Cum ar trebui să fie părintele ideal? Asta nu ştiu încă nici eu, mă străduiesc să aflu. Şi tot ce am aflat deocamdată este cum nu ar trebui să fie – nici prea laxist, nici prea sufocant…
Am auzit nu o dată că un foarte mare rău îl fac părinţii care îşi doresc să aibă copii cât mai credincioşi, vrând să facă din ei preoţi, preotese, călugări sau călugăriţe, şi le impun copiilor o viaţă religioasă foarte austeră. De obicei, la vârsta la care aceşti copii ies de sub sfera de influenţă a părinţilor, se aruncă cu capul înainte în tot felul de păcate…
Dacă aveţi parte deci de astfel de părinţi, care şi-au luat rolul de inchizitori casnici, vă va fi puţin cam greu să depăşiţi bariera pe care aceştia o pun între voi şi Hristos… Dar luaţi şi voi viaţa în serios… Puteţi să depăşiţi această barieră… Şi, dacă voi veţi duce o viaţă curată, până la urmă se vor sătura şi ei să vă pună cătuşe şi o să înţeleagă că aveţi nevoie şi de libertate…
Cuvintele mamei domnişoarei de 12 ani m-au lăsat aproape fără glas… „Am acoperit deja probleme legate de sex, poziţii, contraceptive, naştere, masturbare, homosexuali, … mă uitam cu ea împreună la serialul «Totul despre sex»…” Ce mai urmează? Peste zece ani ce destăinuiri o să mai facă? O să scrie că îi cere voie fiicei să asiste la orgiile în grup la care aceasta participă, pentru a se asigura că totul se desfăşoară igienic şi conform manualelor de specialitate?
Am auzit eu de mulţi părinţi ciudaţi, de fapt ciudaţi din punct de vedere creştin, pentru că din punctul de vedere al lumii păgâne sunt foarte normali… Întrucât există destui părinţi care nu sunt capabili să dea o educaţie morală copiilor lor, strig în gura mare rugămintea mea către aceşti tineri: „Nu luaţi aminte la cele spuse de părinţii voştri referitor la aceste subiecte.
Dacă îi ascultaţi, vă pierdeţi sufletele…” Astfel de oameni poartă cu nevrednicie numele de părinţi… Le cumpără copiilor toate bunătăţile de pe lume, dar îi lipsesc de ceea ce este mai important: frumuseţea sufletească…
Am fost şi eu profesor de religie, şi am văzut că unii părinţi s-au apropiat de Biserică datorită copiilor lor… Aceşti părinţi şi-au recunoscut lipsurile sufleteşti şi nu s-au ruşinat să fie duşi la biserică de copiii lor… Dar în acelaşi timp am văzut că există şi părinţi foarte refractari la orice noţiune legată de religie. Părinţi care încearcă să îşi crească copiii lăsându-i să îşi facă de cap, la vârsta la care o educaţie morală şi-ar pune o amprentă puternică…
Unul dintre motive este că părinţii înşişi duc o viaţă imorală…
Una dintre cele mai puternice amintiri ale copilăriei mele este imaginea unor fraţi – el avea vreo patru ani, iar sora lui era mai mare cu câţiva ani – care încercau să facă sex lângă un tufiş, într-un părculeţ. Fiind destul de mici, bineînţeles că nu reuşeau să facă mare lucru… Noi ne-am strâns o gaşcă de puştani şi râdeam de ei. S-au ridicat, nemulţumiţi că le-am întrerupt joaca.
„Dar ce făceaţi aici?”, i-am întrebat noi. „Ne jucam de-a doctorul…” „Păi, de unde ştiţi că aşa e la doctor?” „Eu ştiu, a zis fata, că la noi când pleacă tata de acasă vine doctorul şi face aşa cu mama. Şi acum am ieşit afară, că a venit iarăşi doctorul…”
Au vrut şi alţi băieţi să se joace cu fata de-a doctorul, dar nu i-a lăsat… Cred că pe undeva conştiinţa îi spunea că ceea ce făcea nu era tocmai bine…
Nu cred că e nevoie de multe argumente pentru a arăta de ce – atunci când părinţii duc o viaţă imorală – copiii nu trebuie să asculte sfaturile lor greşite. Chiar dacă sunt date cu „dragoste”…
Sunt situaţii în care, fără a fi modele greşite, pur şi simplu părinţii le lasă copiilor deplina libertate de a face toate nebuniile, pentru că în copilăria lor părinţii înşişi au avut experienţa traumatizantă a unor părinţi foarte rigorişti. Şi atunci, având la rândul lor copii, tinerii de ieri refuză să se implice astăzi în vieţile acestora: „Să facă ce vor, nu le vom sufoca libertatea…”
Nimeni nu spune că libertatea tinerilor trebuie sufocată. Dar tinerii au nevoie de repere, au nevoie de educaţie. Altfel, ajung pe drumuri greşite. Şi, când îi ia salvarea sau când sunt duşi la secţii de dezintoxicare în urma consumului de droguri, părinţii îşi smulg părul din cap pentru că nu i-au educat cum trebuie…
Părinţii trebuie să găsească calea de mijloc – nici să nu vă sufoce cu prea multe „Nu-uri”, dar nici să vă lase să vă faceţi de cap…Din păcate, diavolul îi îndeamnă din ce în ce mai insistent pe părinţi să nu se mai implice în educaţia copiilor… Da, diavolul, cel care pare a fi marele manipulator al unui larg segment al mass-mediei…
Danion Vasile-Din greselile parintilor
