M

Minunile Maicii Domnului-Icoana de la Man.Hadambu

Aceasta icoana este cunoscuta de catre toti credinciosii care vin la Manastirea Hadambu ca fiind facatoare de minuni. Acest fapt se datoreaza mirului care izvoraste din icoana, precum si minunilor nenumarate care s-au savarsit inaintea ei.

„Unele icoane sunt vindecatoare de boli, izgonitoare de duhuri rele, iar altele sunt aducatoare de ploi binecuvantate si protectoare ale manastirilor si familiilor credincioase. Fara indoiala, toate icoanele sunt facatoare de minuni si ajutatoare credinciosilor. Dar unele poarta o harisma speciala, pe care o simte numai cel ce se roaga mult si cu lacrimi in fata sfintelor icoane” (Arhimandritul Ioanichie Balan).

Manastirea Hadambu este o manastire ortodoxa aflata in localitatea Mogosesti, la o distanta de 30 de kilometri fata de municipiul Iasi. Zidita intr-o curte fortificata cu ziduri de piatra, manastirea a fost inaltata pe la jumatatea secolului al XVII-lea. In anul 1659, voievodul Gheorghe Ghica i-a daruit fostului chelar Iani Hadambu un loc „in padurea Iasilor, la Dealul Mare”, pentru a construi o biserica cu hramul Nasterii Maicii Domnului. Asezamantul monahal este un complex fortificat reprezentativ pentru arhitectura moldoveneasca din secolul al XVII-lea. In anul 1991, dupa o perioada in care a fost parasita, Manastirea Hadambu a fost redeschisa vietii monahale.

Icoana Maicii Domnului din Manastirea Hadambu a fost zugravita in anul 1938, de catre preotul Octavian Zmau, din orasul Roman. Icoana a fost donata „Schitului din Dealul Mare”, cum mai este cunoscuta Manastirea Hadambu, de catre ieromonahul Iov Mazilu, egumenul schitului. In perioada celor treizeci de ani de parasire a lacasului monahal, icoana a stat inchisa intr-o lada, in Sfantul Altar, asteptand tacuta schimbarea vremurilor. Abia in anul 1990, aceasta a fost asezata in biserica manastirii, dupa noua sfintire a acesteia.

Icoana a fost ferecata in argint de catre mesterul Ion Contfas, din localitatea Targu Neamt. Cele doua coroane ale icoanei sunt din aur, decorate cu pietre pretioase, rubine, safire si smaralde, donate de familia Constantin, Roxana si Elena Amarinei din Piatra Neamt.
In seara zilei de 22 ianuarie 2003, un incendiu puternic a izbucnit in Manastirea Hadambu, cateva zeci
de chilii pierind in flacari. In urma incendiului, intreaga cladire s-a transformat in scrum, precum si cartile si obiectele bisericesti adapostite in aceasta, iar paraclisierul a murit si el. Doar icoana Maicii Domnului, numita facatoare de minuni, a scapat neatinsa de flacari, fara a fi protejata in vreun fel aparte.

Icoana pastrata in Manastirea Hadambu o infatiseaza pe Maica Domnului cu Pruncul, intr-un mod aparte, Pruncul fiind tinut pe mana dreapta a Maicii Domnului, iar nu pe cea stanga, precum in toate celelalte icoane. Icoana de la Hadambu seamana cu Icoana Maicii Domnului „Axion Estin”, una dintre cele mai renumite si iubite icoane din Biserica Ortodoxa, pastrata in Biserica Protaton, biserica centrala din Careia si cea mai veche din intreg Sfantul Munte Athos.

In duminica Bobotezei anului 1992, pentru prima data, ochiul drept al Maicii Domnului de la Hadambu a lacrimat, iar mai apoi, in anul 1993, in ajunul sarbatorii Sfintei Parascheva, din umarul drept al Maicii Domnului au curs trei picaturi mari de mir. In data de 22 februarie 1995 a curs mir din mitra Maicii Domnului, mir care a stat la vedere aproape doua saptamini. In vara si toamna anului 1998, icoana a varsat mir din chipul Pruncului si din vesmintele Maicii Domnului.
Multe dintre minunile petrecute la Mănăstirea Hadâmbu sunt păstrate cu sfințenie în caietele de la mănăstire, desi unele dintre ele au ars la incendiul din 2003.

Vă prezentăm numai câteva dintre ele :

Un preot paroh din Brașov a cazut la pat bolnav, fiind suspect de leucemie. Înainte de a-si face toate analizele medicale, a trimis-o pe soția sa la Schitul Hadâmbului cu straiele sale preoțești, rugând-o să le atingă de icoanele ce plânseseră cu lacrimi de mir. Întoarsă acasă, preoteasa și-a găsit bărbatul foarte abătut, căci primise între timp confirmarea necruțătorului diagnostic.

Amintindu-și de vorbele Mântuitorului: “Rugați-vă ca și când ați primit deja ceea ce cereți și vi se va da vouă după credință“, Sfinția Sa a îmbrăcat straiele preoțesti atinse de Icoanele Făcătoare de Minuni, cu mare încredere în milostivirea Prea Sfintei Fecioare Maria. După o săptămâna, preotul brașovean era complet vindecat și sosea la Mănăstirea Schitul Hadâmbului, unde îngenunchea în fața Sfintelor Icoane, plângand cu lacrimi fierbinți de recunostință.

Un preot din Sibiu s-a rănit cu o sapă la piept, rana atingând și mamelonul. Doctorii i-au spus că nu e nici o problemă, dar apoi rana s-a cronicizat, iar o jumătate de an mai târziu a fost diagnosticat cu cancer.  Preotul nu a acceptat diagnosticul, ci a mers la Tg. Mureșși la București, peste tot primind aceeași sentință, ba mai mult spunându-i-se că boala s-a întins, având metastaze în organism. Se apropia de moarte.  Înnebunit de durere, având doi copii mici, preotul nu a disperat. Auzise de la o credicioasă de icoana făcătoare de minuni de la Hadâmbu, care plânge cu mir și vindecă toată durerea și întristarea.

A plecat cu mașina la Hadâmbu, a mers toată noaptea, unde a căzut la picioarele Maicii Domnului, rugând-o să îi idea viață pentru a-și crește copiii. După o jumătate de ceas de plâns și de rugăciune, a simțit o adiere de vânt răcoritor pe fața lui, ca o mireasmă de mir ceresc, și a înțeles că Maica Domnului îl ascultase. S-a ridicat în picioare, a mulțumit Fecioarei îndurărilor și a plecat acasă. Aici a postit post negru, numai cu apă, timp de șapte zile, rugându-se mereu Maicii lui Hristos.

După cele șapte zile, a mers, cu inima strânsă, la Spital pentru o nouă expertiză. Doctorul – care îl cunoștea – i-a zis: “Hai Dom Părinte, te văd om serios, ce te mai controlezi atâta? Ți-am spus. Ai cancer și metastaze. Pregătește-te de moarte. Ce mai, ești om în toată firea!“. După radiografie, doctorul plictisit, s-a uitat așa într-o doară la filme. A încremenit. Gura i s-a încleștat. Arăta speriat filmul, iar preotul nu pricepea nimic. Într-un târziu a exclamat: “Minune a lui Dumnezeu! În loc de formațiunile canceroase, nu mai sunt decât niște cicatrici. Așa ceva n-am văzut în treizeci de ani de meserie!!!“. Preotul a izbucnit în plâns. Era atât de zdrobit de durere și de cutremur încât a căzut jos, acolo în spital și a rămas așa multă vreme. Apoi a simțit din nou adierea de lumină pe care o simțise la Hadâmbu. Așa i s-a confirmat lucrarea minunată a Maicii Domnului. S-a ridicat și a plecat acasă. O putere nevăzută, o bucurie îi susura în suflet, un izvor de îndurări se deschisese în el. Simțea nevoia să strige pe străzi minunea întâmplată cu el, să salte de bucurie, să spună tuturor cum s-a născut din nou. Simțea nevoia să ajute și el pe alții, să dăruiască lumină și bucurie, ajutor celor în suferință. Dar știind că este neputincios, a jurat în fața icoanei Maicii Domnului că va purta cu el toată viața filmele care arătau clar că era năpădit de cancer și diagnosticul multiplu declarat indubitabil la Sibiu, la Tg. Mureșși la București, și filmele de după minune, cu cicatricile de pe trupul lui, ca niște urme de răni ale păcatului, tămăduite, miruite de mâinile Maicii lui Dumnezeu. Și oriunde se va afla a jurat că va povesti, ca un misionar, minunea cea mare pe care Maica Domnului a săvârșit-o cu el.

Povestea unei femei, așa cum a lăsat-o scrisă pe unul din caietele de la Hadâmbu, impresionează :

„Acum zece luni am fost diagnosticată cu o boala necruțătoare: cancer. Spaima care a cuprins toată familia mea a fost crâncenă. Cu un băiețel de cinci luni acasă, singura putere de a trece de această încercare a fost de aici (Sfânta Mănăstire Hadambu), de la acest Sfânt Locaș unde, în fața icoanei făcătoare de minuni, am primit puterea de a trece peste toată suferința. Nu am cuvinte de a mulțumi în fiecare zi Maicii Domnului și bunului Dumnezeu pentru că sunt în viață și am trecut cu bine de groaznica operație. Mulțumim părintelui stareț Nicodim care mi-a fost alături mie și familiei mele și care nu a ezitat nici un moment să ne sprijine și să ne ajute cu Sfintele Rugăciuni. Oriunde m-aș duce, gândul meu și toată speranța mea este aici, căci acesta este locul care m-a vindecat”, a scris, pe cartea ce se află la Mănăstirea Hadâmbu, Nicoleta D.

O altă femeie, tot diagnosticată cu cancer, și-a gasit vindecarea la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Hadâmbu. „Pot spune că am fost bolnavă de cancer, iar doctorii nu-mi dădeau șanse prea mari de trait, nici de mers. Dar m-am rugat la Dumnezeu și la Maica Domnului care au făcut minuni cu mine. Doctorul a spus că mă pot vindeca prin tămăduirea sufletului și atunci mi-am amintit de Mănăstirea Hadâmbu, de icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Am venit la mănăstire și m-am rugat. După aproape o lună de zile am început să merg. S-a întâmplat o minune Dumnezeiasca”, a lăsat scris Luminița O. în anul 2005.

„Mă numesc Stanache Viorica și povestesc următoarea minune săvârșită de Sfânta Icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni: În anul 1991 am avut un băiat bolnav și operat de stomac. După operație, doctorii ni l-au dat acasă, spunându-ne că nu mai avem ce face cu el. Să-l lăsăm să se stingă în pace. Am venit aici la Hadâmbu și m-am rugat cu lacrimi fierbinți și Maica Domnului mi l-a vindecat. Acesta trăiește, e sănătos, și mai are încă un copil. Mulțumesc Maicii Domnului pentru ajutorul dat.

„Mă numesc Tărâță Dorina Georgiana și împreună cu soțul meu în urmă cu un an am venit la mănăstire aduși de un prieten. Aici ne-am rugat Măicuței Domnului să ne dăruiască un copil. Noi aveam jumătate de an de când am încercat să avem un copil și nu reușisem. Medicii ne-au făcut tot felul de analize și ne-au spus că suntem sănătoși și totuși nu rămâneam însărcinată. Ne-am dorit atât de mult un prunc încât am venit aici și ne-am rugat. Tot aici am adus și lumânările de cununie de la nunta noastră și am pus pomelnic cu dorința de a avea un copil. Ne-am rugat la icoană amândoi cu lacrimi, și culmea, când am aflat că sunt însărcinată, era data când venisem la mănăstire. Așa, cu mila Maicii Domnului s-a născut minunea noastră, Daria Elena și suntem cei mai fericiți oameni de pe pământ (10 05 2009).

Mă numesc Filote Mitică și sunt din Pașcani. În anul 2002 am fost diagnosticat cu tumoră (cancer) abdominală după care am făcut citostatice și radioterapie. Am auzit de Mănăstirea Hadâmbu și imediat am venit să mă rog la icoana Maicii Domnului. Prima dată am fost în Duminica a IV a după Paști, a slăbănogului. În al doilea an, stând la slujbă, mi-am dat seama că am venit în aceeași duminică a anului. De atunci vin în fiecare an, în aceeași Duminică, m-am făcut bine și mulțumesc Maicii mele pentru ajutor.

27.06.2009. Mă numesc Iancu Dana din Pașcani. Am fost operată de fibrom uterin în anul 2006. După trei ani în 2009 am fost din nou diagnosticată cu fibromatoză. Un prieten de familie ne-a povestit de cazul lor care a găsit vindecare prinminunile Maicii Domnului de la Hadâmbu. Am venit și eu înainte de operație în Duminica slăbănogului. Când m-am dus la a doua operație, nu mi-au mai găsit aceeași boală, ci una mult mai ușoară. Numai Maica Domnului și Puterile cerești mi-au ajutat și am trecut cu bine și mi-am revenit după operație foarte foarte ușor. Doamne ajută la toată lumea și pe mine păcătoasa!“

12 07 2009 „Mă numesc Rotariu Zânica și sunt din Iași. Țin să mărturisesc în fața Măicuței Domnului că în 24 sept. 2008 am fost diagnosticată cu cancer de colon și metastaze la ficat. Tumora pe colon era de 55mm iar metastazele erau cuprinse între 5 și 63 mm. Acestea s-au micșorat vizibil , iar unele au dispărut și știu că Măicuța Domnului a făcut minuni în cazul meu. Domnul ne arată din când în când că El există și că ne iubește și nu mă îndoiesc de acest lucru“.

24 08 2006  “Sunt studentă la spaniolă-germană. Vreau să vă scriu că în urmă cu zece ani – 1996 – am chelit de 13 ori. Am făcut tratament la Vaslui, Iași și București și nu m-am vindecat. Vara purtam o șepcuță, iar iarna o căciuliță pentru ca nimeni să nu-și dea seama de boala pe care o sufeream. O treime din cap era fără pic de păr. Întreaga familie a trăit această suferință ani de zile, făcând drumuri de la Iași la București, fără nici un rezultat. Auzind de Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hadâmbu, am venit aici cu speranța că mă voi vindeca. Mama mea l-a rugat pe părintele stareț să se roage pentru mine, iar părintele m-a miruit de mai multe ori și a făcut o slujbă specială pentru mine, în care mi-a pomenit numele. Măicuța Domnului a făcut o minune mare și m-a vindecat. “

CategoriiFără categorie
1 Shares

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.