În Sfânta Evanghelie de astăzi aţi auzit că trăiau în Ierusalim, şi mai cu seamă în Hebron, unde era casa lor, doi oameni drepţi. Bărbatul era arhiereu şi preot al legii vechi, din neamul lui Avis, iar soţia lui era Elisabeta, din fiicele neamului lui Aaron. Şi Zaharia îmbătrânise, ca şi Elisabeta, soţia sa, şi erau oameni drepţi şi temători de Dumnezeu, oameni sfinţi, curaţi, milostivi, dar aveau o întristare mare, că n-aveau copii.
Deşi trecuse de 80 de ani, Zaharia ţinea rânduiala preoţiei lui de o săptămână în Sfânta Sfintelor, unde intra o dată pe an arhiereul şi unde era jertfelnicul de aur şi sicriul legii Domnului, cu toate cele sfinte ale legii vechi (Luca 1, 8-11).
Deci când ţinea rânduiala săptămânii lui, stând să slujească şi să aducă jertfă pentru păcatele sale şi ale poporului, când a intrat în dumnezeiescul altar al tămâierii, ca să cădească împrejurul altarului celui de aur, deodată a stătut înaintea lui Arhanghelul Gavriil, iar el foarte s-a spăimântat şi cu trupul şi cu sufletul, dar îngerul Domnului l-a liniştit zicând: „Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israil îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor desăvârşit” (Luca 1, 15-17). Iar Zaharia, auzind această proorocie neaşteptată, a zis: „După ce voi cunoaşte aceasta? Căci eu sunt bătrân şi femeia mea este învechită în zile. Cum vom naşte noi, oameni de 8o de ani?!”.
Atunci Arhanghelul Gavriil i-a spus: „Dar Avraam cum a născut la 100 de ani? Iar Elcana, care a născut pe proorocul Samuil, nu era tot aşa?”. Şi apoi a adăugat: „Pentru că n-ai crezut cuvintelor mele, care se vor împlini la vremea lor, iată semnul care va fi: vei fi mut şi n-ai să poţi vorbi până se va naşte acela”.
Şi a rămas Zaharia mut în altar, iar poporul aştepta să iasă din altar, că era cu cădelniţa, şi a aşteptat poporul mult şi a înţeles că s-a săvârşit o taină, că s-a îmbolnăvit, sau s-a întâmplat altceva. Şi a ieşit Zaharia cădelniţând cu cădelniţa, dar nu putea vorbi. Făcea numai semne către popor, iar tot poporul a înţeles că el a văzut în altar o vedenie mare. Şi din ziua aceea Zaharia preotul, sfântul tată al marelui Ioan Botezătorul şi Înainte- Mergătorul, a rămas mut (Luca 1, 22).
Şi după puţine zile Elisabeta s-a aflat grea, şi s-a tăinuit în sine ca la cinci luni, şi zicea: „Aşa a făcut milă cu mine Dumnezeu, când a vrut să scoată ocara mea dintre oameni”.
Pentru că la evrei era mare ocară să nu ai copii. În luna a şasea, când avea încă în pântece pe Sfântul Ioan Botezătorul, s-a întâmplat altă minune.
A venit binevestitorul Arhanghel Gavriil la Prea Curata Fecioară Maria, în luna Nisan, adică în luna martie, şi
a vestit naşterea lui Mesia. Luceafărul era în pântecele Elisabetei şi Soarele cel gânditor sălăşluia acum în pântecele Prea Curatei şi Prea Sfintei Fecioare Maria. Şi ce zice Sfântul Evanghelist Luca?
În luna a şasea, trimis a fost îngerul Gavriil de la Dumnezeu, întro cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat, care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria; şi i-a binevestit naşterea Mântuitorului. Şi după ce Prea Curata a primit buna vestire, i-a spus Arhanghelul Gavriil: „Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă” (Luca 1, 26-36). Şi s-a grăbit Prea Curata Fecioară Maria să se suie din Nazaret la Hebron, cetatea cea preoţească. Căci Hebron este cetatea din munţii cei înalţi foarte de la miazăzi de Ierusalim. Aceasta se chema pe atunci “Cetatea Muntelui” şi era dintre cetăţile preoţeşti pe care Isus al lui Navi le-a dat pentru întreţinerea preoţilor care slujeau la cortul sfânt(Isus Navi 30, 13).
Şi s-a dus Prea Curata Fecioară Maria, având pe soarele Hristos în pântece, iar aceea pe luceafărul Înainte-Mergător; şi sau întâlnit şi a zis: „Şi de unde mie aceasta, ca să vină maica Domnului meu la mine?” (Luca 1, 43). Erau amândouă proorociţe, amândouă femei sfinte. Iar dumnezeiescul Înainte-Mergător, care numai cu şase luni este mai mare după trup şi cu viaţa decât Hristos, a săltat în pântecele Elisabetei, care zise: „Că iată, cum fu glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul cu bucurie în pântecele meu” (Luca 1, 44).Dumnezeiescul Înainte-Mergător s-a închinat cu bucurie, încă din pântecele maicii sale, Prea Sfântului Mântuitor, care atunci se afla în pântecele Maicii Sale, Prea Sfânta şi Prea Curata Fecioară Maria; s-a închinat sfeşnicul înaintea Luminii, luceafărul înaintea Soarelui Dreptăţii, lumina cea mică înaintea Luminii celei mari.
Şi ce a urmat după aceasta? A venit vremea să nască Elisabeta şi a născut în cetatea Hebronului. Şi s-a săvârşit o minune mare când a născut. Pentru că la opt zile, la evrei, era botezul, adică tăierea-împrejur a pruncului, au dus pruncul la biserică şi se gândeau să-i pună numele. Dar ce s-a întâmplat?
Toţi care erau acolo, la botezul lui Ioan, ziceau ca să-i pună numele tatălui său, Zaharia. Iar mama lui, Sfânta Elisabeta, nu voia, ci a zis: „Ioan va fi numele lui”. Iar ei se împotriveau, zicând că din neamul lor nu era nimeni cu numele acesta, Ioan. Ce va să zică Ioan? Ioan însemna “plin de dar”, că plin de Duhul Sfânt era Ioan încă din pântecele maicii sale. Şi au făcut semn tatălui său, care era mut, lui Zaharia proorocul, întrebându-l cum să-i pună numele. Iar el a făcut semn să-i aducă o tăbliţă şi a scris cu condeiul: „Ioan va fi numele lui”. Şi s-au minunat toţi, iar când a scris că Ioan va fi numele lui, în clipa aceea i s-a dezlegat gura şi limba, şi a început a vorbi şi a binecuvânta pe Dumnezeu zicând: „Binecuvântat este Domnul Dumnezeul lui Israel, că a cercetat şi a făcut răscumpărare poporului său” şi celelalte, cum ştiţi din cântarea lui Zaharia proorocul. Şi a spus proorocie pentru Ioan: „Iar tu, pruncule, prooroc al Celui Prea Înalt te vei chema, că vei merge înaintea feţei Domnului, ca să găteşti căile Lui” (Luca 1, 68-79).
Şi după ce a proorocit Zaharia, s-a auzit în toată Cetatea Muntelui şi de la Hebron până la Vitleem, care era la poalele muntelui, şi până la Ierusalim, vestea mare că s-a dezlegat limba lui Zaharia îndată ce a numit numele pruncului său Ioan. Şi a auzit aceasta şi Irod, care pururi se temea să nu-i ia cineva domnia, şi se gândea ce va fi cu pruncul acesta. Dar nu numai el zicea aşa, ci toată lumea, că a văzut minunea dezlegării limbii părintelui său la punerea numelui său.
Şi Irod pândea să vadă ce va urma. Iar când au venit magii la Betleem şi i-au spus lui Irod că s-a arătat o stea care a venit până acolo, că s-a născut pe acolo un împărat, Irod a dat poruncă să se taie 14.000 de prunci, gândind să taie şi pe Ioan Botezătorul.
Că zicea: „Poate acela va fi împărat în locul meu, dacă a făcut minunea de a dezlegat limba tatălui său”. Deci, când a tăiat pe cei 14.000 de prunci din Betleem şi din jur, s-au auzit glasurile pruncilor şi ale mamelor de acolo, că nu-i departe Betleemul de Hebron. Şi atunci Elisabeta, când a auzit glasul pruncilor şi al mamelor ţipând, a luat pe dumnezeiescul prunc şi a fugit cu el în pustie. Şi fiindcă ostaşii lui Irod o urmăreau să o prindă, când a văzut că sunt aproape să pună mâna pe ea, a spus unui munte de piatră: „Munte de piatră, desfă-te, să intre maica şi pruncul, că mă prind acei vrăjmaşi ai lui Dumnezeu!”. Şi s-a desfăcut muntele şi a intrat Sfânta Elisabeta, cu Înainte-Mergătorul Ioan în braţe, în peştera aceea a muntelui, unde i-a făcut Dumnezeu loc. S-a deschis muntele cu gură mare şi s-a închis iarăşi, iar înăuntru a rămas peştera mare şi Dumnezeu le-a dat un izvor de apă şi un finic care rodea şi se pleca până la pământ, de unde se hrănea Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi hrănea şi pe prunc (vezi Prologul).
Şi văzând Irod că n-a pus mâna pe pruncul acela minunat, pe Ioan Botezătorul, să-l taie, a trimis ostaşi la Zaharia, în Templul din Ierusalim, şi i-a spus: „Dă-ne nouă pe fiul tău!”. Iar acesta a zis: „Nu ştiu unde este acum, că eu slujesc rânduiala Stăpânului meu, Dumnezeul Cel Viu, iar de soţia mea şi de fiul meu nu ştiu unde sunt”. Şi i-au zis a doua oară: „Dacă nu-l dai, avem poruncă să te ucidem!”. Şi după ce l-au somat a doua oară, el a zis: „Nu ştiu, dar să ştiţi un lucru: voi veţi ucide trupul meu, dar Dumnezeu va lua sufletul meu din biserică”. Şi atunci gealaţii lui Irod s-au repezit la Zaharia proorocul, i-au tăiat capul întrebiserică şi altar, şi sângele dumnezeiescului prooroc Zaharia a curs între biserică şi altar, şi s-a închegat în marmură ca piatra, ca mărturie împotriva lui Irod şi a ucigaşilor pe care-i trimisese acolo. Şi au venit ucenicii lui şi au luat trupul lui Zaharia şi l-au dus la Hebron şi l-au îngropat, iar sângele lui a rămas vreme îndelungată închegat în piatră şi nici un fel de unealtă nu-l putea rade sau şterge de acolo, întru mărturia urgiei care îl aştepta pe Irod.
Deci dumnezeiescul Înainte-Mergător, după ce tatăl său a fost tăiat între biserică şi altar, a rămas în peştera aceea. Iar maica lui Ioan a mai trăit cu dânsul un an de zile, după care a murit şi sa îngropat acolo. Iar Sfântul Ioan Botezătorul a rămas în peştera aceea şi a fost hrănit de îngerul Domnului în pustie până în ziua – cum zice evanghelia de astăzi – arătării sale în faţa poporului. Iar când a trebuit să iasă să propovăduiască înaintea Mântuitorului botezul pocăinţei, a auzit glasul Tatălui ceresc: „Ieşi de aici şi du-te în părţile Iordanului şi începe a propovădui acolo botezul pocăinţei şi găteşte calea înaintea Fiului Meu!” (ibidem).
Deci dumnezeiescul Înainte-Mergător a crescut în pustie timp de mai bine de 20 de ani, hrănindu-se de îngerul Domnului.
Şi arată Sfânta Evanghelie că era foarte aspră vieţuirea lui, spunând: „Şi mânca ahride şi miere sălbatică”. Ahridele sunt nişte vlăstare, nişte muguri de copaci care cresc în părţile acelea ale Iordanului, iar mierea era aceea pe care o fac viespile sălbatice, fiind foarte amară. Cu acestea se hrănea dumnezeiescul Înainte- Mergător, iar îmbrăcămintea sa era de piele de capră, cu o cingătoare de piele. Şi propovăduia zicând: „Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor!” (Matei 3, 2).
Aţi auzit ce spune Mântuitorul în Evanghelie:„Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând oamenii faptele voastre cele bune, să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri”. Cine a fost o lumină mai mare ca Ioan Botezătorul? Iar cine a fost Botezătorul, dacă vrem să ştim, să întrebăm pe Hristos.
Că iată ce spune: „Ce aţi ieşit să priviţi, în pustie? Oare trestie clătinată de vânt? Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei ce petrec în haine scumpe şi în desfătare sunt în casele regilor. Dar ce-aţi ieşit să vedeţi? Oare prooroc? Zic vouă: şi mai mult decât un prooroc”. Şi auziţi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Zic vouă: între cei născuţi din femei, nimeni nu este mai mare decât Ioan” (Luca 7, 24-28).
Deci toţi proorocii sunt mari, dar nici unul ca Ioan. Aceasta e mărturia Domnului Însuşi, cum spune troparul Sfântului: „Pomenirea dreptului cu laude, iar Ţie destul îţi este mărturia Domnului”. Ioan n-a fost mărturisit de un prooroc, n-a fost mărturisit de un drept sau de un sfânt, ci de Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu; El a spus că e mai mare decât toţi proorocii. Cine era Ioan Botezătorul, deci? Era prietenul Mirelui Hristos, era gura Cuvântului, era Înainte-Mergătorul Lui, era vârful tuturor proorocilor. Cine era Ioan Botezătorul? Era acela despre care a spus Duhul Sfânt prin proorocul Maleahi: “Iată, trimit înaintea feţii Tale pe Îngerul Meu, care va găti calea Ta, înaintea Ta” (Maleahi 3, 1; Luca 7, 27). Înger, vârful proorocilor, mucenic,
Înainte-Mergătorul şi Botezătorul lui Hristos: el a fost toate acestea.
Dar cu ce atrăgea Botezătorul poporul în pustie? Auzi ce spune Sfântul Evaghelist Marcu: „Şi ieşeau la el ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele” (Marcu 1, 5).
Cu ce atrăgea Ioan? Oare trimitea ordin de chemare sau invitaţie cuiva? Ce venea să vadă poporul la Ioan?
Fraţilor, nimic nu e mai scump pe lume şi mai de laudă decât fapta bună. Ceea ce atrăgea miile de oameni şi mulţimile în pustie era lumina vieţii lui Ioan. Viaţa lui îngerească şi mai presus de trup adesea atrăgea pe toţi să-l vadă şi să-i audă cuvintele. Au venit să-l vadă şi Irod, şi tot Ierusalimul. Au venit cei graşi să vadă pe cel uscat de post; veneau cei îmbrăcaţi cu haine moi de fir şi de mătase să vadă pielea cea de capră a lui Ioan; veneau cei încinşi cu brâie de aur să vadă pe cel cu cingătoarea de curea; veneau cei deprinşi să doarmă pe paturi bătute cu nestemate şi dormeau pe prundurile Iordanului, zile şi nopţi, şi uitau că-s boieri, uitau că au paturi scumpe, uitau că-s boieri din cetate; veneau să vadă un om minunat, că o spaimă cuprinsese toată lumea, auzind de viaţa îngerească a lui Ioan Botezătorul.
Virtutea lui Ioan, sfinţenia lui, glasul lui şi proorocia lui erau acelea care atrăgeau pe toţi. Şi Ioan nu le vorbea cu blândeţe. Ei veneau să-l asculte, dar el nu-i cruţa şi niciodată n-a măgulit pe cineva. Auzi ce le spunea: „Pui de vipere, cine v-a arătat că veţi scăpa de mânia ce va să fie?
Faceţi deci roade vrednice de pocăinţă! Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: Părinte avem pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avram. Acum securea stă la rădăcina pomilor şi tot pomul care nu face roadă bună se taie şi se aruncă în foc” (Matei 3, 7- 10).
Îi mustra, îi făcea pui de năpârci şi fiii gheenei. Îi mustra şi le arăta răutăţile, dar poporul nu-l ura, pentru că le spunea adevărul, pentru că le spunea ceea ce era preasfânt şi preacurat, pentru mântuirea lor. Iată deci ce atrăgea în pustie atâta popor: viaţa cea sfântă şi preacurată şi vrednică a lui Ioan.
Aşa ştie Dumnezeu să slăvească pe cei ce-L slăvesc pe Dânsul. Căci zice în psaltire: „Cei ce Mă slăvesc, îi voi slăvi pe ei”.
Deci Sfântul Ioan, prin petrecerea sa îngerească şi prin propovăduirea sa cea aspră şi curată, proslăvea pe Dumnezeu Cuvântul şi a fost Înainte-Mergătorul Lui, şi a adus mii de oameni la botezul pocăinţei, pregătindu-i pentru botezul cel cu Duhul Sfânt şi cu foc.
Acestea fiind zise – puţine şi prea puţine pentru praznicul de astăzi – să întoarcem acum cuvântul în altă parte.
Fraţii mei, Irod a pândit şi pe Hristos ca să-L omoare, şi pe Ioan Botezătorul; şi dacă n-ar fi fost împiedicat de Dumnezeu, sigur ar fi dus la împlinire planul lui cel blestemat. Şi dacă ar fi omorât Irod un prunc cum a fost Ioan Botezătorul, câtă lumină ar fi stins el în lume, câtă răutate ar fi pricinuit el la atâtea popoare care ar fi trebuit să audă cuvântul lui! Ce lucrare dumnezeiască a făcut Ioan mergând înaintea Cuvântului, ca un sfeşnic al legii darului! Toate ar fi fost stinse dacă Dumnezeu n-ar fi apărat pe Sfânta Elisabeta cu pruncul în muntele acela.
Deci gândiţi-vă că un prunc ca acesta, sau Ioan Botezătorul,s-a născut o dată şi misiunea lui rămâne până la sfârşitul lumii. Vezi ce înseamnă un copil ales de Dumnezeu? Dar din cine s-a născut? Părinţii lui erau drepţi, şi sfinţi, şi fără de prihană, şi temători de Dumnezeu, păzind toate poruncile Lui. Odrasla cea bună şi sfântă a răsărit din rădăcinăsfântă.
Sfântul Ioan, proorocul, a răsărit din alt proroc, iar înainte de a prooroci el, a fost mare proroc şi mucenic tatăl său. Vezi din cine răsar cei drepţi? Dar vai de părinţii aceia care petrec în păcate! Din ei nu răsar copii buni. Căci zice Sfântul Apostol Pavel: „Nunta este rădăcina firii omeneşti şi de va fi nunta sfântă, sfinte vor fi şi ramurile”. Însoţirea trebuie făcută înaintea lui Dumnezeu şi în Biserică.
S-a făcut acum o lege de stat, care nu numai că e bună, dar e sfântă şi preasfântă. De ce? Pentru că împiedică mii şi zeci de mii de morţi de copii. Vai de aceia care-şi omoară copii! Şi Prea Bunul Dumnezeu a rânduit că, chiar dacă ne constrânge din afară, să ne oprim de la această hegemonie a întunericului peste lume.
Deci, dacă se ucideau atunci cei doi prunci, se zăticnea mântuirea întregii lumi. S-ar fi zădărnicit mântuirea lumii dacă s-ar fi ucis Hristos sau Ioan Botezătorul. Aşa şi acum, se sfătuieşte omul cu femeia ca să-şi omoare copilul, dar nu ştiu că acela ar putea să fie un sfânt care să predice Evanghelia la popoare şi să întoarcă la Hristos mulţime de oameni. Că zice Sfântul Ioan Gură-de-Aur: „Un om duhovnicesc care e ajutat de darul lui Dumnezeu poate într-un ceas să mântuiască mii de suflete”.
Cum? Auzi ce spune Apostolul: „Credinţa vine prin auz, iar auzul prin cuvântul lui Dumnezeu”. Şi mai zice: „Cum vor crede, de nu li se va propovădui, şi cum vor propovădui de nu vor fi trimişi, chemaţi şi aleşi?”.
Deci, iată, poate a omorât cineva un prunc; el a omorât poate un proroc, sau un preot, sau un arhiereu, sau un preşedinte de ţară, sau cine ştie pe cine. Iar dacă a omorât unul, prin acela a omorât mii de suflete, că prin acela poate Dumnezeu voia să lumineze multe suflete.
Dacă viaţa lui ar fi fost lumină, ar fi luminat popoarele. Deci mare primejdie paşte pe cei ce ucid copii. Să nu ne temem numai de legile din afară, că acelea pedepsesc numai cu trei sau patru ani de închisoare, şi asta e o nimica toată; să ne temem de temniţa iadului, care nu are sfârşit în vecii vecilor! Că un singur avort opreşte 20 de ani de la Prea Curatele Taine, şi dacă nu se spovedeşte omul şi nu se pocăieşte, se duce pentru un singur avort în gheena focului. Dar poate veţi zice că pruncul era numai de o lună sau două şi n-a fost om întreg. Nu vă înşelaţi cu aceasta! Să vă spun legile Bisericii şi canoanele ei, să vă spun rostul zămislirii.
Iată ce spune Sfântul Atanasie Sinaitul: „Precum când tună şi fulgeră, îndată vezi lumina fulgerului şi îndată auzi tunetul, aşa este şi când se împreună soţul cu soţia lui cea legitimă. În clipa aceea se zideşte trupul şi sufletul în trupul maicii lui”. Şi dacă numai la un ceas după zămislire vei împiedica naşterea cu ceva, în orişice chip, ucigaş de om te-ai făcut. Să nu spui că-i numai de două luni şi n-are încă suflet.
Căci în clipa aceea, din sufletul părinţilor, prin darul lui Hristos şi prin suflarea Sfântului Duh, se zideşte şi sufletul, şi trupul. Deci nu vă înşelaţi, că nici o piedică împotriva naşterii nu-i binecuvântată, ci e blestemată de Dumnezeu.