Normalitatea binelui2 min de citit

„Se spune că un tânăr oarecare a venit cândva la o mănăstire cunoscută, preocupat fiind de o problemă care i se părea foarte gravă. Neliniştit şi adâncit în gânduri, a găsit în cele din urmă interlocutorul potrivit pentru a-şi destăinui îngrijorarea. Ajuns în faţa bătrânului duhovnic, a rostit dintr-o suflare gândul care îl preocupa atât de mult: „Părinte, ce pot face eu pentru ca lumea să-şi găsească pacea, să nu mai existe atât de multe conflicte militare şi pentru a nu mai muri atât de mulţi oameni nevinovaţi?“. Duhovnicul l-a luat în serios, l-a privit cu blândeţe şi cu un anumit zâmbet mulţumit. În cele din urmă, după câteva secunde de gândire, i-a dat răspuns. „Pentru pacea lumii, tu poţi face următorul lucru, care este esenţial: atunci când vei ieşi din chilia aceasta, să ai grijă să nu trânteşti prea tare uşa!“.

Parabola aceasta ,rezumă într-un fel neteologic, dar foarte înţelept, importanţa fundamentală a lucrurilor mici, aparent  nesemnificative, în angrenajul marii Istorii a lumii.
Este esenţial în lumea aceasta cosmopolită, care nu are repere colective valorice şi etice, să existe cenzură personală. Respectiv, să învăţăm să distingem răul de bine şi să-l evităm, chiar dacă asta înseamnă pentru noi un anumit efort.
Este evident că răul se însumează şi răbufneşte, uneori, ca sumă a relelor noastre individuale. Cantitatea generală de rău din lume se va reduce considerabil dacă noi vom şti să reducem măcar o fracţie minoră din duşmănia, invidia, dorinţa de răzbunare pe care le creştem în suflet şi le împroşcăm în jur.

Vom constata că suma economiei de zgomot de la uşile psfate care nu le mai trântim, ci le închidem uşor, este suficientă pentru ca lumea să fie, de la un anumit moment, mai liniştită, mai plăcută. Ne vom obişnui cu asta. Normalitate va deveni liniştea, nu zgomotul.

Fragment-Ziarul Lumina
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments