Cu cât ne apropiem de sfârşitul Postului, sfintele slujbe ne vorbesc tot mai vădit de Patimile cele mântuitoare ale Domnului.
Saptamana care a trecut ne aduce aminte de căderea lui Adam şi a întregului neam omenesc şi apoi de pilda samarineanului milostiv, în care se oglindeşte această cădere şi izbăvire. Cel căzut între tâlhari este omul Vechiului Testament, pe care nici Preoţia, nici Legea nu l-au putut tămădui.
„Căzând Adam în tâlhareştile gânduri, i s-a furat mintea, rănindu-se la suflet şi a zăcut lipsit de ajutor. Nici preotul cel mai înainte de lege n-a luat seama la dânsul, nici levitul cel din lege nu s-a uitat la el, fără numai Tu, Dumnezeule…” (Duminică seara).
Căzut’ între tâlhari este şi tot omul robit de patimi prin înşelăciunea diavolească şi prin călcarea poruncilor dumnezeieşti:
„Eu, Stăpâne al tuturor, asemănatu-m-am celui ce a căzut între tâlhari, căzând în păcatele mele şi acelea m-au rănit fără de milă; dar nu mă lăsa pe mine nevindecat, lisuse…” (Luni, la Utrenie).
Samarineanul cel milostiv, care a mântuit pe „cel mai mort”, nu este altul decât Mântuitorul Hristos, Care prin Patimile şi moartea Sa a mântuit neamul omenesc şi izbăveşte de-a pururi pe fie¬care din cei ce strigă către El.
„Fiind izgonit de patimi, eu ticălosul, am căzut în prăpastie… Ci Tu, Hristoase, m-ai primit şi m-ai luminat cu nepătimirea şi m-ai făcut împreună şezător cu Tatăl” (Marţi seara).
Intre celelalte săptămâni ale postului, săptămâna a V-a ocupă un loc aparte prin cele două evenimente din cuprinsul ei: Miercurea Canonului şi Sâmbăta Acatistului.
Miercuri seara, la Utrenia zilei de Joi, se citeşte întreg Canonul cel Mare al Sfântului Andrei, care s-a citit la pavecemiţele primelor patru zile din săptămâna I-a. împreună cu Canonul se citeşte şi Viaţa Preacuvioasei Măria Egipteanca, scrisă de Patriarhul Sofro-nie al Constantinopolului.
Pricina pentru care s-au rânduit acestea precum arată Sinaxa-rul Triodului, este că se apropie de sfârşit postul şi pentru ca oamenii să nu slăbească ostenelile şi luptele cele sufleteşti şi să nu părăsească vieţuirea cu nevoinţă şi smerenie. Că Marele Andrei, prin istoriile Canonului celui Mare, pomenind faptele cele bune ale oamenilor celor drepţi, precum şi întoarcerea celor răi, face pe oameni mai viteji şi mai îndrăzneţi ca să stea tare împotriva vrăjmaşilor; iar Sf. Sofronie, prin povestirea cea desfătată şi frumoasă, de asemenea îi întăreşte şi-i îndeamnă spre Dumnezeu, ca să nu cadă şi să nu deznădăjduiască de sunt căzuţi în păcat şi că mare este bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu faţă de cei ce se întorc cu tot sufletul de la păcatele făcute, precum se vede în Viaţa Sfintei Măria Egipteanca.
Condacul Canonului este un puternic îndemn la trezvie şi grijă pentru răspunsul cel înfricoşat: „Suflete al meu, suflete al meu! Scoală, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi vrei să te tulburi! Deşteaptă-te dar, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Cel ce este pretutindenea şi toate le plineşte”.
La Utrenia sâmbetei, se citeşte în patru răstimpuri Acatistul Bunei Vestiri, în chip sărbătoresc şi cu repetarea de mai multe ori a primului condac, anume alcătuit în cinstea acestei prăznuiri: „Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi robii tăi. Ci ca aceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveşte-ne din toate nevoile, ca să strigăm ţie: Bucură-te Mireasă, pururea Fecioară!„
Prăznuirea aceasta s-a rânduit pentru pomenirea şi cinstea biruinţelor câştigate de creştini cu ajutorul minunat al Maicii Domnului, întâi împotriva sciţilor şi a perşilor, a doua oară împotriva saracinilor şi a treia oară împotriva agarenilor, care cu nenumărate oşti, pe mare şi pe uscat, asediaseră Constantinopolul. Patriarhul, împreună cu clerul şi credincioşii, a făcut privegheri şi rugăciuni neîntrerupte şi procesiuni cu sfintele icoane şi îndeosebi cu icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care n-a întârziat să-şi arate puterea sa cea nebiruită.
Pentru că ostile păgânilor mult mai numeroase decât ale creştinilor au fost biruite de istov, iar corăbiile lor înecate de furtună. Pentru care pricină s-a rânduit această prăznuire de „mulţumire pentru biruinţă” către Ceea ce are „stăpânire nebiruită şi izbăveşte de-a pururi din toate nevoile pe credincioşii robii Săi”.
Condacul întâi, „Apărătoare Doamnă„, alcătuit de Patriarhul Serghie cu acest prilej, ne aduce aminte de-a pururi şi ne dă încredere în ajutorul cel mare şi grabnic al Preacuratei împotriva tuturor vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi.
