Cu smerenia sa biruiesti dusmania4 min de citit

Iată ce scrie în „Păşunea duhovnicească” Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului: „Doi episcopi,care se aflau la o distanţă foarte apropiată unul de celălalt, s-au certat odată între ei. Unul dintre ei era bogat, iar celălalt era foarte sărac. Cel bogat găsise prilejul să îi facă un rău celuilalt. Însă cel sărac,auzind despre aceasta (şi ştiind ce vrea să facă), le-a spus preoţilor săi: «Noi vom birui cu harul lui Hristos».

Preoţii i-au răspuns: «Cine poate, Stăpâne, să stea împotriva lui?» «Aşteptaţi şi veţi vedea» -le-a spus el. Episcopul a aşteptat să vină momentul. Când celălalt episcop a început să săvârşească slujba în cinstea Sfinţilor Mucenici, el i-a luat pe preoţi şi le-a spus «Veniţi după mine şi vom birui».

Preoţii,însă, se întrebau în sinea lor: «Ce vrea să facă?». El s-a apropiat de celălalt episcop şi când acela a ieşit cu toată mulţimea, episcopul cel sărac, apropiindu-se şi mai mult de el, a căzut la picioarele lui împreună cu preoţii săi şi a spus: «Iartă-ne, Stăpâne, căci noi suntem robii tăi». Acela, fiind uimit de o asemenea faptă, cu sufletul zdrobit (căci Dumnezeu schimbase inima lui) a înconjurat el însuşi picioarele episcopului căzut la pământ şi a spus: «Tu eşti Stăpânul şi părintele meu!» Şi de atunci a fost mare dragoste între ei. Iar episcopul cel sărac le-a spus preoţilor săi: «Nu v-am spus eu că vom birui cu harul lui Dumnezeu?».Şi voi, când aveţi duşmănie între voi, faceţi acelaşi lucru unul cu celălalt, şi veţi birui”. (Păşune duhovnicească, cap. 208).

Din această istorioară se vede cum cuvântul smerit şi supunerea ucid mânia, biruiesc vrăjmăşia, împacă pe oameni şi, din vrăjmaşi îi transformă în prieteni. Şi din contră, cuvântul aspru stârneşte mânia.

Iată ce se povesteşte în viaţa Sfântului Macarie Egipteanul: „Odată, pe când Cuviosul mergea din schit  în muntele  Nitri  şi nu mai avea mult de mers, i-a spus ucenicului său: «Mergi înaintea mea»”.
Ucenicul a pornit şi pe drum a întâlnit un popă idolesc, care mergea în grabă, ducând pe umeri un buştean mare.

Văzându-l, fratele a strigat către el: «Ia ascultă, diavole! Unde te duci?» Păgânul s-a năpustit asupra lui şi l-a bătut atât de tare, încât de-abia l-a lăsat viu şi, luându-şi buşteanul a fugit. După un timp l-a întâlnit şi  Avva  Macarie şi i-a spus prietenos: «Să te mântuieşti, sârguinciosule, să te mântuieşti!».Închinătorul la idoli s-a mirat şi i-a spus schimnicului: «Ce vezi tu bun în mine de mă saluţi atât  de binevoitor?». «Văd că te trudeşti» – a răspuns schimnicul.

 Atunci păgânul a spus: «Părinte! Eu am fost mişcat de cuvintele tale şi văd că eşti omul lui Dumnezeu; dar iată, mai înainte un alt monah m-a întâlnit şi m-a ocărât, iar eu l-am bătut până la moarte». Şi a căzut păgânul la picioarele Sfântului, zicând: «Nu te voi lăsa în pace până când nu mă vei face şi pe mine creştin şi monah». Şi a plecat împreună cu Sfântul Macarie.
Pe drum l-au ridicat pe fratele cel bătut şi l-au dus în biserica ce se află în muntele Nitri. S-au minunat sfinţii părinţi care vieţuiau acolo, văzându-l pe păgânul idolatru împreună cu Cuviosul Macarie şi l-au creştinat cu Sfântu Botez şi l-au făcut călugăr, iar după exemplul lui mulţi alţi păgâni au crezut în Hristos.

Şi a spus Avva Macarie: «Cuvântul cel rău şi pe cei buni îi face răi, iar cuvântul cel bun şi pe cei răi îi face buni».
Bibliografie: Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viaţa şi omiliile, Ed. Bunavestire, Galaţi, 2003

Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments