RĂBDAREA NECAZURILOR6 min de citit

 Cel ce voieşte să fie bineplăcut Domnului şi să se facă moştenitor al lui Dumnezeu prin credinţă, ca să se numească şi el fiu al lui Dumnezeu, născându-se din Duhul Sfânt, apu­cân­du-se de îndelunga-răbdare şi de îngăduire, este dator mai înainte de toate să sufere vi­te­jeş­te necazurile, strâmtorările şi nevoile care îl întâm­pină, ori defăimări şi o­cări de la oameni, ori nevăzute necazuri de multe feluri, care se aduc asu­pra sufletului de duhurile viclene, spre a-l împiedica pe el de a spori în viaţa duhovnicească, şi care voiesc să îl aducă în moleşire, împuţinare şi nerăbdare.

După purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Cel ce îngăduie ca fi­e­ca­re suflet să fie încercat cu multe feluri de necazuri, ca să se arate cei care Îl iubesc din tot sufletul, dacă vor răbda vitejeşte toate cele aduse asupra lor de vicleanul şi nu se vor depărta de nădejdea în Dumnezeu, ci vor aştepta totdeauna cu multă răbdare şi credinţă iz­bă­virea prin dar; pentru aceea vor putea scăpa de toată ispita şi aşa, dobândind făgăduinţa, se vor face vrednici de Împărăţia Cerurilor.

Deci, sufletul este dator să urmeze cuvântul Domnului, luând cru­cea sa în fiecare zi (Marcu 10, 21), fiind gata a răbda pentru Hristos tot necazul şi toată ispita, arătată ori ascunsă, şi să se atârne de Domnul tot­dea­una cu nădejdea că este în stăpânirea Lui să se îngrijească a-l slo­bozi pe suflet, izbăvindu-l de toată ispita şi necazul. 
Iar dacă nu se va îmbărbăta şi nu va suferi cu vitejie, răbdând toată ispita şi necazul, ci, ca şi cum nu se va izbăvi, se va scârbi, se va necăji, se va îngreuia, se va strâmtora şi se va împuţina în nevoinţă sau se va deznădăjdui, lu­crul acesta este meşteşug al răutăţii însăşi. Căci răutatea aruncă şi lea­gă pe suflet în lenevire, împuţinare şi deznădejde, neaşteptând mila Dom­nului întru credinţă neîndoielnică, fiindcă nu s-a făcut următor tu­tu­ror Sfinţilor, nici nu a umblat pe căile Domnului.

Ia aminte şi vezi cum dintru început Părinţii, Patriarhii, Proorocii, Apostolii şi Mucenicii, trecând prin această cale a necazurilor şi a is­pi­te­lor, au putut să placă lui Dumnezeu răbdând vitejeşte toată ispita şi necazurile; şi se bucurau în strâmtorări pentru aşteptata nădejde a răs­plătirii,

precum zice Scriptura: Fiule, dacă te apropii a sluji Domnului, gă­teşte-ţi sufletul tău la ispită. Îndreptează-ţi inima ta şi rabdă (Isus Si­ rah 2,1).

Şi iarăşi Apostolul zice: Iar dacă fără de certare sunteţi, căreia păr­taşi s-au făcut toţi, apoi fii din desfrânare sunteţi şi nu adevăraţi (Evrei 12, 8). Şi în alt loc: Cele aduse asupra ta toate ca pe nişte bune primeşte-le, fiindcă fără de Dumnezeu nimica nu se face. Şi Domnul zice: Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi, şi vă vor prigoni, şi vor zice tot cuvântul rău îm­potriva voastră, minţind pentru Mine. Bu­cu­ra­ţi-vă şi vă veseliţi, că pla­ta voastră multă este în ceruri.
Şi aceasta: Fericiţi cei prigoniţi pentru drep­tate că a acelora este Împărăţia Cerurilor. Prigoniţi adică ori la vedere, de oa­meni, ori pe ascuns, de duhurile viclene. Că împotriva su­fletului care Îl iubeşte pe Dumnezeu se nevoiesc şi-l aruncă în necazuri de multe fe­luri, ca să-l împiedice pe el să spo­reas­că în viaţa duhovnicească, ca să-l încerce dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, când rabdă tot necazul şi se ţine de nădejde pâ­nă la sfârşit, aşteptând izbăvirea.

Iară sufletul ce se trândăveşte sau se împuţinează şi de nădejde se micşorează se va arăta că nu iubeşte într-adevăr pe Dumnezeu. Iar ne­cazurile cele de multe feluri şi ispitele arată pe sufletele care sunt vred­nice şi nevrednice, care au credinţă, nădejde şi răbdare şi care nu au. Ca întru toate să se arate suflete iscusite, credincioase şi vrednice; răb­dând până la sfârşit şi ţinând nădejdea credinţei şi primind iz­bă­vi­rea, întru acest chip, făcându-se prin dar, după dreptate, moş­te­ni­tori ai Împărăţiei.

Deci, ţine vitejeşte răbdarea şi nădejdea cu care fiecare suflet vo­ieş­te să fie bineplăcut lui Dumnezeu, şi aşa vei putea scăpa de toată împotrivi­rea şi necazul vicleanului. Că nu slobozeşte Dumnezeu pe sufletul care nă­dăjduieşte spre El şi pe El Îl aşteaptă să fie ispitit, încât să nu se dumirească şi să fie dat întru ispite şi necazuri pe care nu le poate su­feri, după cum şi Apostolul zice: Credincios este Dumnezeu, Care nu ne va lăsa pe noi a fi ispitiţi, ci va face împreună cu ispita şi ieşirea, ca să pu­ tem noi a suferi (I Corinteni 10, 13).

Că nu ispiteşte vicleanul cât voieşte, nici nu necăjeşte pe suflet, ci cât îi dă voie Dumnezeu. Numai sufletul să rabde cu vitejie şi să ţină nădejdea cea întru credinţă, aşteptând aju­to­rul şi sprijinul de la El, şi este cu neputinţă să fie părăsit. Ci pe cât se nevoieşte, şi prin cre­din­ţă şi nădejde aleargă către Dumnezeu, şi aşteaptă ajutorul şi izbăvirea fă­ră de îndoială de la El, pe atât mai degrabă îl izbăveşte pe el Dom­nul de tot ne­ cazul ce-l înconjoară. Că ştie El cât trebuie să intre su­fletul în cercetare şi ispită şi tot atâta şi sloboade. Numai el să fie vi­teaz până la sfârşit şi nu se va ruşina, după cum s-a zis: Necazul răb­da­re lucrează, iar răbdarea cercare, iar cercarea nă­dejde, iar nădejdea nu se ruşinează (Romani 5, 3-5). Şi iarăşi: Ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu în­ tru răbdare multă, întru necazuri, întru nevoi, întru strâmtorări (II Co­ rin­ teni 6, 4) şi celelalte. 
Şi Domnul zice: Iar cel ce va răbda până în sfâr­şit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Şi iarăşi: Întru răb­darea voastră, veţi câştiga sufletele voastre. Şi apoi zice: Cine a crezut şi s-a ruşinat, sau cine a răbdat întru cuvântul Lui şi a fost părăsit; şi cine L-a chemat pe El şi l-a trecut cu vederea?

 Sfântul Efrem Sirul
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments