Dumnezeu să vă ajute să vă întăriţi cu putere în Duhul Său – căci trebuie să aveţi grijă
de asta, şi să suferiţi, dacă nu aveţi rânduială lăuntrică, şi în suferinţă să cădeţi în faţa
Domnului. Aceasta nu se dobândeşte de la sine şi nici fără osteneală. Şi dintr-o parte şi din
cealaltă se cere nevoinţa.
La început Dumnezeu a creat lumina şi apoi a adunat-o în astre. Aşa e şi cu noi.
Binele există, dar e risipit sau revărsat. Totul trebuie strâns laolaltă. Şi se pare că însuşi sufletul o cere… dar nu pricepe îndeajuns acest lucru. Cea mai importantă este mila de sine.
Doamne, miluieşte-ne!
Fără trudă şi silire, nu izbutim nimic. Să ne silim cât de puţin, măcar o picătură!
Când există sârguinţă şi râvnă, totul merge bine. Dar râvna adevărată este neîndurătoare faţă de sine.
Există oare, mai presus de asta, o temelie, şi este ea bună? Iată care este temelia: sentimentul adânc al păcătoşeniei şi al lipsei de răspuns în faţa lui Dumnezeu.
Toată nădejdea rămâne atunci în Mântuitorul; şi, de aici, necontenitul: „Doamne, miluieşte!”.
Sfântul Teofan Zăvorâtul -Învăţături şi scrisori despre viaţa creştină
CategoriiSf Teofan Zavoratul
