In ciuda aparentelor, Hristos Se naste si astazi intr-o lume in mare parte la fel de indiferenta fata de El ca si cea a Israelului de acum 2000 si ceva de ani.Nasterea Sa lasa inimile celor mai multi oameni de pe fata pamantului, ba chiar a multora dintre cei botezati si imbisericiti, mai reci decat pestera care L-a gazduit.
Daca incercam o privire mai profunda, vom observa ca cei mai multi dintre noi (si nu vorbesc acum de copii) nu-L asteptam pe Hristos. Am asteptat si asteptam “Craciunul”, dar nu pe Hristos! Am asteptat zilele libere, veselia specifica, voluptatea cumparaturilor, masa bogata, cadourile, atmosfera “feerica”, prilejurile de a petrece, de a ne distra… Am asteptat Craciunul ca sa ne bucuram mai curand fara Hristos, dar in ziua… lui Hristos. I-am rapit, I-am confiscat Darul, L-am ucis ca sa ne folosim linistit, liberi si dupa pofta noastra de acest Dar. Asa cum, de altfel, facem cu lumea intreaga, de El creata, pe care o credem a noastra, cu vietile noastre, de Eldaruite si de El rascumparate cu scump Sangele Sau, pe care iarasi le traim… pentru noi si ca si cum noi am fi stapanii, iar nu Dumnezeu…
Unde e Hristos in toata zarva petrecerilor si a meselor festive de acum? Unde e Hristos in multimea programelor TV murdare, la care toti
privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…
privesc obligatoriu si “cu religiozitate“, a emisiunilor cu aceleasi muzici lumesti si dracesti, cu aceleasi discutii stupide, cu acelasi strat gros de sclipici al superficialitatii si trivialitatii, cu aceleasi glume proaste si cu aceleasi hahaieli grosolane, cu aceiasi nuri femeiesti expusi nerusinat ca si in toate celelalte zile ale anului, dar… acum si mai dihai, ca deh, “e sarbatoare“…
Dar si pentru noi, multi dintre cei credinciosi, sa recunoastem ca este la fel… Nu stim sa ne bucuram crestineste, nu mai stim sa praznuim duhovniceste, de aceea si noi, dupa ce ne implinim “randuiala” prezentei la Sfanta Liturghie si eventual ne cuminecam… adesea petrecem la fel ca si “lumea”, ne bucuram cu aceeasi bucurie goala, gaunoasa, necurata… ne bucuram fara Hristos! El ne ramane simpla referinta teoretica, conventie. “Stim” ca e Nasterea Lui… Dar traim ca si cum asta n-are nicio legatura cu concretul vietii noastre si nu schimba cu aproape nimic modul in care traim, gandim, ne bucuram…. Hristos nu e nici pentru noi AICI, prezent, viu, in inimile noastre si in constiintele noastre; sau daca L-am simtit cumva, Il facem cat mai repede uitat printre sarmale, cozonaci, flecareli, bancuri, cantece lumesti, filme si show-uri distractive… “DA MUZICA MAI TARE!”…
Hristos Se naste tot singur, umil si nebagat in seama. Prea putini magi si pastori Il mai cauta acum. Si prea multi acoperim, ascundem, facem uitata Nasterea Sa cu multe zgomote, cu multa vorbarie si multe luminite artificiale, cu sclipici, cu beculete si cu fast orbitor. Ca nu cumva sa auzim chemarea Lui… Vrem sa ne bucuram, vrem sa avem neaparat un Craciun fericit, dar… ca sa ne putem bucura, ca sa putem fi “fericiti”… e neaparat nevoie sa ne debarasam de Hristos, ca gandul la El sa nu stea cumva in calea “bucuriei” noastre.
“In lume era si lumea printr-Insul s-a facut, dar lumea nu L-a cunoscut. Intru ale Sale a venit, dar ai Sai nu L-au primit” (Ioan 1:10).
CategoriiFără categorie
