Duhul sufla unde voieste-Sf Teofan Zavoratul5 min de citit

Dumnezeu să vă ajute să vă înţelepţiţi întru mântuire! Duhul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul (Ioan 3, 8). Trebuie să ne rugăm şi Domnul ne va da totul, căci El este dăruitor de bine. Oriunde şi cât de puţin s-ar deschide porţile inimii, El vine acolo deîndată. Trebuie doar să ai dorinţă hotărâtă şi sinceră şi să nu amesteci lucrurile. Iar dacă-i una, una să fie.

 

Proorocul ne mustră: „Până când veţi şchiopăta de amândouă picioarele?” (III Regi 18, 21). Şi Apostolul: „Bărbatul îndoielnic este nestatornic în toate căile sale” (Iacov l, 8). Şi Domnul: „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona “ (Luca 16, 13). Dacă e una, una să fie. Maria partea cea bună şi-a ales: singurul lucru de trebuinţă (cf. Luca 10, 42). Când va veni această putere, unificatoare a tuturor năzuinţelor, de la ea vor porni atunci şi toate celelalte.
 
Totul va decurge cu bine. Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea această putere. Unii oameni au multă bunătate, dar ea e spartă, fărâmiţată în bucăţi şi spulberată, ca cioburile unui vas de sticlă. Va veni focul şi va reface din ele un vas de cinste, dar mai întâi le va mistui în flăcările sale.
 
Mă întrebaţi ce înseamnă să punem pe jar nenorocirea din jurul nostru? Aceasta este o simţire adâncă a primejdiei propriei vieţi, a unei primejdii cumplite, de la care nu mai există altă izbăvire, decât în Domnul Iisus Hristos. Această simţire ne va sili să-L implorăm mereu: „Ajută-ne, apără-ne”!
 
Sentimentul acesta a existat la toţi sfinţii şi niciodată nu i-a părăsit.
 
Contrar acestuia este sentimentul mulţumirii de sine, care linişteşte omul şi stinge din el orice gând de mântuire. Eşti sătul, ce să-ţi mai doreşti? Eu am înţeles aici nu numai aducerea aminte a păcatelor, ci şi sentimentul general că n-ai încotro să mergi, decât la Domnul.
 
N-aveţi nimic de spus la spovedanie? Asta fiindcă sunteţi neprihănită. Ne vom ruga la Dumnzeu fii milostiv cu mine, păcătoasa!”. Rugaţi-vă aşa: „Fă-mă, Doamne, să-mi văd păcatele”… Iarn în acest timp trudiţi-vă şi deprindeţi-vă să umblaţi în faţa Domnului. Pe măsura însuşirii acestei deprinderi, veţi începe să coborâţi de pe treptele neprihănirii în mijlocul păcătoşilor…şi când vă veţi alătura lor, nici nu vă veţi mai putea număra toate păcatele.
Nu numai fapta poate fi păcătoasă, ci şi gândurile, simţămintele şi dorinţele pot fi păcătoase. Acestea din urmă nu se văd, căci nu există ochi care să se uite în inimă şi să zică: „iată neprihănirea!”. Ochiul nu poate privi când este înceţoşat de deşertăciune, ca de praf.
A umbla înaintea lui Dumnezeu înseamnă a nu-ţi îndepărta atenţia de la El: acesta este ţelul. 
 
Dar a cugeta despre El în treacăt şi fără continuitate nu e deajuns. Când va veni, Domnul îţi va judeca gândurile şi închipuirile. Iată că ţi se vor descoperi păcatele! Vai şi-amar câte se vor găsi!
 
Rugăciunea, meditaţia şi lectura sunt lucruri diferite. Rugăciunea este căderea îndurerată în faţa Domnului, cu adâncă durere şi smerenie. Ea poate fi, cum se spune, şi fără metanii. De pildă, «când ne rugăm» la nevoie, în prezenţa altora sau la drum; cel mai adesea ea nu poate fi despărţită de metanii. Metaniile sunt urma rugăciunii lăuntrice.
 
Lectura şi meditaţia merg împreună; ele ne pot pregăti pentru rugăciune sau pot rămâne zadarnice. Dar ele singure nu sunt rugăciune şi nu o pot înlocui. Limita cititului este atingerea obiectului care să încătuşeze atenţia şi să o oprească numai asupra sa. La fel este şi meditaţia. Şi aici este o trecere îndelungată către rugăciune sau către starea de rugăciune.
 
Bine este ca dimineaţa, după rugăciune, să ajungem la aceasta, citind. Să citim câte puţin… Cititul cu căldură nu înseamnă încă totul… Acolo, în starea de rugăciune, se întrerupe cititul, iar mintea se opreşte, nu se mai agită, şi bine îi este aşa. Impuneţi-vă să citiţi rugăciunile pe care vi le-a arătat preotul. Ele sunt porţile. Cum să intri înăuntru fără să deschizi poarta? Biruiţi-vă plictisul. Nu sunt multe rugăciuni.
 
 Gândiţi-vă că, citindu-le, vorbiţi cu Domnul şi El vă aude. Aceste rugăciuni pot fi învăţate, recitate din memorie, desluşite atât pentru inimă, cât şi pentru Dumnezeu, însă trebuie să vă biruiţi firea. Dumnezeu să vă fie ajutor!
SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL

 

Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină
Print Friendly, PDF & Email

Comentarii

comments