„Eu trăiesc după Biblie…”
Aceasta e poate fraza pe care neoprotestanţii o utilizează cel mai des, în convorbire cu alţii. Credinţa în faptul că ei trăiesc după Biblie, îi face să-şi considere mântuire sigură, îi face să fie siguri că ei nu mai au păcate. De aceea, această întâmplare, poate fi considerată ca şi adevărătă…
Aşa se făcu, că era odată la vorbă moş Ion – cu Vasile, un băiat tânăr, îmbrăcat modest. Vasile ăsta, de vreun an şi jumătate o întrat la baptişti, şi după ce o grăit oleacă cu moş Ion despre varza care trebuie pusă, despre vremea de afară, despre apa din fântână, Vasile o început a trece cu vorba şi la credinţă… Şi începe el aşa vorba: „Moş Ion, dacă ai să mori, unde crez că ai să ajungi, în rai sau în iad?”. Moş Ion cugetă un pic, apoi răspunde: „Nu ştiu, măi Vasile, că-s păcătos rău, şi tare mă tem să ajung în fundu iadului…”. Vasile face o faţă zâmbitoare şi îi spune: „Dar eu am să ajung în rai!” „Da?” „Da, şi ştii de ce? Pentru că m-am pocăit.” „Şi, vreai să spui că eşti atât de drept?” „Da, nu am făcut niciun păcat după asta. Eu amu, cu baptiştii, trăiesc după Biblie, şi de aceea voi ajunge în Rai…”.
Numa asta o prins Moş Ion să audă de la neamul său… Cugetă, cugetă, cu amărăciune, apoi când îi dă o palmă din fundul grădinii, drept în obrazul stâng al lui Vasile, că acela tocmai cade pe jos. Vasile repede se scoală, se năpusteşte la moş Ion, dar nu îndrăzneşte să-i facă nimic, căci îl priveau oamenii dimprejur. Apoi Vasile se porneşte spre casă, iar moş Ion îi replică din urmă: „Ei, nu mai trăieşti tu după Biblie, Vasile… Te-am lovit în obrazul stâng, şi nu mi l-ai dat pe cel drept… Aşa că n-ai ce amăgi nici pe oameni, nici pe tine!”.
Vasile se întoarce: „Moş Ion, da ce, matale mi-ai fi dat obrazul drept, dacă ţi-l loveam pe cel stâng?”, la care
aude răspuns: „Măi Vasile, neam din neamul meu nu a spus că este drept şi că trăieşte aşa cum trebuie, ci întotdeauna am spus: „Sunt păcătos, Doamne, învaţă-mă să umblu după legea Ta…” şi am depus străduinţa să mergem creştineşte. Ne bazăm pe credinţa noastră, dar uităm şi de necredinţa noastră. Nu avem credinţă nici cât un bob de muştar, dar ne vrem mântuiţi. Să ne bucurăm cu lacrimi, şi să plângem în bucurie!”.
