Întoarcere la făgaş1 min read

 

De multe ori, gospodarii din vreun sat în loc să meargă pe drumul cuvenit, o iau, fie cu piciorul, fie cu căruţa peste câmp, trecând peste lanuri şi hotare. Un gest urât, veţi zice, un gest necivilizat. Sau poate şi noi am făcut lucrul acesta.
Văzând aşa, proprietarii locului încălcat se apucă şi fac şanţ, dar oamenii trec şi aşa. Pentru că n-au reuşit în felul acesta să-i determine pe oameni să meargă pe calea cuvenită, stăpânii locului pun atunci spini şi scaieţi, şi nu mai trece nimeni. Se duc toţi la drumul cuvenit.
Aşa e şi cu suferinţa omenească.
Dumnezeu vrea să mergem pe cărarea Lui, cea cuvenită, dar noi o luăm „peste câmp”, “pe arătură”, adică facem fărădelegi.
Atunci El sapă în calea noastră un şănţuleţ de suferinţă, pe care noi îl trecem lesne.
Sapă unul mai măricel, dar noi îl trecem şi pe acela. Atunci ne aruncă în cale spinii şi ghimpii suferinţelor şi noi de abia atunci vedem calea cea bună şi ne întoarcem la ea. Şi dacă nici atunci nu ne întoarcem la calea lui Dumnezeu…
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments