,,Imbrăcaţi-vă în dragoste”4 min read

Fiecare pereche trebuie să găsească felul ei de comunicare în decursul timpului, acel fel care satisface setea ei duhovnicească.
Pentru unii, asta presupune corelarea cu valorile şi scopurile după care trăiesc. Când soţii îşi împărtăşesc o astfel de dăruire în viaţă, unirea lor capătă înălţime şi lărgime. Anumite perechi îşi prelungesc latura verticală a căsătoriei, făcând o încercare comună de dezvoltare duhovnicească.
Unii tineri se eliberează pentru a creşte duhovniceşte atunci când înlocuiesc moralismul cu tradiţia duhovnicească autentică.

Duhovnicia sănătoasă cuprinde, desigur, valori de bază, precum dreptatea, frăţia, filantropia, cinstea, dar nu are nici o legătură cu îngustimile moraliste, care, din nefericire, sunt confundate prea des cu viaţa duhovnicească.
Creşterea duhovnicească se dobândeşte atunci când soţii trăiesc tradiţia lor religioasă, adică atunci când relaţiile credinţei, nădejdea, dragostea se realizează sau se aplică legăturii lor.  Dragostea este o dorinţă emoţionată şi o încercare continuă a două persoane pentru a crea condiţii una celeilalte, condiţii în care fiecare să devină persoana pe care o doreşte Dumnezeu să fie.
Perechile care se apropie de această calitate a dragostei descoperă adevărurile creştine, înmănuncheate în relaţiile lor. Un reper duhovnicesc al familiei este iubirea faţă de Dumnezeu al soţilor care, nu-i desparte ci îi uneşte  mai mult  şi se iubesc atât de mult în Dumnezeu, încât iubirea lor I-o dăruiesc lui Dumnezeu, ca darul lor cel mai de preţ.
Soţii îşi trăiesc tradiţia duhovnicească nu atunci când au discuţii elevate, când vorbesc cuviincios sau când încearcă să-şi subjuge partenerul, sub pretextul că se îngrijesc de mântuirea lui, ci atunci când sunt sensibili şi răspund unul celuilalt, când compătimesc în durerile, nădejdile, fricile, chiar şi în dorinţele celuilalt.
Să simţi că celălalt luptă cu sentimentul auto îndoielii, că se străduieşte pentru un gest de încuviinţare de la celălalt, aceasta este comuniunea care aduce viul duhovnicesc în căsătorie. Când doi tineri se căsătoresc, fiecare îşi asumă anumite îndatoriri duhovniceşti, materiale, intelectuale, afective faţă de partenerul său.
Pe lângă aceste înţelesuri duhovniceşti, ce-a care întăreşte duhovnicia familiei este momentul de rugăciune ale soţilor.
Când soţii descoperă taina rugăciuni, se vor ruga pentru aceasta, se vor ruga împreună şi nu vor ignora să se roage unul pentru celălalt.
 Ceea ce ajută ca soţii să dobândească încredere deplină între ei, să fie deplini sinceri între ei este rugăciunea.
Rugăciunea soţilor trebuie să fie o rugăciune comună, ea este ce-a care îi uneşte între ei prin harul divin, dar tot odată îi uneşte şi cu Dumnezeu ce revarsă harul Său către familia rugătoare. Rugăciunea şi smerenia, dragostea şi jertfirea sunt repere de trăire duhovnicească a familiei, pe care practicându-le soţii dobândesc o familie împlinită. Pentru ca o familie să fie împlinită, soţii trebuie:
Să se ,,îmbrace” cu haine de mare preţ: ,, Să vă îmbrăcaţi cu omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului”. (Ef . 4; 24), îmbrăcaţi-vă cu o inimă plină de îndurare, cu bunătatea, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare” (Col. 3; 14); ,,îmbrăcaţi-vă în dragoste” (Col. 3; 14), ,,îmbrăcaţi-vă în Domnul Iisus Hristos. (Rom. 13; 14).
Să se hrănească, cu hrana cerească. Cuvântul lui Dumnezeu este hrana cea mai consistentă care întreţine viaţa de familie vie.
Să bea apă din izvoarele cerului, izvoarele vieţii: ,,La Dumnezeu este izvorul vieţii” (Ps. 36; 9).
Să respire aerul curat al muntelui sfânt. Pe Golgota, la crucea lui Iisus este aerul cel mai curat, cel mai nepoluat.
Iată care sunt treptele urcuşului duhovnicesc al familiei creştine pe care parcurgându-le fiecare familist va dobândi mântuirea şi viaţa veşnică.  Bucuria şi satisfacţia ce îi sunt date familiei sporesc semnificativ atunci când soţii simt că zidesc împreună cu Dumnezeu.  Parcurgând aceste trepte spre desăvârşire familia se zideşte prin binecuvântarea lui Dumnezeu.

În concluzie, îndemnul nostru părintesc este acesta: să cultivăm mai mult legătura sfântă care există între viaţa familiei şi viaţa Bisericii, între educaţia copilului şi demnitatea persoanei umane, creată după chipul Persoanelor divine.
Ca atare, nu putem reduce familia doar la aspectul ei biologic, juridic, psihologic, sociologic sau economic, pentru că ea este mai mult decât toate acestea laolaltă şi le transcende. Familia are vocaţia de a fi conlucrare a omului cu Dumnezeu în lume, pentru a dobândi viaţa eternă, spre slava Prea Sfintei Treimi şi binele umanităţii.

Familia creştină între suferinţă, sfinţenie şi dragoste – binecuvântare primordială pentru o umanitate eternă

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments