Zaheu un candidat valabil

„Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci şi acesta este fiu al lui Avraaam“ (Luca 19. 9).

Ce anume face din Zaheu un candidat valabil pentru aşezarea în casa cea binecuvântată a Dumnezeului Celui Viu?

În fond, el este un profesionist corect, un meseriaş dedicat corect lucrului pe care-l are de făcut, un om cu responsabilitatea lucrului pe care-l face.

Aici se aseamănă tare, tare mult cu fiecare dintre noi. Zaheu poate fi un motiv bun pentru a rămâne curaţi într-o lume care corupe, pentru a nu te lăsa corupt de puterea care, uneori, îţi însoţeşte viaţa şi poziţia socială.

Căci Zaheu asta înseamnă: omul, care, deşi poartă – prin natura funcţiei sale – o mare posibilitate de „corupăciune“, care poate crea în juru-i un întreg sistem de interese meschine şi de minciuni capabile să susţină această amestecătură de putere şi corupţie, care-i legată, în genere, în cultura şi mentalitatea poporului iudeu de funcţia de „vameş“, caută să rămână subordonat moral în primul rând Legii şi lui Dumnezeu, Dătătorul Legii.

Şi ce anume Îl face pe Hristos să tresalte de bucurie şi să dea „lecţia“ găzduirii la un păcătos?

Tocmai această surprinzătoare aşezare a lui Zaheu în normalitate. Tocmai faptul că, în smerenie şi drag de Dumnezeu, contrazice mentalitatea mulţimii.

O mulţime care judecă lesne, superficial şi mincinos de fiecare dată, căci rare sunt cazurile în care democraţia răspunsului să fie umplută de adevăr.

Mereu reacţia este una fondată pe zvonistica şi-nvârtirea „ştirilor“, care fac – până azi, s-o recunoaştem – deliciul târgoveţilor.

Doamne, câţi Zahei cinstiţi n-au mai simţit nevoia să rămână în lucrarea Bisericii pentru că târgoveţii bisericii i-au însemnat cu fierul roşu al oprobiului lor mediocru şi superficial!

Şi cât de frumoasă este Taina Spovedaniei, care poartă în miezul ei iertarea şi discuţia cu Dumnezeu, din care atâtea am avea de învăţat!

Aproape că-L putem surprinde pe Hristos-Domnul zâmbind, râzând de reacţia publicului, de „gura târgului“, astupată de gestul dumne¬zeiesc ce descoperă lumii un Zaheu ieşit cu mult peste mediocritatea din jur.

Trăieşti câteodată şi tu, nu-i aşa, iubite frate cititor, starea aceasta în care eşti judecat pentru lucruri pe care, făcându-le pentru Dumnezeu, le-ncarci cu dragostea şi gestul tău?

Şi eşti trecut în rândul nebunilor şi al exaltaţilor? Să nu te temi!

Zice la Pateric Avva Antonie că „vor veni vremuri în care cei nebuni vor zice despre cei întregi la minte că sunt nebuni, pentru că nu sunt asemenea nebuniei lor“.

Să nu te laşi corupt de puterea domnitoare şi distrugătoare de duh, ci mereu puterea ce-ţi este dată să o subsumezi puterii lui Dumnezeu, având mereu dinainte spusa Sf. Ieronim Grecul, ce zice: „Eu voiesc să voiesc voia Domnului“.

Apostolul, care a precedat astăzi lectura Evangheliei, este cuprins în Epistola I Timotei 4, 9-15.

Dar, de reţinut, ne-am putea opri doar la cuvintele ce i se potrivesc teribil lui Zaheu: „Fiindcă spre aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul Cel Viu, Care este Mântuitor al tuturor neamurilor, mai ales al credincioşilor“ (I Timotei 4, 10).

Ostenit şi ocărât, dar luptând în viaţă pentru a-L putea ţine pe Dumnezeu membru al familiei sale, Zaheu s-a pregătit de găzduirea lui Hristos, prin bucatele alese ale onestităţii, smeritei priceperi şi non-compatibilităţii prin putere socială, umană.

Iar Hristos, văzând şi ştiind toate acestea, văzând nădejdea lui Zaheu în Dumnezeul Cel Viu şi, mai ales, credincioşia sa, nu l-a ocolit.

Noi înşine suntem chemaţi să facem parte din casa lui Zaheu, pentru că pentru noi, dintâi, Domnul Şi-a pus viaţa Sa zălog.

Pentru slobozirea noastră din moarte şi păcat. Cât de tare ne sună în urechi „că pe cel pierdut a venit Fiul Omului să-l caute şi să-l mântuiască!“ (Luca 19, 10)?

Cât de mult ne-ating cuvintele Apostolului de astăzi, adresate lui Timotei şi, prin el, nouă: „Nu nesocoti harul care este întru tine!…“ (I Tim. 4, 14)?

Dacă la Timotei este vorba de harul preoţiei, ceilalţi n-au voie să uite că, în fiecare, la vreme, Dumnezeu a dăruit mina de aur prin care să-şi ţină viaţa vie în Hristos-Dumnezeu.

Să învăţăm, astfel, mereu cu Zaheu (niciodată cu mulţimea de târgoveţi!), că orice gest făcut spre vederea lui Dumnezeu ţine vie privirea lui Dumnezeu către noi, cei neputincioşi, dar râvnitori.

Cei nepricepuţi, dar nădăjduitori în priceperea ce-o dă harul lui Dumnezeu.

Departe este Postul, dar nu postim în zadar.

Ne aşezăm, astfel, în „casa lui Zaheu“, vămuitorul de har şi de ospeţe de seamă.

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula din ”Iubesc, Doamne, ajuta neiubirii mele”