Icoana sufletului1 min read

Ce drag ne este nouă Chipul lui Hristos!
 În bucurie mergem şi mulţumim înaintea icoanei Lui pentru binefacerile primite, iar în necaz cu lacrimi ne plecăm înaintea Chipului Său şi cerem izbăvire.
 În faţa icoanei lui Hristos sufletul nostru se smereşte pentru că Cel înaintea căruia stăm este smerit, inima noastră se umple de blândeţe pentru că Cel ce este de faţă este blând, iar ochii ni se umplu de lumină pentru că Cel ce ne priveşte din icoană este lumină.

Şi, nu-i aşa că atunci când plecăm departe de casă, luăm cu noi fotografii cu cei dragi? Tot aşa facem şi acum, atâta timp cât suntem în lume – luăm cu noi, oriunde, Chipul drag al lui Hristos şi Îl privim ori de câte ori ni se face dor.

Fiecare om are un loc tainic, numai al lui, unde poartă mereu chipul celor dragi. Acel loc este inima. Şi pictori ai inimilor noastre suntem noi toţi. Zugrăvim pe pereţii acestui loc tainic şi bune şi rele. Gândiţi-vă numai la zilele în care suntem bucuroşi. Câte culori calde ne picură în inimă! Iar de suntem supăraţi ori nervoşi, plouă şi noroieşte cu negru în inimă.

Şi-aşa cum pictăm cu bucurie, în culori calde, chipurile celor dragi nouă, haideţi să pictăm şi Chipul lui Hristos pe un perete de inimă. Noi, creştinii, avem toţi talent la aşa ceva. Numai să avem şi voinţă.

Şi vom picta ochii blânzi ai lui Hristos în culoarea curăţiei, iar obrajii şi fruntea Sa le vom zugrăvi în culoarea nobleţei şi a duioşiei. Şi vom picta veşmintele Lui cu albastrul rugăciunii şi cu roşul iubirii de Dumnezeu şi de aproapele. Vom împodobi Chipul Său cu auriul slavei aduse din suflet lui Hristos. Nu vom uita să picurăm peste icoană lacrimi de lumină căzute din ochii noştri.

Aşadar, haideţi cu toţii să ne facem iconari!

(Tallita)

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments