A Ta e slava cea împreună-veşnică cu Tine, Tatăl nostru Împărătesc. Ea ţine de fiinţa Ta şi nu atârnă de noi. Nu este slavă din vorbe ca slava muritorilor, ci este din aceeaşi esenţă netrecătoare ca şi Tine. Da, ea este nedespărţită de Tine cum e lumina nedespărţită de soarele fierbinte. Cine a văzut centrul şi periferia slavei Tale? Cine a ajuns slăvit fără să atingă Slava Ta?
Slava Ta cea strălucitoare ne înconjoară din toate părţile şi ne priveşte în tăcere, parte zâmbind, parte mirându-se de frământările şi de cârtirea noastră omenească. Iar când tăcem, cineva ne şopteşte în taină: sânteţi copiii ai Tatălui slăvit.
O, cât este de dulce această slăvită şoaptă!
Ce am putea dori mai mult decât să fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta îndeajuns? Fără îndoială, este îndeajuns pentru o viaţă adevărată. Dar, iată, oamenii vor să fie taţi ai slavei. Iar acesta e începutul şi culmea nenorocirii lor. Ei nu se mulţumesc să fie copiii şi părtaşi ai slavei Tale, ei vor să fie taţi şi purtători ai slavei Tale. Şi totuşi, Tu eşti singurul Tată şi singurul purtător a toată slava. Mulţi sânt cei ce folosesc în chip rău slava Ta şi mulţi sânt cei ce se amăgesc pe sine. Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor.
Tu arăţi slava Ta, iar oamenii se ceartă în jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omenească este cuvânt.
Slava Ta zâmbeşte şi mângâie totdeauna, slava omenească despărţită de Tine înfricoşează şi ucide.
Slava Ta hrăneşte pe cei săraci şi îndrumă pe cei blânzi, slava omenească desparte de Tine. Ea este cea mai bună unealtă a satanei.
Ce caraghioşi sânt oamenii când încearcă să-şi facă slavă afară de Tine şi despărţiţi de Tine! Fost-a un nebun care ura soarele şi încerca să afle un loc ferit de lumina soarelui, care să fie al lui. El a clădit o colibă întunecoasă şi n’a făcut ferestre, şi a intrat în ea, şi stătea în beznă, şi se bucura că s’a izbăvit de marele izvor al luminii. Astfel de nebun şi astfel de cetăţean al întunericului este cel ce se străduie să-şi facă slavă afară de Tine şi despărţit de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei!
Nu există slavă omenească, la fel cum nu există putere omenească. A Ta este puterea şi a Ta este slava, Tatăl nostru. Dacă nu le împrumutăm de la Tine, nu le avem, şi ne ofilim ca frunzişul uscat despărţit de pom şi împrăştiat după bunul plac al vântului.
Să fim mulţumiţi, ca să ne numim copii ai Tăi. Nu este cinste mai mare în cer sau pe pământ decât aceasta.
Ia de la noi împărăţiile noastre, puterea noastră şi slava noastră. Tot ce am numit vreodată al nostru zace în ruine. Ia de la noi ce era al Tău dintru început. Întreaga noastră istorie a fost o străduinţă nebunească de a făuri împărăţia noastră, puterea noastră şi slava noastră. Încheie grabnic vechea noastră istorie, unde ne-am luptat să ajungem stăpâni în casa Ta, şi deschide o istorie nouă, unde ne vom trudi să ajungem slugi în casa care este a Ta. Iată, mai bun şi mai slăvit lucru este a fi slugă în Împărăţia Ta decât a fi cel mai mare dintre împăraţi în împărăţia noastră.
Drept aceea, fă-ne, Tată, slugi ale Împărăţiei Tale, puterii Tale şi slavei Tale, în neam şi în neam şi în toţi vecii. Amin!
Sfântul Nicolae Velimirovici
CategoriiFără categorie
