osana întru cei de sus şi aşternându-şi hainele sub picioarele asinului pe care şedea El – cum pot acum să strige cu sălbăticie: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Cum pot să se bucure de ce văd?
S-a petrecut un lucru groaznic: folosind în chip samavolnic sfinţita lor putere,
căpeteniile lui Israel au molipsit poporul cu ură oarbă către Cel Drept, ură ce a ajuns până la cererea ca El să fie omorât, până la îngrozitorul urlet: Sângele Lui asupra noastră şi asupra copiilor noştri! (Mt. 27, 25). Drumul cel greu a fost străbătut, calea durerii s-a încheiat. Au ajuns pe Golgota cea cumplită. Iată, sapă groapa, smulg de pe Iisus toate hainele. Arhanghelii, heruvimii şi serafimii, văzând aceasta, îşi ascund fata sub aripi îngroziţi. Cel Care a împodobit cu negrăită frumuseţe toată firea de El zidită stă acum gol şi aşteaptă cumplita moarte.
Cum pot privi ei goliciunea Lui?!
Crucea e aruncată pe pământ, pe ea este întins trupul Lui preacurat şi cu piroane groaznice din fier sunt ţintuite pe ea preacuratele mâini prin a căror atingere orbii îşi recăpătau
vederea, la al căror semn s-a potolit furtuna pe lacul Ghenizaret şi vijelia s-a curmat. Sunt ţintuite şi picioarele Lui; Crucea e ridicată şi înfiptă temeinic în pământ.
S-a săvârşit fărădelegea de neînchipuit: oamenii L-au răstignit pe Ziditorul şi Domnul lor. Dintre toate morţile pe care le putea născoci răutatea omenească, aceasta este cea mai
groaznică. De-a lungul a câteva ceasuri, Domnul a suferit chinuri cumplite, pe care cu greu ni
le închipuim în deplinătatea lor, fiindcă ele au fost cu adevărat dincolo de răbdarea omenească. Rănile făcute de piroane în mâini continuau a se sfâşia sub greutatea trupului, pricinuind dureri cumplite nervilor de la mâini, întinşi ca nişte strune.
La ceasul al şaselea întuneric s-a făcut peste tot pământul (Mt. 15, 33). Soarele s-a întunecat şi şi-a ascuns razele. Iar la ceasul al nouălea a venit clipa cea înfricoşătoare a morţii lui Iisus Hristos. Din pieptul Lui a ţâşnit cuvântul care până acum cutremură lumea creştină: Săvârşitu-s-a!
Săvârşitu-s-a marea lucrare a răscumpărării neamului omenesc; munţii s-au cutremurat, s-au despicat pietrele şi stâncile, iar catapeteasma templului din Ierusalim s-a rupt în două de sus şi până jos. Poporul, ce nu demult îi cerea moartea, s-a împrăştiat de pe Golgota cu capetele plecate şi lovindu-şi piepturile cu pumnii.
Să mergem şi noi, cu capetele plecate şi lovindu-ne piepturile cu pumnii. Să ne amintim că şi pentru păcatele noastre, ca şi pentru păcatele întregii omeniri, a suferit Mântuitorul aceste înfricoşătoare chinuri şi pătimiri.
 Amin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments