Faliment ruşinos5 min read

În unii oameni, bunele hotărâri luate la biserică, după auzirea Cuvântului, n-au ţinut nici până acasă. Încă pe drum, un prieten, o ispită, un gând de la cel rău ca o pasăre răpitoare s-a şi repezit şi i-a luat din suflet gândul cel bun, sămânţa cea sfântă, legământul cel curat pus cu Dumnezeu.
Ca pe sămânţa cea căzută în drum, un picior murdar o îngroapă în noroi… o copită o zdrobeşte, un bolovan o acoperă…
În alţii oameni, bunul gând luat ţine ceva mai mult… Poate ţine chiar ani de zile. Poate trece chiar prin furtuni grele. Poate rezista chiar la tăvălugiri chinuitoare…

Însă dacă nu ţine până la sfârşit, – se poate pierde. Şi pierderea aceasta este cu atât mai dureroasă, cu cât timpul suferit înainte este mai lung. Cu cât durerile biruite înainte au fost mai multe. Cu cât nădejdile pentru el erau mai frumoase. Şi cu cât rodul zădărnicit părea că va fi mai bun şi mai mult.

  Oricât de frumos a fost începutul cuiva, oricât de greu a fost drumul mântuirii urcat după Iisus până la o vreme şi la un loc – dacă n-a fost până la sfârşit – în zadar a fost. Oricât de multe jertfe să fi dat cineva pentru credincioşia şi ascultarea lui faţă de Hristos, chiar până la bătrâneţea lui, şi oricât de curată să-şi fi dus el sfinţirea vieţii sale, – dacă aceasta nu este dusă până la moarte în frică de Dumnezeu, în ferirea de păcat şi de rătăcire, în dragoste şi în părtăşie cu fraţii săi, – toate acestea pot fi în zadar.

O, ce durere este şi pentru noi când privim acum peste cei câţiva zeci de ani din urmă – şi ne aducem aminte de marea mulţime a celor pe care şi noi i-am văzut şi i-am auzit ce legăminte, ce hotărâri, ce promisiuni frumoase au făcut şi ei Domnului… Şi cât de puţini au fost cei ce le-au ţinut până la capătul vieţii lor!

Avem albume cu fotografiile ale marilor vorbitori, cu flori, cu cântări, cu vorbe mari…
Şi când le privim astăzi ni se zdrobeşte inima, – câţi s-au pierdut dintre ei!

Şi dacă sfârşitul a fost rău, – ce folos de începutul lor cel bun?

I-am văzut pe unii tineri săraci şi orfani, lipsiţi şi milogi. Au cerut, au promis, au primit… Au fost îmbrăcaţi, au fost hrăniţi, au fost ajutaţi… Şi au ajuns cunoscuţi, au devenit scriitori, cântăreţi, slujbaşi lăudaţi şi bogaţi… Şi apoi au uitat totul!…
Acum sunt îngâmfaţi, îmbogăţiţi, graşi… dar îi dispreţuiesc pe cei ce i-au ridicat din noroi, i-au hrănit şi i au îmbrăcat… Ce gânduri poţi să ai în inimă privind acum la tot ceea ce fac şi amintindu-ţi ce făceau…

Acum aceştia dispreţuiesc, calcă în picioare, străpung cu vorbe rele pe cel ce le-a făcut şi lor un nume, pe cei care i-au ridicat până la a-i putea vedea şi alţii… Pe cei ce nu i-au lăsat să moară în anonimatul mizerabil din care nu trebuia să se ridice niciodată.
Ar fi fost mai bine de o mie de ori, atât pentru sufletul lor, cât şi pentru ale altora, să nu fi fost cunoscuţi de nimeni. Dar fiecare va răspunde în faţa lui Dumnezeu pentru felul cum a făcut cu binefacerile primite.
Alţii, după ce şi-au ajuns scopul personal, s-au ascuns în vreo vizuină familială şi comodă, fără să le mai pese de Lucrarea Domnului. Alţii au părăsit-o, dându-se unei autorizaţii dubioase şi vinovate, numai ca să nu mai sufere pentru Domnul. Alţii au aruncat cruciuliţa în praf, Biblia în ladă, legământul în butoi. Şi s-au întors iarăşi la vărsătura şi la mocirla pe care le lăsaseră…

Unii s-au dus aşa în mormânt… Alţii trăiesc aşa. Încă vii trupeşte, dar ajunşi nişte cadavre duhovniceşti. Şi câţi şi mai câţi, în alte colţuri şi în alte bârloguri! Vai, ce faliment ruşinos şi trist sunt vieţile acestea pentru Dumnezeu!

Număraţi voi singuri câţi mai sunt statornici dintre cei cu care aţi plecat odată pe calea sfinţeniei… Şi veţi vedea cât de greu este să fie cineva credincios până la moarte. Şi să-şi ducă sfinţenia până la capăt. De aceea făgăduinţele lui Dumnezeu sunt aşa de mari pentru aceştia.
Şi totuşi Cuvântul lui Dumnezeu este adevărat – şi înştiinţarea Lui este foarte aspră şi hotărâtă.Dacă cel neprihănit se abate de la neprihănirea lui şi săvârşeşte nelegiuirea, s-ar putea să mai trăiască el oare?

Nu, ci toată neprihănirea lui va fi uitată, pentru că s-a dedat la nelegiuire şi la păcat, de aceea va muri în ele (Iez 18, 24). Nu este oare acest cuvânt – şi atâtea altele asemenea lui – un avertisment şi o înştiinţare cutremurătoare pentru oricare dintre noi? Ba da!

Trebuie cu atât mai mult cu cât suntem tot mai aproape de capăt să luptăm cu toate puterile rugăciunii noastre, ale postului nostru, ale înfrânării şi ale faptelor noastre sfinte, – ca să ne ducem sfinţirea noastră până la capăt pe calea pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-a pus de la început paşii credinţei noastre.

Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm, călăuzeşte-ne şi ajută-ne să ne-o sfârşim cu bine în Împărăţia Ta. Amin.

Traian Dorz, Credinţa Încununată

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments