Si I-a zis: Daca esti Fiul lui Dumnezeu, arunca-Te de aici jos; Caci scris este: «Ca ingerilor Sai va porunci pentru Tine, ca sa Te pazeasca»; Si te vor ridica pe maini, ca nu cumva sa lovesti de piatra piciorul Tau”. Fa o minune! Minune in sensul demonic: arunca-te de la inaltimea templului. Templul este suis. Tu, impotriva suisului lui Dumnezeu.
Fa o minune impotriva inaltarii. Si, aruncandu-Te jos, drumul invers. Si toate minunile lumii au fost un fel de intoarcere in jos, din nefericire impotriva noastra. Pentru ca, real, drumul e in sus. Templul e in inaltimi. Totdeauna, templele, bisericile erau pe inaltimi, vestind omului inaltimea. Iar lui Iisus: arunca-te jos! Coboara! Muta, deci, centrul de gravitatie, cum am spus adineauri. Muta-l in tine, in om, in lume; nu in inaltare. A ucide, propriu-zis, cea mai umana dintre toate cautarile umane – inaltarea.
Cum spune un psihiatru de astazi – psihologia inaltimilor spirituale, cea mai umana dintre nevoile umane; propriu-zis, care il defineste pe om. Si aceste trei ispite, tocmai descopereau misterul tragic al pacatului, al caderii, al schimbarii sensului existentei, al patologicului uman, iubitilor. “Si raspunzand, Iisus i-a zis: S-a spus: „Sa nu ispitesti pe Domnul Dumnezeul tau”(Luca 4, 3-12).
Si atunci, macar acest cuvant smerit al sensului pocaintei, de astazi, daca-l intelegem: Pocaiti-va! – intoarcerea, restaurarea, reasezarea sufletului, constiintei mele, in adevarul existentei, in adevarul in care intre Dumnezeu si faptura, Ziditorul meu si eu, faptura Lui, intre vesnicia Lui si vremelnicia mea, dar vremelnicie care e insetata de adevar, de nemurire, de viata. Reasezarea gandirii in adevarul ei, prefacerea ei. Intoarceti-va catre Mine, ca sa traiti, cum a zis proorocul Iezechiil, iar Ieremia: intoarceti-va catre Mine si Eu ma voi intoarce catre voi. Atunci, pocainta, intoarcerea la Dumnezeu si o neincetata chemare a noastra. Cand privim, la Sfanta Impartasanie, avand in fata la altar si ne rugam: “Si fa adica painea aceasta cinstit Trupul Hristosului Tau, iar ce este in potirul acesta cinstit sangele Hristosului Tau, prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant”, deodata ne cuprinde un cutremur, intelegand si aici misterul pocaintei.
Cum adica? Iata, painea si vinul devin trup si sange dumnezeiesc. Deci se petrece acolo o prefacere, o
inaltare. Piinea, lumea aceasta se inalta. Faptura e chemata – nu numai omul, toata creatia – la pocainta, la transformare, la transfigurare. Aiai e taina religiei insasi, iubitilor. Care a fost adeseori neinteleasa si batjocorita. Deci neincetata ei transfigurare, si pe care Iisus o rosteste. Cand Iisus a spus: pocaiti-va, intoarceti-va, schimbati-va gandirea, priviti-Ma, ca s-a apropiat imparatia cerurilor. Iar in Iisus imparatia era de fata; o lume in care Dumnezeu e Imparat. Imparatul meu si Dumnezeul meu; si Mantuitorul meu. El.
Atunci, in esenta, pocainta – intoarcerea la Hristos, cunoasterea Lui si iubirea Lui. Iubirea Lui, mai ales: “N-am venit sa judec lumea, ci s-o mantuiesc” (Ioan 12, 47). S-o mantuiesc cum? Prin intruparea Mea, trimis de Tatal ceresc. Prin jertfa Mea, prin Crucea Mea, prin rastignirea Mea. Sa rastignesc raul acestei lumi, gandirea ratacita a acestei lumi, caderea acestei lumi; din orice stare a ei. Si s-o inalt la inviere. Atunci, pocainta inseamna deschiderea fetei mele catre Iisus Hristos, catre tot ceea ce este El. Si, mai precis, prin Crucea si Invierea Lui, eu insumi simt in adancul meu invierea din pacat, din stricaciune, din moarte, in iubire. Cum adica? La spovedanie, totdeauna, cand vin crestinii, si spun fiecare, bietii oameni, cu o sila de sine, cu o tristete, tot ceea ce simt ei ca i-a incarcat veninos, murdar si sordid, si vor sa se spele: Oare ma iarta Dumnezeu? Atunci, noi indraznim a spune, dupa cuvant dumnezeiesc: Vezi, noi suntem in lumea aceasta a schimbarii. Si ne-am miscat pana acolo ca am uitat de Dumnezeu si am zis ca noi suntem dumnezeu.
Cat ar trebui, fiecare, de sus pana jos, sa aiba constiinta adevarului si sa apeleze: Lumineaza-ma, Doamne. Toti. Si atunci noi ii spunem asa: Da, noi ne putem imbolnavi, murdari, schimba in rau gindirea, in nedreptate, in minciuna, in coruptie, in ticalosie, dar Dumnezeu e numai lumina si numai iubire.
Daca in clipa aceasta te intorci la Mantuitorul cu fata deschisa catre El, si, cum spun Parintii: cand cunoaste omul ca i s-au iertat pacatele? Cand desavarsit le-a scarbit. In clipa aceea in fata lui Dumnezeu, al carui timp este astazi: “Astazi de vei auzi glasul Meu, nu-ti impietri inima”. Atunci, in fata lui Dumnezeu, in acest Astazi al lui, care este numai iubire, tu te intalnesti cu iubirea. Nu cu osanda, cu blestemul. Cu lumina, in care vezi ca raul din tine e rau si adevarul e adevar si iubire.
Si in clipa aceea tu simti cuvantul pe care l-a rostit profetul: Celor care petreceau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit. Asa ii intampina Iisus: in lumina adevarului, a credintei, a iubirii, a vietii.
Bunule Doamne, fa-ne sa intelegem aceasta taina a tainelor care e pocainta! E asezarea noastra in ordinea adevarului iubirii. A Ta, Doamne Iisuse Hristoase, Care esti Viata cea adevarata.
Parintele Constantin Galeriu
CategoriiFără categorie